Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Am primit marfă"22196 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate
Delicventa_juvenila

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

PA

Pirjol Ana-Maria

AutorAtelier

M-am nascut in Onesti la 27.01.1978, jud. Bacau. in liceu am inceput sa scriu primele randuri si am avut drept profesor indrumator pe dna. prof. Ciubotaru de la Scoala generala nr.8 din Onesti. Intotdeauna , dansa m-a indemnat sa scriu ceva mai vesel, dar versurile nu-mi ieseu niciodata asa cum vroia dansa. Aveam randuri pe care mi le corecta si le rescriam de zeci de ori. Ulterior, studenta fiind in Iasi la Facultatea de Drept, am inceput sa cochetez cu revizta/ziarul "Opinia studenteasca", dar nu a fost chiar pe stilul meu, chiar daca am colaborat cu ei cam aproape 2 ani de zile cat am fost studenta. In aceeasi perioada am fost si la revista "Convorbiri literare" cu doua din poeziile mele preferate. Din pacate, nu am primit raspuns de la ei, si, cu timpul, asaltata de examene si alte probleme, am renuntat la scris pentru o perioada de timp, cam lunga, din pacate. Acum dupa aproape 10 ani, mi-am reamintit cat de mult imi placea sa scriu si cat de mult imi place sa fac acest lucru...

1 poezii, 0 proze

SM

SEMENESCU MARIA_ELENA

AutorAtelier

M-am nascut intr-un inceput de primavara ... Cand natura cauta nuantele de verde pe care sa le puna in frunze si in iarba si in ochii fetelor indragostite ; Cand gazele invatau dansuri noi in ritmuri free style; Cand pe ramurile ciresilor din gradina mea bulgari mari de flori albe isi lasau greutatea pentru a aseza pe fruntea mamei diademe... M-am nascut frematand de dorinta de a reaprinde in oameni focul lui Prometeu, de a sublima esente de suflet lasandu-le pe interfata dintre lumi . Am primit de la ursitoare in dar iubirea si incerc s-o las mostenire...

21 poezii, 0 proze

VI

vilciuc iancu

AutorAtelier

oradea m-a primit intr-o noapte friguroasa de decmbrie si de atunci nu am indraznit sa plec departe de acest oras minunat.am facut liceul militar in alba iulia unde am petrecut clipe frumoase alaturi de prieteni adevarati.As fi vrut in continuare sa zbor...cine nu ar vrea ,dar academia fortelor aeriene nu a vrut sa-mi ofere aceasta sansa asa ca mi-am urmat a doua pasiune:marea asa ca acum sunt student la academia de marina mircea cel batran.ce-mi va rezerva viitorul...voi vedea.

1 poezii, 0 proze

Gabriela NegreanuGN

Gabriela Negreanu

AutorClasic

S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...

11 poezii, 0 proze

Heinrich BöllHB

Heinrich Böll

AutorClasic

Heinrich Theodor Böll (n. 21 decembrie 1917 – d. 16 iulie 1985) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori germani după ce de-al doilea război mondial. Romancier și dramaturg Heinrich Böll a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1972. Notă biografică: "Am vrut să scriu dintotdeauna, am încercat de timpuriu, însă cuvintele le-am găsit abia mai târziu," mărturisește Heinrich Böll. A inceput să scrie din copilărie, a publicat prima carte abia la 30 de ani, iar în 1972, la 55 de ani, a primit Premiul Nobel pentru literatură. S-a născut în 1917, fiind al optulea copil al unei familii care ura războiul. Primii bani care i-au căzut in mână a fost o bancnotă de un miliard de mărci, pe vremea când tatăl lui ridica de la bancă bani cu căruța pentru a-și plăti ucenicii. A luptat în al Doilea Război Mondial (inclusiv pe teritoriul României), iar drama provocată de demența nazistă a marcat opera sa. Heinrich Boll este, înainte de toate, un umanist: răspunsul găsit la ororile...

1 poezii, 0 proze

Mariana CârdeiMC

Mariana Cârdei

AutorAtelier

CURRICULUM VITAE Numele și prenumele: CÂRDEI V. MARIANA Data și locul nașterii; 04.08.1947, Joseni, județul Harghita Studii: Liceul Școala postliceală de stenodactilografie și secretariat – secția Limbi străine Profesia: secretar-stenodactilograf-contabil, în prezent pensionară Locuri de muncă: Ministerul Agriculturii, Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerul Afacerilor Externe - Ambasade Copii: o fiică, Florence-Susanne căsătorită cu Joseph Pandeli Contact: mianacardei2006@yahoo.com M-am născut în Ardeal, unde mi-am petrecut primii ani din viață, apoi împreună cu părinții mei, Stefania si Vasile, ne-am mutat în Dobrogea unde am absolvit Școala generală. Mi-am petrecut vacanțele la bunicii mei – țărani din satul Coslugea – județul Constanța, unde m-am format ca suflet iubitor de natură și am descoperit frumusețea locurilor, lucrurilor și faptelor. Am învățat ce înseamnă cinstea, dreptatea și spiritul de întrajutorare. Liceul l-am absolvit la...

44 poezii, 0 proze

Anton CristianaAC

Anton Cristiana

AutorAtelier

M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.

19 poezii, 0 proze

Nuta CraciunNC

Nuta Craciun

AutorAtelier

M-am născut în cel mai frumos sat de munte de pe Valea Grădiștei, satul Bucium, jud. Hunedoara, într-o primăvară pe care m-am străduit s-o port mereu pe dinăuntru. Poezia mi-a fost mereu cel mai bun aliat de-a lungul vieții, cu ajutorul ei am traversat cu bine toate evenimentele ce mi-au marcat copilăria, adolescența și mai târziu străinătatea. In anul 2001 am editat primul volum de versuri la editura Călăuza din Deva: “Alfabetul unei șoapte”, sub îndrumarea marelui poet și prozator Valeriu Bârgau, pe-atunci directorul editurii și care din păcate acum nu mai este printre noi. In anul 2014 mi-a apărut la editura Eubeea din Timișoara, al doilea volum de versuri ediție bilingvă: “Cuvinte de îmblânzit mâinile” – “Palabras para domar las manos” sub îndrumarea poetei și prozatoarei Nina Ceranu, volum prefațat de poetul Paul Octavian Blaj. In octombrie 2014, am fost primită în Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), asociație condusă de poetul Gelu Vlașin. In...

494 poezii, 0 proze

Aurelian Iuliu BizoAB

Aurelian Iuliu Bizo

AutorAtelier

Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...

3 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

Am primit marfă

de George L. Dumitru

E dimineața devreme. La unul din magazinele de la parterul blocului meu văd, în drumul meu către serviciu, o coadă formată din aproximativ douazeci de persoane. La ora opt dimineața! La un magazin de...

Atelier

cîrciuma lui Bicuță

de Liviu Nanu

Era o după-amiază frumoasă de toamnă. Bâlciul de Sfântă Maria Mică se terminase, orașul se refăcea după nebunia celor șapte zile în care fusese luat cu asalt de mii de oameni veniți din tot județul,...

ProzăAtelier

Am fost cândva Moș Crăciun

de Grig Salvan

Tramvaiul hodorogit în care mă aflu se scutură din toate încheieturile, zdroncănind și smucindu-se nervos pe la intersecții, lasă în urmă Gara de Nord, apoi pornește voios înainte, ca un mânz scăpat...

ProzăAtelier

dupa capu meu

de dragos rotea

Parcă am primit o lovitură direct în frunte. Și parcă mă clatin încă pe picioare în urma impactului. Presupun că nu a fost cine știe ce grav, din moment ce, iată, I’m still standing. Totuși, aștept...

Atelier

Porumbei de hârtie deasupra lumii

de ungureanu dorina

Am fost aruncați 70-80 de evrei din toată Europa în fiecare vagon era ca într-o cutie sub lacăt nu știam spre ce direcție se îndrepta trenul marfar când s-a oprit am fost obligați să coborâm și...

PoezieAtelier

Licitația

de Leonard Ancuta

Am rămas fără bani. Neavând nimic altceva de vândut, m-am hotărât să pun sufletul la mezat. Am dat un anunț pe internet. Am primit mai multe oferte. M-am hotărât să organizez o licitație, le-am cerut...

ProzăAtelier

trenurile mele

de mircea lacatus

astăzi am fost în gară sa văd trenurile o bucurie mai veche când dispăream de acasă ore întregi mă găseau la capătul câmpului așteptând știam când trec trenurile de marfă știam când trec trenurile cu...

PoezieAtelier

scarborough fair

de emilian valeriu pal

nu ți-am mai scris demult dar asta nu înseamnă că viața în scarborough fair a dispărut ca după o imensă glaciațiune. doar că la un moment dat m-am gîndit că cele mai multe lucruri se spun prin...

ProzăAtelier

serioși ce sâni frumoși avea

de florian stoian -silișteanu

te iubesc fâlfâind sunt marțianul tău sunt omul verde îl decupezi din aer și aerul se pierde apoi sub pernă cartea lași deschisă visezi frumos am degetele-n priză ești lungă dezbrăcată tremurând...

PoezieAtelier