Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Barza şi femela cuc"15998 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
RS

Radu Stanciulescu

AutorAtelier

După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...

14 poezii, 0 proze

Dumitru SavaDS

Dumitru Sava

AutorAtelier

Conceput pe prispa casei părintești într-o noapte de vară cu lună plină am fost predestinat să fiu “vâslaș pe submarin” ori “lunaticul de pe Terra”. Barza m-a scăpat în ograda unor oameni sărmani care, de atâta trudă, rămăseseră numai suflet. Am fost un copil minune. Pe la șapte ani știam etnologia neamului meu și învățasem războiul din Rusia sub sticla afumată a lămpii, din a cărei palidă lumină tata făcea amfiteatru și teatru de operații militare. Deși, la școală, eram mereu premiant “moșul” venea rar de sărbători. Nu mă vedea! Pentru că ai mei făceau mereu economie la gaz. Ori coșul casei era prea mic. Pe la unsprezece ani încă mă mai țineam de coada vacii și umblam cu sloiurile pe Dâmbovița. Apoi am plecat în cătănie la un liceu militar. Și cătană am rămas. În serviciul lui Ares, Psyhe și episteme! Am fost paznic de aerodrom, profesor de școală înaltă, sfetnic de taină, sol și iarăși paznic… de cărți. Am rostit solemn: ”Vă ordon faceți ca mine!” și “Servesc patria!” Am mâzgălit...

1000 poezii, 0 proze

AP

Anton Pann

AutorClasic

Anton Pann a trăit între 1794 și 1854, în Țara Românească.Este, oarecum, precursor al lui Ion Luca Caragiale, atât prin stilul(deși la o scară inferioară, evident), cât, mai ales, prin\"balcanismul\" concepțiilor, dar nu numai; se pare că Anton Pann era tot aromân, venit din sud. A fost autor de cărți muzicale religioase și compozitor de cântece populare. A publicat în\" Povestea vorbii\" o culegere de proverbe, zicători, fabule și anecdote populare, sintetizate și comentate într-o manieră personală, cu savuros umor. Lucrarea s-a vrut un îndrumător de comportare în viață, pe baza experienței și înțelepciunii poporului. Alte lucrări sunt:\" O șezătoare la țară sau povestea lui Moș Albu\", \"Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea\" și \" Fabule și istorioare\". Caracterul pitoresc al limbajului, în care se îmbină termeni și expresii populare cu neologisme, arhaisme și termeni argotici, dă scrierilor sale o deosebită suculență, contribuind la dezvoltarea limbii literare. Sumară biografie...

0 poezii, 0 proze

Titu MaiorescuTM

Titu Maiorescu

AutorClasic

Titu Liviu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova -- d. 18 iunie 1917, București) a fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog, politician și scriitor român, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului XX. Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza Junimismului politic și "piatra de fundament" pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau Ioan Slavici. Titu Maiorescu (numele său complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a născut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora cărturarului episcop al Caransebeșului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vălenii de Munte și, se pare, de origine aromână. Tatăl său, Ioan Maiorescu, fiu de țăran transilvănean din Bucerdea Grânoasă, se numea de fapt...

7 poezii, 0 proze

remus raduRR

remus radu

AutorAtelier

"Om cu toate simturile treze. Jurnalist." A trait pentru 26 de ani la Bacau, a facut o escala de doi ani la Roma, iar din toamna lui 2001 locuieste in Bucuresti. Cistigator in 2003 al premiului pentru expresivitate jurnalistica la concursul national organizat de Clubul Roman de Presa, cu articolele "De la Barca la ridicol" si "Orasul cu doua taxiuri". Un an mai tirziu a obtinut Marele Premiu pentru reportaj oferit de Freedom-House, cu lucrarea "Ziua Europei la Ciorogarla". In 2006 a fost rasplatit cu "Premiul pentru promovarea inventivitatii romanesti" la gala "Invingatori pentru Romania", pentru reportajul "Bill Gates pariaza pe albina spion de la Iasi". Pasionat de gastronomie, de vin, de literatura si, mai ales, de calatorii. A lucrat pentru perioade semificative in redactiile "Monitorul de Bacau", "Evenimentul zilei", "Cotidianul".

70 poezii, 0 proze

AB

Angela Lorincz Burza

AutorAtelier

Fac. de Jurnalistica si Stiintele Comunicarii, Univ. Banatului Timisoara Activez in domneniul presei Hobby: publicitatea

6 poezii, 0 proze

Vlaicu BârnaVB

Vlaicu Bârna

AutorClasic

Vlaicu Bârna (născut la 4 decembrie 1913, la Vaca, Comitatul Hunedoara, Transilvania, azi Crișan, județul Hunedoara – decedat în anul 1999) a fost un poet, romancier, memorialist, critic literar și traducător român. Originea Vlaicu Bârna s-a născut într-o familie de moți, la 4 decembrie 1913, la Vaca, comitatul Hunedoara, în Transilvania, localitate în care, cu o sută optzeci de ani înainte, se născuse Gheorghe Crișan, unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania. Studii Vlaicu Bârna a urmat cursurile Liceului „Avram Iancu” din Brad, iar apoi cele ale Facultății de Litere a Universității din București. Activitatea literară și publicistică Primele versuri i-au apărut publicate în revistele Azi și Viața literară, în anul 1934. În anul 1936, a publicat placheta de poeme Cabane albe, iar în anul 1940 i-a apărut placheta Brume. Volumul Turnuri, apărut în 1945, continuă, prin tonalitate și tematică, sfera preocupărilor din anii anteriori. Ca urmare a Dictatului...

5 poezii, 0 proze

Don Pedro Calderon de la BarcaDB

Don Pedro Calderon de la Barca

AutorClasic

DON PEDRO CALDERÓN DE LA BARCA (1601-1681) Don Pedro Calderon de la Barca s-a născut la Madrid, în 1601. Tatăl său a fost, Don Diego, descendent al unei familii de nobili. Se pare că numele lui de familie vine de la unul dintre strămoșii săi, ce părea să se fi născut mort, apoi conform obiceiului vremurilor, a fost pus în apă fierbinte, pentru a verifica dacă este cu adevărat fără viață, apoi la contactul cu apa cu temperatură ridicată, a izbucnit în primul lui scâncet. În 1625 s- a înrolat sub steagul Ducelui de Alba, mergând în Flandra și în Italia, în primul rând, în Flandra trebuie să-i fi fost plăcută șederea, pentru ca multe personaje din dramele sale sunt flamande și de asemenea, datorită nobilei sale mame, dona Ana Maria Henao, care era de origine flamandă. Din păcate campaniile militare la care a luat parte nu au fost glorioase și de aceea nu sunt menționate de Don Pedro în niciuna din operele sale. În schimb, în viața sa academică a fost mai mult decât genial: tatăl său,...

1 poezii, 0 proze

Luca CipollaLC

Luca Cipolla

AutorAtelier

Locul și data nașterii: Milano - Italia, 17 noiembrie 1975 Adresa actuală: Cesano Boscone, județul Milano Profesia: angajat al unei societăți a cărților de credit Poet și traducător din limba română în limba italiană și invers. Redactor al revistelor “Sfera Eonică” și “Regatul Cuvântului” din Craiova, colaborator de bază la revista “Boema”, “Climate Literare” și la revista internațională online “Starpress”. Volume publicate: “Monade” - poeme, împreună cu Melania Cuc, Editura Karuna, Bistrița, septembrie 2014. Reviste și ziare în care a mai publicat: Oglinda Literară, Nord Literar, Luceafărul, Ecouri Literare, România Literară, Apostrof, Vatra, Basarabia Literară, Moldova Literară, Revista Literară Bucovina, Actualitatea Literară, Caiete Silvane, Revista Argeș, Cervantes, Vatra veche, Revista Armonii Culturale, Onyx din Dublin, Mozaicul, Lumina Lină/Gracious Light din New York, Lumea Românească, Revista A.V.A, Revista Zeit, Litere, Nomen Artis, Citadela, Destine Literare din Montréal,...

59 poezii, 0 proze

GI

grecu ioan

AutorAtelier

Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!

3 poezii, 0 proze

Barza şi femela cuc

de Virginia Stanciu

,,Barza şi femela cuc” de Virginia Stanciu Când vine primavara Barza-i proprietara Că întoarsă iar în zbor Direct la cuib cu zor, Repară în mare grabă Cuibul rămas din toamnă. Dar tot din depărtare...

PoezieAtelier

Consult

de Cucu Constantin

Este noiembrie, luni seara și, ca de obicei în gardă, încerc să rememorez motivele exacte pentru care sinuciderea nu este totuși o opțiune. Este un proces anevoios, întrerupt de un consult, o doamnă...

Atelier

Enciclopedia zmeilor

de Mircea Cărtărescu

Considerat in trecut o fiinta fabuloasa, asemanatoare dragonilor sau trolilor, zmeul si-a dovedit in ultima vreme, gratie celor mai bine de douazeci de exemplare capturate vii si a numeroaselor...

PoezieClasic

Vizitatorii de la Roma

de Cucu Constantin

Gerula era aproape ieșit când, furioasă, ușa iatacului se dădu la o parte și, îmbujorată, Dara dădu năvală, ca de obicei, în birou. Oftând dacul se dădu jos de pe pervaz și scrutându-și cu o privire...

Atelier

Crocodili de Nil

de Cucu Constantin

Viața unui crocodil de Nil este o viață tihnită. Aflați în vârful piramidei trofice simpaticele reptile nu au a se teme de prea multe, numai hipopotamii în rut putând uneori, în momentul orgasmului,...

Atelier

Capul lui Decebal

de Sorin Teodoriu

Dimineață au pornit cu toții de la pensiunea Daniela spre Costești Deal și, de acolo, direct pe cărarea îngustă ce duce la cetatea Blidaru: semn bandă albastră. Cât a fost de abruptă prima pantă,...

ProzăAtelier

Mașa și Extraterestrul

de heghedus camelia

Bântuită de onirism, absurd, mito/logic, suprarealism, simbolism în continuă actualizare, magie cu efect multiplu, proza contemporană reușește să urce depozite subliminale în conștiință. M-am atașat...

ArticolAtelier

Pamflet pentru Elena Udrea și cocoșii ei

de Filip Tănase

I Fuga din Pleșcoi De ce te-ai dus de lângă ei, De ce te-ai dus de-acasă? Ai fi rămas lângă purcoi Sergent de zi la coasă. Spune cinstit că te-ai ușchit Nu merge, lumea știe, Asta era mai nimerit:...

PoezieAtelier

Povestea lui Shahriar și a Seherezadei

de Cucu Constantin

Shahryar era mulțumit de aspectul lui general. Ochelarii de soare îi dădeau un aspect agresiv- curtenitor, amplificat de turbănelul de hipster, așezat cochet pe urechea fără cercel ; kandura sa...

Atelier

Despre blocul meu

de Mirela Dragan

Blocul meu e mare, verde si paralelipipedic. Nu pot sa spun ca e frumos, nu, mai are si el defectele lui, ca oricare. E insa asa de dragalas, asezat intre doua alei, tomberonul de gunoi si chioscul...

PoezieAtelier