"Ambiție și curaj" – 1584 rezultate
0.03 secundeMeilisearchAna Finta
Fiind ultimul copil din trei, deci mezină, mereu mă simțeam pusă în umbră. Mi s-a format o dorință, combinație între foame și ambiție, de-a mă face auzită. Vroiam ca lucrurile să mă reprezinte pe cât de mult posibil, ceea ce-a favorizat conflictele. Mă aflu într-o continuă luptă de-a menține ceea ce sunt eu, propria-mi identitate. Lectura reprezenta un lucru impus, motiv pentru care mi-am creat o adversiune pentru ea, însă lucrurile au început să se schimbe când am citit (cu interes) "Coliba unchiului Tom". Asta se întâmpla abia în clasa a cincia, și a generat interesul meu spre a participa la mai multe activități culturale sau care țineau de expresivitate. La dorința părinților, am urmat liceul și facultatea de științe economice. În prezent scriu, și încerc să o fac vizibil.
22 poezii, 0 proze
Anca Anitei
Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...
16 poezii, 0 proze
adnana gafenco arsenie
absolventa a colegiului national Roman-Voda, Roman, studenta a facultatii de litere Stefan cel Mare, Suceava, anul IV,note excelente,laureata a concursului de poezie Vara visurilor mele organizat de revista Amurg sentimental, Bucuresti, editia I, 2002..., casatorita, cu visuri, ambitii si sperante...nimic mai mult, nimic nou, totusi doar ale mele...
4 poezii, 0 proze
Cristina
Începeți de azi o poveste nouă cea din 23 iunie 1990 a mai crescut dați-i formă și noi înțelesuri dați-i un nume și apoi părinți lecturați-i lumina până începe să-i viseze și marginea firii apoi lăsați-o să scrie mai departe alte și alte copilării despre ceruri copaci și copii între aceste două coperți de idee. În palmele ei stau înscrise toate ideile și părerile voastre galbene din raze de soare sau liniștite albastre verzi cu gust de oglindă retrovizoare. Iar mai presus de toate în istoria ei stau încrustate povești de iubire din sentimente umane sau complexe dorințe și ambiții îngerești pornind din trecutul acesta: o parte din coperta-spate a volumului de debut "iubind copaci neterminati",editura Eikon,Cluj,2008
11 poezii, 0 proze
Anamaria Radu
Jurnalista plafonata, cu ambitii de a-si gasi o slujba serioasa si bine platita. Am facut facultate, masterate, si in acest moment singurul rost pe care il vad in ele e faptul ca mi-au mancat timpul in care puteam citi. Citesc cu placere si cu o dulce invidie si, pana acum, n-am spus si n-am scris nimic memorabil.
1 poezii, 0 proze
Alin Farcas
Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....
43 poezii, 0 proze
Leucuta Cosmin
Am avut candva ambitia sa scriu un roman inteligent si original. Am abandonat ideea pe moment, si m-am dedicat unor scurte povestiri care evoca prietenia, razbunarea, dragostea, razboiul, singuratatea, ingeri si demoni (per se), absurdul si pedeapsa omului. Doresc sa arat lumii ceva din nebunia oricarui tanar. Niciodata sa nu crezi un om care pretinde ca scrie numai pentru el. Aceasta este cea mai veche minciuna a scriitorului. Eu incerc sa refac realitatea din jurul meu si din jurul nostru, si uneori reusesc, iar alteori esuez cat se poate de magnific. Las restul in seama cititorului. Si tot felul de prostii de genul acesta in continuare ...
2 poezii, 0 proze
Mona
Nascuta in 85,locuieste in Timisoara,si are mari ambitii pe viitor
1 poezii, 0 proze
Vaduva Stefana
DATA si LOCUL nasterii:03.01.1989 Pitesti REALIZARI: -unul dintre liderii unui cenaclu literar pt elevi -premiul 1 la concursul de creatie literara “Andrei Muresianu” -aparitii TV si in ziarele Obiectiv si Transilvania Expres la pagina de cultura -membra a trupei de teatru in lb engleza “Rennaisance” -membra a redactiei Gazetei “Casei Muresenilor” AMBITII: -sa pun in scena piesa “Masacrul lebedelor” al carei scenariu imi apartine -sa obtin rolul principal intr-o drama -sa vizitez Europa cu sacul in spate -sa-mi iau un Barkas -sa fac facultatea de psihologie si un curs de arta fotografica -sa vizitez cimitirul Pere Lachaise din Franta (in special mormantul lui James Douglas Morrison)
21 poezii, 0 proze
florentina craciun
Eu sunt cel mai drastic critic al meu. A-si vrea sa cred ca atunci cand paginile mele vor ajunge in fata cititorului vor intruni toate conditiile pentru a-l determina sa nu paraseasca aceste randuri. Ambitia este o trasatura de personalitate pe care o doresc dezvoltata bine la mine. De fapt, prin lucrarile mele, sper sa ambitionez mai multi scriitori de a veni aici pentru a se desavarsi. Ambitia insa trebuie sa fie limitata de legile firii... Deci va trebui sa vrem ce putem !
24 poezii, 0 proze
Ambiție și curaj
de Silviu Somesanu
Fără să vreau m-am simțit un altul plecat să-și caute rostul prin lume după un vis care sta cuibărit în memorie de pe vremea când nu știam încotro s-o apuc, drumurile fiind multe și nesigure. Cineva...
sensul vietii
de Cristina
Decursul existențial uman a reprezentat întotdeauna un subiect important al reflecțiilor adânci și concentrate survenite la un moment dat ca o necesitate. Astfel, pornind de la naștere și culminând...
lui dobrescu
de Vlad Drăgoi
ești mare dobrescule prima dată când am observat cu adevărat chestia asta a fost prin anu întâi sau doi de facultate când noi cică încă eram tineri și frumoși și plini de avânturi și ambiții mai mult...
Despre ambiție și perseverență
de FLOARE PETROV
Ambiția și perseverența sunt unele din cele mai însemnate abilități ale inteligenței creatoare, sunt calitățile de bază ale psihicului, rezultă din încrederea profundă în forțele proprii, în univers...
Patru Sute
de Sorin Teodoriu
Ningea de două zile și nu vedeai un semn că s-ar putea opri curând. Orașul îmbrăcase haine de sărbătoare, își aprinsese luminile colorate la ferestre, iar copacii străluceau în scântei argintii....
Ganduri despre ganduri
de Bogdan Chirica
Gânduri despre gânduri *Suntem prea mici ca să sperăm ceva dar prea mândri ca să o recunoaștem.Ne trecem neimportant și ne uităm repede, altfel nu ne-am putea accepta. *Cu ce poți anula fascinația de...
Despre oportunități
de FLOARE PETROV
În această eră a luminii cunoașterii, a rațiunii superioare universul și divinitatea le oferă oamenilor multe oportunități de realizare, de afirmare, de dezvoltare personală și pe plan profesional și...
Despre frici sau temeri
de FLOARE PETROV
Există în lumea umană o multitudine de frici, care sunt socotite ca făcând parte din bolile traumatice psihice și sufletești, reprezintă deficite în controlul sentimentelor, a emoțiilor, a trăirilor....
Elevul model
de Joseph Roth
Băiețașul postașului Andreas Wanzl, Anton, avea cel mai remarcabil chip de copilaș din lume. Fețișoara lui îngustă și palidă cu trăsături marcante ce scoteau și mai în evidență nasul coroiat, serios,...
a 3a mână
de alice drogoreanu
mă uit la un film am zis că dorm nu mai știu să fac asta mă gândesc cum eu o să fac o casă una foarte departe e drept și oricât curaj aș avea am stat cu cearceaful până la gât m-am uitat la luna aia...
