Poezie
Copii, opriți-vă!
3 min lectură·
Mediu
Copii, opriți-vă din goana voastră,
Şi stați o clipă să ne judecăm!
Părintele v-aşteaptă şi vă cheamă,
Copiii Mei, veniți să ne-mpăcăm!
De vor fi roşii cum e carmazinul,
Ca purpura păcatele de-ar fi,
Le voi albi mai albe decât neaua
Şi-n Casa Mea cu slavă veți trăi.
Priviți pe drum, ’napoi în depărtare,
La urmele ce-n pulbere-au rămas,
Şi spuneți voi, cu câtă îndurare
V-am întărit pe cale pas cu pas.
Cu roua dimineții şi cu mană,
Cu prepelițe grase v-am hrănit
Şi apă, când ați vrut v-am dat din stâncă,
De arşiță, cu norul v-am umbrit.
Am brăzdat căi prin locuri neumblate,
Pe fund de mări, un drum să treceți voi,
Şi-n loc să proslăviți slăvitu-Mi Nume,
Din aur v-ați turnat viței şi boi.
Am alergat prin munți şi prin pustie,
V-am căutat prin cei mai aspri spini,
Şi v-am adus pe umeri iar la turmă.
De ce fugiți în noapte la străini?
A fost vreo rană să nu-i pun balsamul?
Avut-ați vreun suspin să nu-l ascult?
De ce atunci disprețuiți un Tată
Ce v-a iubit şi vă iubeşte mult?
Ați fost murdari şi goi, flămânzi şi singuri,
Şi Eu îndurător v-am înfiat...
Dar v-ați întors în cloaca voastră neagră,
Ați râs şi din mocirlă M-ați scuipat!
M-am îngrozit şi M-am căit atuncea
C-am pus în voi un chip nemuritor,
C-am vrut să fiți părtaşi pe veşnicie
La Sărbătoarea sărbătorilor.
Unicul Fiu vi L-am trimis ca jertfă,
Să moară pentru voi crucificat.
Cum M-a durut când cuiele pe cruce
Băteau în mâna care v-a creat!
L-ați stors şi L-ați zdrobit în teascul vostru,
L-ați atârnat pe lemn şi-ați râs de El,
Când El plătea în chinuri prețul vostru
Şi-L mistuia altarul ca pe-un miel.
Pe Golgota se zbuciuma tot cerul,
Şi crucea voastră, o, era prea grea...
Dar am plătit cu sânge prețul vostru
Şi v-am răscumpărat cu viața Mea.
Iar voi M-ați părăsit.. Si azi de-afară,
Desculț, la uşă bat şi iar vă chem;
Oare n-a fost destul că Mi-am dat Fiul,
Că-n locul vostru L-am făcut blestem?
V-am apărat cu mâini însângerate,
Cu trupul frânt, zdrobit sub spinii grei,
Băut-am Eu disprețu-n locul vostru,
De ce M-ați părăsit copiii Mei?
Acum însă, e ultima chemare...
La poartă vă mai bat o dată doar.
Măcar acum, în ceasul cel din urmă,
Să nu disprețuiți bogatul har!
Se-apropie-ntunericul cel mare,
E semnul revărsatului de zori,
Când slava dimineții v-a apare,
Ţâşnind din slavă-n slavă peste nori!
Atunci veți vrea să fi răspuns chemării,
Mă veți ruga – milos şi bun să fiu,
Veți alerga la munți, şi plini de groază,
Vă veți trezi atunci, dar prea târziu.
...Copii, orpiți-vă din goana voastră,
Şi stați o clipă să ne judecăm!
Părintele v-aşteaptă şi vă cheamă,
Copiii Mei, veniți să ne-mpăcăm!
De vor fi cum e carmazinul,
Ca purpura păcatele de-ar fi,
Le voi albi mai albe decât neaua,
Şi-n Casa Mea cu slavă veți trăi!
003374
0