"Amintirile mele goale" – 20086 rezultate
0.02 secundeMeilisearchWolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
ANDREI
PUTINE...DAR FRUMOASE PENTRU DELECTAREA SUFLETULUI AMINTIRILOR MELE.
2 poezii, 0 proze
Baciu Crina Maria
M-am nascut in 15 august 1986 in Fagaras. Cele mai vechi amintiri ale mele sunt din acel oras... Apoi am ajuns in Sibiu. Pe parcursul acestor ani, viata a fost o impletitura din fire negre si rosii incrustate cu vise, dorinte si fericiri. Scrisul meu curge din ranile ce si le provoaca reciproc cei doi eu. Pana si amintirea mea cea mai veche are in atomii ei doi eu: acum eu scriu si eu critica.
8 poezii, 0 proze
Vasile Mican
Zilele mele, frunze ruginii, Visele mele, amintiri târzii. Este doar seară, nu s-a înnoptat, Vor mai fi lucruri ce nu s-au întâmplat.
77 poezii, 0 proze
Amelia Radoi
Am o biografie deloc impresionanta pentru lumea poeziei. Tot ce am scris în adolescenta și putin după aceea este de mult cenușa. "Amintiri de versuri arse". Iar ceea ce împărtășesc aici este doar "biografia" trăirilor mele.
24 poezii, 0 proze
Trandafir Riana
Sunt o poveste ce încă se scrie, un om simplu ce-mi depăn zilele in funcție de realitățile vieții mele, trăind în prezent, întorcîndu-mă în trecut doar pentru a răsfoi amintiri dragi, privind spre viitor cu speranță, visînd, iubind, suferind ca oricare.Trăiesc, deci exist, încă gîndesc și pot să grăiesc.
28 poezii, 0 proze
Dimache Constantin
Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)
4 poezii, 0 proze
Ceocoiu Cristian
Sunt nascut in Iasi, traiesc in Iasi si probabil voi continua sa traiesc in acest oras plin de atatea amintiri ce ma vor urmari toata viata. Viata mea a inceput la cumpana dintre ani si asa sunt si eu uneori: intr-o cumpana desavarsita, nestiind in ce parte sa merg. Procesul meu de maturizare a inceput in Iasi si mai ales la Liceul "Mihai Eminescu" pe care ma bucur ca l-am urmat opt ani de zile. Curios este ca poezia nu facea parte din viata mea, dar acest liceu si mai ales unele fiinte m-au facut sa ma trezesc sau poate dimpotriva sa am adancesc si mai tare in inefabilul poeziei mele. Imi pare rau daca biografia mea nu este satisfactoare dar eu sunt o persoana introvertita si nu imi place sa spun prea multe lucruri unor persoane pe care nu le cunosc foarte bine. Aceasta este o mica parte din mine.
6 poezii, 0 proze
chipu din umbra
Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.
16 poezii, 0 proze
Buda Sorina Maria
Am fost copil, am reușit inconștient să ajung adolescentă, iar acum mă aflu la granița cu tinerețea, pe care o chem, o refuz... Realizările mele sunt: iubirea pentru oameni, natură, artă, timp, incert, complicat; fericirea pe care le-o aduc celor de lângă mine (în special, părinților), aproape 12 ani de școală și cam atât. Scriu versuri, le șterg, le recuperez, le învârt și îmi adăpostesc acolo tot ce simt eu că trebuie să păstrez ca amintire pentru vremuri de amnezie. Știu că nu am destulă îndemânare și apreciez remarcile critice. De asemenea, știu că nu voi fi niciodată un poet, deși mi-ar plăcea.
6 poezii, 0 proze
Amintirile mele goale
de Ramona Cârcotă
Amintirile mele goale nepieptănate și de tîmple atîrnate încerc să le fac uitate Nici nu-mi plac nici le iubesc Le iau de cap sau de coadă și le-arunc mereu în stradă Ca tîmpla să-mi izbăvesc sub...
bilete pentru locuri goale
de maricica frumosu
amintirile mele sunt fără mâini fără picioare viața asta nu e a mea desculță s-a ascuns în piept și stă ca un nod înghite lacom picături de valeriană cumpărate în rând la farmacii toți sunt bolnavi...
depărtarea are un ceas de mână cam stricat
de Daria Darid
fructul are un copac nedigerat muțenia își ține gura lipită de geamul înghețat miros a cozonac amintirile mele tăcerea stă bătrânește pe scăunelul bunicului tăcerea are odaie cu poze alb-negru pozele...
Poem cubic
de Sirius Davidescu
Închide-ți ochii, privește în sus către cer și continuă să dansezi în picioarele goale Împotriva vântului. Săgeata care îmi străpunge brațul îți va arăta calea. Luna însângerată îmi topește pielea Și...
vine iar primăvara
de Ioan Postolache-Doljești
cărarea noastră iubito abia se mai vede șerpuitoare printre dâmburi și gropi hățișuri ghimpoase-o-npresoară la capătul ei zăresc sutane de popi s-o mătur cu gândul încerc deseori roua s-o simtă...
eternitate
de stanescu elena-catalina
nu plange, sufletul meu, nu plange putin mai avem de mers cu talpile goale pe asprele pietre ce dor, ce vor sa ne pietruiasca trecerea, inca putin si ne vom inalta intr-un zbor fara fosnet, fara...
Fă-mi albă umbra mea
de Eduard Rosentzveig
Dacă vrei să mă știi iubește-mi întâi umbra descoase-i pribegiile ia-o cu tine în duș lunga neagra sălbăticiune s-a lipit de picioarele goale ea împrăștie doar lumina dar fără ea nu poate exista dacă...
Montaj de film
de ștefan ciobanu
filmul începe cu peisaj de iarbă lipsit de verde un regizor aleargă șanțurile cu o roabă de role cinematografice -Grăbiți-vă!veștile circulă repede și îngerii nu ne mai acordă a doua șansă la regret...
Ploua.....
de anonimul
Plouă...Plouă de aseară. Plouă peste tot ce a mai rămas din visele mele. Plouă peste un mic Paris in declin...Plouă și îmi aduc aminte de zilele frumoase...zilele de demult. Plouă peste toate rugile,...
Scrisoare sau La Mulți Ani, Țara Mea
de Nuta Istrate Gangan
voiam să îți scriu o poezie de dragoste mi-ar fi fost atât de simplu voiam să îți scriu un imn dar și tu și eu știm că imnurile uneori sunt goale și fără sens și oricum sfârșesc strivite sub bocanci...
