Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Am deslușit galaxii necunoscute"22196 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate
Delicventa_juvenila

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

Berinde OvidiuBO

Berinde Ovidiu

AutorAtelier

Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...

22 poezii, 0 proze

A

AM

AutorAtelier

6 poezii, 0 proze

am fata de mancator de BaschetziAB

am fata de mancator de Baschetzi

AutorAtelier

Sunt impotriva campurilor obligatorii. Nu din principiu.

1 poezii, 0 proze

GA

GRECU A

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

ID

Ion Dumitrescu

AutorAtelier

Am fost mic acum sunt ceva mai mare

2 poezii, 0 proze

marian vasiiMV

marian vasii

AutorAtelier

Nascut la Brăila 19 aprilie 1990, elev cl X a, liceul de Artă « Hariclea Darclee » arhitectură desing. Absolvent în 2005 al școlii populare de artă. Activitati literare : *Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’’-mentiune-sectia poezie-2005 * ‘’Personalitatea lui Mihai Eminescu in cultura romana’’-premiul II-sectia poezie-2006 * Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’-premiul II-sectia poezie-2006 * Concursul de creatie literara ‘’Nicolae Iorga’’-premiul III-sectia poezie-2006 * Concursul interjutetean de creatie literara ‘’Ars Nova’-mentiune-2007 Expoziții: *Expoziție club Rotary 2005-premiul II grafică *Expoziția județeană Ion Gâță-2005 mentiune,2006 mențiune, 2007 mentiune *Expoziția Gh. Naum 2005,2006,2007-concurs național *Expozițiile anuale Vespasian Lungu 2003,2004,2005 *Expoziția „Dragobete”-aprilie2005,2006 cu Cenaclul Coloana H *Expoziția Salonul de Vară” august 2005 cu Cenaclul Coloana H *Expozitie personala- 6 ianuare 2006 *Expozitie in...

13 poezii, 0 proze

SD

Stefan Dragos

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

HH

haha hoho

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

MC

Malinescu Cornelia

AutorAtelier

Nu am nimic

5 poezii, 0 proze

VA

Vintescu Ana-Maria

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

Am deslușit galaxii necunoscute

de Silviu Somesanu

Nu știi în ce ipostază mă aflu, să vâslesc în sânge printr-un tunel albastru în care nu se zărește altceva în afara unei lumini atât de îndepărtate încât se contopește în minte cu o stea pe sub care...

PoezieAtelier

Blasfemie

de Stefan Nechita

BLASFEMIE (Un alt Luceafar) Prezentul și trecutul 1 În viitor sunt, poate, Căci câte cunoscute Necunoscute-s toate. Puzderie de stele 2 ‘ntratâtea galaxii… Simțiri făra de care Și mai puține știi....

PoezieAtelier

doar tu si cu mine

de ispas florin ciprian

Cand ai venit in viata mea soarele s-a ridicat din patura de cer si ti-a inchinat o raza desteapta. Nu calda. Desteapta.Si pentru el erai o minune pictata pe desenul animat al vietii.Inima mea s-a...

Atelier

PAZITORUL TIMPULUI

de Prica Consatantin

Mi-am așezat capul pe pernă,din nou Și somnul m-a furat fără să-mi spună. Nu vedeam nimic in fața-mi,doar un ecou Îmi bubuia-n timpane.A mea gură Încerca a-l imita,încerca să îi vorbească Pe limba...

PoezieAtelier

Zădărnicii

de ADRIAN ANGHELESCU

Zadarnică e orice încercare De-a întoarce râurile înapoi Să nu mai curgă toate înspre mare Așa cum patimile curg în noi Zadarnică este nemărginirea Ce-am vrea ca s-o atingem prin trăiri Când ni se...

PoezieAtelier

Păsările plâng cu aripi

de holobaca gheorghe

Constantin Stancu, Păsările plâng cu aripi, sau masca de fosfor a existenței Volumul de poezie al lui Constantin Stancu, Păsările care plâng cu aripi, apărut în 1998 la editura Helicon din Timișoara...

EseuAtelier

Asa am invatat...sa ma rog

de Maria Prochipiuc

Nevazuta ca aerul singuratatea e vie Daca te imprietenesti cu ea. O poti atinge, O poti mangaia cu coardele Nevazute ale sufletului. Am deslusit impreuna limbajul florilor, Am invatat de la copaci...

PoezieAtelier

Azi-noapte m-am trezit în paradis

de Valeriu Cercel

Azi-noapte m-am trezit în paradis, Eu ortodox convins și botezat, Că stând mereu departe de păcat, S-ajung în locu-acela ca de vis N-am fost surprins și nici nu m-am mirat ; Ajuns în fața “marelui...

PoezieAtelier

Rubaiat

de Laurențiu Belizan

Am deslușit taina cea mare prematur și viața îmi pare fără sens. O să aștept la loc umbrit și fără murmur, dansând frenetic în jurul rugului aprins.

PoezieAtelier