Poezie

Povara

2 min lectură·29 iulie 2001

Mediu

Vasile Voiculescu

Doamne, m-am plâns că viața mi-e cumplit de grea

Te-am rugat să mi-o iei... n-ai vrut să m-asculți.

Mi-ai spus atât: să nu mai fie numai a mea,

S-o-mpart cu alții, cu cât mai mulți...

Am pornit atunci să-mi arunc: unora haina,

Altora pita, sandalele, banii;

Am colindat lumea, m-am despuiat, mi-am pierdut anii...

Tot mai copleşitoare mi se făcea povara şi taina.

Din nou m-am întors şi m-am jeluit:

Doamne, sarcina iată, sporeşte.

Abia mai pot, priveşte, sunt strivit.

„Nu mai da tu!” m-ai sfătuit

„Atunci ce să fac?” „Tu, de-acum primeşte!”

Şi-am început să iau; de la unii sfat,

De la alții necaz, ori durere,

Am primit tot ce mi s-a dat;

Câțiva hulă şi ură mi-au aruncat,

Mulți cu lacrimile lor m-au încărcat,

Am împărțit cu mulți deznădejdi, răni, suspine,

Mi-au dăruit atâta chin, cât mă mir c-a încăput în mine,

Rar de la cineva o lumină şi mai rar o tăcere.

Toți în căuşul sufletului mi-au turnat

Numai bătăi, ruşini şi sfâşieri.

Doamne, darul a crescut mereu nemăsurat:

Un munte de obidă şi nemângîiere –

Nu mă-ndur din inimă să mi-l smulg

E al meu, l-am cules milă de la ei şi gând de la Tine

Fără nici un păs, ori grijă de mine;

Ca să-l duc mi-ai hărăzit atâta putere

Că de-atunci povara mea n-o mai simt nici cât un fulg.

006.998

Haiducu Elena. “Povara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/haiducu-elena/poezie/4937/povara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.