Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cat un fulg"20257 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
IN

Ioana Nastase

AutorAtelier

M-am născut în București într-o după-amiază de februarie în care ningea cu niște fulgi incredibili...(semnul norocului?!).Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Blaj, oraș aflat în inima Ardealului, loc unde am devenit Om și am învățat că nimic nu e mai de preț pe lumea asta decât să fii întâmpinat în pragul casei de chipurile zâmbitoare ale celor care te iubesc necondiționat.Mai târziu, întorcându-mă în București, am învățat că e mai greu să rămâi Om, decât să devii.Am urmat cursurile Universității Tehnice de Construcții București, devenind un inginer căruia-i stă mintea numai la scris, deși în prezent îmi profesez meseria.Însă fiecare om e destinat a-și urma chemările, indiferent cât de departe...

7 poezii, 0 proze

OANA MARTINOM

OANA MARTIN

AutorAtelier

Cum aș putea să mă caracterizez? o gândire extraordinar de complexa cu o memorie fugitivă. Sincer? Mă bufnește râsul doar când scriu aceste rânduri,dapăi să mai le și citesc?!! Mă amuză să mă caracterizez singură în nenumărate feluri, să mă auto-analizez,deși iau foc dacă cineva încearcă să mă caracterizeze negativ. Cine ar putea răzbate substraturile conștiinței mele pentru a mă caracteriza într-un mod cât de cât fidel? Sincer, nu cred că e cineva care măcar să se gândească la asta și cu atât mai puțin să se auto-determine să o facă! E ciudat câte moduri și metode de a gândi ascunde subconștientul gândirii umane. Sau firea umană o face în mod conștient? Iată ceva la care merită să mă gândesc, deși în zadar aș face-o, deoarece nu sunt psiholog pentru a mă putea determina să ajung la o concluzie cât de cât corectă și logică. Acum mă întreb: CE SUNT EU? răspusul e cât se poate de simplu, însă mai mult sau mai puțin elucidator: sunt un bob de muștar într-un univers de argint în continuă...

10 poezii, 0 proze

MO

Matei Octavian

AutorAtelier

n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...

15 poezii, 0 proze

tenesee williamsTW

tenesee williams

AutorClasic

Tennessee Williams, pseudonimul literar al lui Thomas Lanier Williams, (n. 26 martie 1911 – d. 25 februarie 1983) a fost un dramaturg, poet și romancier american, laureat al premiului Pulitzer pentru dramă pentru piesa de teatru A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorință) în 1948 și ulterior pentru piesa Cat On a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperișul fierbinte) în 1955. Tennessee Williams s-a născut la Columbus, Mississippi. Când avea trei ani familia sa s-a mutat la Clarksdale, Mississippi, apoi în anul 1918, la Saint Louis, Missouri. Piese timpurii 1936 – Candles to the Sun 1937 – Fugitive Kind 1937 – Spring Storm 1938 – Not about Nightingales 1940 – Battle of Angels -- rescrisă în 1957 ca Orpheus Descending 1945 – You Touched Me 1944 – Stairs to the Roof Piese majore 1944 – The Glass Menagerie -- Menajeria de sticlă 1947 – A Streetcar Named Desire -- Un tramvai numit dorință 1948 – Summer and Smoke -- Vară și fum 1950 – The Rose Tatoo -- Trandafirul tatuat 1955 – Cat on a Hot...

0 poezii, 0 proze

Doru LascaracheDL

Doru Lascarache

AutorAtelier

Doru Lascarache ing. ...de ceva timp in Giurgiu 47 ani / 20/01/1965 delascarache@yahoo.co.uk Scriu de plăcere, pentru că este de unde. Cu bănuiala mai trăiești, cu certitudinea mai greu. Cat trăiești,înveți - apoi mori și uiți tot. Timpul există ca să nu se intample toate deodată. Acasă este acolo unde ești imbrătișat. Cand l-am anunțat pe tata ca mă insor mi-a zis "Bine, dar să nu se mai repete". In viată e bine să fii cuminte, dar să nu exagerezi ! Dragostea, hrana si un loc unde sa poti locui, astea fac oamneii fericiti. Daca vezi pe casa un coș, nu da fuga la dermatolog. Viata ne ofera de toate ...dar nu ne este permis sa luam chiar ce vrem. Sunt cine vreau, oriunde, oricand..!! Bogat e cel care nu-si doreste mai mult de cat are. "Libertatea este dreptul de a le spune, oamenilor, ceea ce nu vor să audă !" - George Orwell

182 poezii, 0 proze

CA

Chirica Andreea

AutorAtelier

Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .

1 poezii, 0 proze

Iuliana GhiocaIG

Iuliana Ghioca

AutorAtelier

Sunt aici și sunt acolo, pretutindeni mă rasfir O particulă-a iubirii mă hrănește și-o respir. Când în sufletu-mi sămânță ai dat rod și-ai încolțit Sunt acolo și aici, fir de dragoste sădit. Sunt născută să iubesc și-aș iubi să fiu născută, Viața-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută Și îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac. Sunt un leagăn ce cu brațe către viață mă înclin, Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin. Sunt de toate și nimic, cât un punct în Univers Dar nimic nu mă oprește ca să te aștern în vers.

18 poezii, 0 proze

CS

Ciobotaru Monica Silvia

AutorAtelier

Valoarea timpului...Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un an, intreaba un student care a picat examenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o luna, intreaba o mama care a nascut prematur un copil. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o zi, intreaba pe cineva nascut in 29 februarie. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o ora, intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se intalneasca. Ca sa iti dai seama cat valoreaza un minut, intreaba un om care a pierdut trenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o secunda, intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o viata, intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag. Pretuieste fiecare moment pe care il ai...

4 poezii, 0 proze

CR

Călin Cătălin Răpciune

AutorAtelier

A fost odată k niciodată un Făt care crestea într-o zi cât altii într-un an... Nu vreti să stiti cum arăta după vreo 3 luni...

33 poezii, 0 proze

BD

Burghelea daniela

AutorAtelier

Sunt un om ca oricare,cu suflet,cu vise,cu dureri si cu bucurii marunte de-altfel,multumit de tot si suparat pe toate,cu un eu zburlit a nedreptate si totusi invins de neputinta de a fi zeu.Sunt un om ca fiecare, cu un nume cat se poate de comun,cu un miez de viata putin uscat,putin ranced,dar cu destula seva care-mi da putere si pofta de a trai,alaturi de familia cu care m-a binecuvantat Cel de Sus.In curand voi rosti cu mandrie ca am 46 de ani,cu doar 25 pe cartea de munca,incercand cateva locuri de munca ca si contabil(ceea ce fac si acum).Candva am mai avut tentative de publicare,naive ce-i drept dar care au ramas doar atat.Mi-ar place sa ma pot intoarce in timp chiar si atat.

33 poezii, 0 proze

Cat un fulg

de Danalo S

Prefa te un fulg de nea Si vin-o in palma mea, Sau lasam-a sa alerg in urma ta Sa te privesc in fiecare noapte, In taina sa te ating incet Fara sa topesc speranta ca intr-o zi Voi fi si eu un fulg de...

PoezieAtelier

Exclusivitate

de Elena Albu

Te iubesc doar atât cât durează roua pe petalele unei flori - până la răsăritul soarelui... Te iubesc doar atât cât marea se unește cu plaja - până la reflux... Te iubesc doar atât timp cât un fulg...

PoezieAtelier

Hibernală

de Ionescu Alexandru

e noiembrie dar poate nu frigul se joacă de-a v-ați ascunselea cu castanii și o frunză mare cât un semicer te ferește de priviri indiscrete nu am destule mănuși pentru curtoazie, domișoară! nu îți...

PoezieAtelier

poezii impertinente

de Ion Pribeagu

Poezii impertinente Ion Pribeagu Autoprotret Ca un savant din vremuri vechi Îmi plimb prin cafenele mutra. Am păr în nas și în urechi Și aduc puțin cu Brahmaputra Mi-e capul bleg și lătăreț,...

PoezieClasic

Vulpea și Vulpișor

de Aurora Luchian

Peste solul înghețat, Trece vulpea cu un pui, Mititel de pacă nu-i, Iar gerul l-a-ngenuncheat. -Hei, ce fel de mamă ești Să îți scoți pruncul în ger? Zău, nu ai niciun ungher Unde să îi spui povești?...

PoezieAtelier

Maxime și cugetări

de Emil Cioran

Omul o ia din nou de la început în fiecare zi, în ciuda a tot ce știe, împotriva a tot ce știe. Ceea ce venerăm în zeii noștri sunt - IDEALIZATE - înfrângerile noastre. Cât e de ușor să te crezi zeu...

Clasic

iubiri trecute

de Ursu Marian Florentin

tot eu eram atunci în iarba călcată de tine și în urma pașilor tăi stăteau păsările să bea rouă și lumină sărată nu credeai nici tu în aripile mele nici eu nu mai credeam în dumnezeul tău și lumea se...

PoezieAtelier

Inger

de Lucian Petrescu

ÎNGER …. Într-o cană de cafea fierbinte zăresc Un chip de înger cu un văl dumnezeiesc. Aripile-i plecate în fața propriei soarte Se împleteau cu întunericul prin șoapte, Iar din ochi îi curgeau...

PoezieAtelier

Povara

de Haiducu Elena

Vasile Voiculescu Doamne, m-am plâns că viața mi-e cumplit de grea Te-am rugat să mi-o iei... n-ai vrut să m-asculți. Mi-ai spus atât: să nu mai fie numai a mea, S-o-mpart cu...

PoezieAtelier

Natura umană

de Daniel Aurelian Rădulescu

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie, Nu suntem falnici cum copaci și, drepți cum brazii din pădure Și nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie Și norii nu ni-i plângem ploi,...

PoezieAtelier