"Cafea cu fiere" – 18128 rezultate
0.03 secundeMeilisearchNiculescu Ioana
Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...
17 poezii, 0 proze
petra
Încerc a găsi un sens pentru tot,deși observ ,pe secundă ce trece, că frumusețea pură nu trebuie și nici nu se lasă a fi căutată de sens, formă, culoare, origine, standarde cunoscute.Atunci când nu îl găsesc ,o explicație personală și proprie va lua locul uneia logice.E un reflex firesc și necondiționat,pe care îl deținem cu toții. Nu-mi doresc a schimba cititorii, sper doar a le pune piedică, pentru a se împletici în impresii,opinii și idei și a cădea pe gânduri.
3 poezii, 0 proze
Elia David
Născută în 1970, la Buzău. Locuiește în Constanța și este de profesie medic psihiatru. Este căsătorită și are două fetițe. Și-a început activitatea literară pe vremea studenției ca redactor al revistei Facultății de Medicină. Scrie în principal povești și poezii pentru copii, poeme într-un vers, ocazional, epigrame. A colaborat la diferite emisiuni culturale de radio. A publicat versuri în diverse reviste literare, printre care: “Examene”, “Cafeneaua Literară”, “Fereastra”, “Haiku” și “Draga mea, pentru copii”. Mențiune la Concursul “Ion Creangă”, 2009, Premiu special la Concursul "Titel Constantinescu" 2012. Castigatoare a concursului de debut "Adenium Start", 2015, cu vol. "Tara Parintilor cu Inimi de Aur". Contribuie din 2013 cu versuri/povesti scurte la rubrica "Paharelul cu nectar" a periodicului lunar "Calea Inaltarii" (editata de Parohia "Inaltarea Domnului, Targu-Jiu) Proiecte muzicale, in colaborare cu compozitorul Mircea Bucescu: "In seara aceasta se canta colinde" (2014),...
150 poezii, 0 proze
Andrei Horia Gheorghiu
Am zărit lumină pe Pământ și m-am născut și eu să văd ce mai faceți. Sănătoși? Voinici? Cum o mai duceți cu fericirea? Mulțumesc, nu-mi raspundeți. Nu am timp de răspunsuri. Abia dacă am timp să pun întrebări. Dar îmi place aici. E cald, e frumos, și atâta lumină încât crește iarba. Iar fata aceea, iată, se uită la mine cu sufletul... Nu, dragă, nu te deranja să mă iubești. O cafea neagră voi servi, totuși din mâna ta. Îmi place că tu știi s-o faci amară. [ Marin Sorescu ] site-uri personale: acub.ro websiter.ro nu-brublem.blogspot.com
154 poezii, 0 proze
Alexandra Ivan
Așadar: să spunem doar că m-am născut acum 20 de ani la Oradea, pe la 12 am început să cânt și să compun, la 16 m-am mutat în București să urmez un vis desființat din cuvinte de toată lumea, iar la 18 m-am îndrăgostit pentru prima oară. Cronologie, right?! De scris, scriu de când mă știu, fără scuze/pretexte/pretenții, ci din pură plăcere. Muzica rămâne mereu pe primul-plan – și nu, nu e un vis imposibil de realizat, să îmi împart cântecele cu lumea întreagă! Vă mai spun așa: nu pot trăi fără muzică, dragoste și cafea. Acestea-mi sunt viciile și sunt mândră de ele. Ca daytime job, sunt redactor la o revistă de actualitate muzicală – și, printre picături, mă ocup de un blog, "Ganduri ratacite". ALEXANDRA IVAN http://fatacusoarele.wordpress.com www.alexandra-ivan.home.ro
21 poezii, 0 proze
Dana Potorac
Nascuta la 14 martie 1968 in Galati. Absolventa a Scolii Generale nr.28 (actuala Mihai Eminescu) Galati, a Liceului A.I.Cuza din Galati si a Facultatii de Stiinte Economice si Administrative - Universitatea Dunarea de Jos din Galati, doctorand in stiinte istorice si filosofie. Colaboreaza cu ziare si reviste din Galati in perioada 1994-1998 (Ziua de Galati-Braila, Porto Franco, Pax Aura Mundi si Jurnalul de Galati) In 1997 debuteaza cu volumul de versuri "Inger Ucis" la Editura Hypatya din Galati - redactor Sterian Vicol, coperta de Paul Anghele, 62 de pag. In 2002 publica volumul de versuri "Cuvinte sonore" la Editura Alma din Galati - redactor de carte Katia Nanu, consilier editorial Viorel Dinescu, coperta de Paul Anghele, 80 pag. In 2010 publica volumul de poezie "cronica de cafea" la Editura Fundatia Culturala Antares, redactori T.C.Rosca&Bono, coperta de Ovidiu Iordachi, 72 de pagini.
13 poezii, 0 proze
Olavo Bilac
Olavo Bilac s-a nascut pe 16-XII-1865 in Rio de Janeiro, Brazilia si a murit pe 28-XII-1918. Este considerat cel mai mare poet care a scris vreodata in portugheza.Maestru desavarsit al modelarii versului, cu un metru si rime ideal alese, poemele sale sunt naturale, sentimentale si in ciuda constructiei riguroasa a versului nu dau impresia de artificialitate. Tema poetica favorita a lui Olavo a fost fara nici o indoiala stelele.Era fascinat de frumusetea cerului instelat caruia i-a dedicat foarte multe poeme.In sutele sale de poezii, majoritatea sonete, intalnim si alte motive poetice ca iubirea, Dumnezeu, erosul, timpul, eroii, mitologia greaca. Bilac, numit si \"Printul poetilor brazilieni\" este si autorul versurilor imnului national. Ultimele sale cuvinte au fost, conform unui ziar din acea vreme, \"Aduceti-mi o cafea, am de gand sa scriu\"...
10 poezii, 0 proze
Gheorghe Mădălina
Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...
8 poezii, 0 proze
Cernamorcenco Rebeca
..... Cand esti suparat scrie si nimic nu va putea sta in calea fericirii... Sunt mica, am 12 ani si de aceea poate nu am o biografie, sau realizari in viata. Insa as vrea sa devin cunoscuta in acest domeniu.Cu ajutorul vostru as putea macar sa imi imbunatatesc tehnica scrierii. Stiu, poate ziceti ca este doar un vis al unui copil, insa sunt mai matura, deoarece poeziile mele exprima mai mult tradarea, iubirea si viata. Accept orice critici, sfarturi si comentarii!
11 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Cafea cu fiere
de Cernat Catalin
Cafea cu fiere Cafeaua avea gust de fiere. Ca și aerul din cameră, de altfel: era greu, puturos și amar. Tapetul se decojise pe alocuri dezvăluind modelul anterior cu floricele roșii și galbene....
spălat și călcat sau curățarea chimică
de mihai carabet
praf de spălat și săpun din grăsimea degetelor mele care nu știu mai mult nimic decât să țină unghiile în gură lighean cu apă și un pește îmi spăla sufletul scăpat ieri într-o băltoacă când veneam pe...
la o cafea
de Claudia Minela Petre
am ieșit la o cafea cu amicii unul prea grăbit să respire clipe zile și anotimpuri celălalt călător fluturatic ce picură fiere uneori nectar în cafea și destin - licuarea asta mă frige e amară și nu...
ce arunci pe fereastră
de bianca marcovici
*** cît de greu se clădesc lucrurile în relațiile atât de înșelătoare prevăd și aștept mereu să nu mi se întâmple ce presimt în ochii tăi atât de deschiși spre încăpățânarea sunetului ascuns mi-e din...
parfum de frunză
de Ștefan Petrea
Pădure, tu mereu mă sperii/ când îmi duc pasul pe poteci iar graiul tău nu-l știu în veci/ de te vorbesc după criterii prin cripta ei stafie treci/ în Rai au înflorit și Merii sunt păsările noastre...
nocturne
de bianca marcovici
niciodata nu mă pregătesc pentru tine spontan îți redau cum sunt cum uneori nu vreau să fiu, capăt forma ta nemăsurată închid ochii și-ți scriu - pianul meu sună la unison, clapele urmăresc literele...
cutia cu pălării. alb-negru
de cezara răducu
nu știa să înoate în ploaie după cum nu știa nici cum păsările acelea de mare zboară cu picioarele strânse la piept cum citisem noi atunci în poemul acela, sus în cetate o așteptare răsărită în zațul...
Cuvintele sunt ca femeile
de Paul Gorban
cuvintele sunt albe ca zăpada atunci când li se sparge fierea alunecă puncte negre ca boabele de cafea pe cearceaful mototolit de doi amanți cuvintele au gustul unui ceai atunci când cu ele te...
Cartea lui Rafael XIV
de Ionut Acrudoae
XVIII Cezara bău o cafea, mușcă dintr-o brioșă și adormi. Construcția aproape se încheiase. Alături de Sebastian și cu un mic ajutor din partea Omului în umbră, biblioteca devenise o realitate,...
Evadare
de Adrian Andrei
noaptea nu îi dă răgaz și timpul nu îi dă tăcere. se scurg impresii pe obraz, dând glas durerilor de fiere. sorbind, cu ochii, din cafea își cerne mintea de soluții. în frunte poart-un semn de stea...
