Asa am invatat...sa ma rog

habar nu am de ce poezia ta mi-a adus aminte de cate ori in viata am iubit ceea ce uram din tot sufletul

Dintre toate secundele cel mai abitir imi place cea in care, ies florile prin genunchi si inunda prin covoarele alea lungi - m-am intrebat tot timpul cine tese asa covoare lungi pentru Biserici si Catedrale - prin lespezile de piatra, prin pamanturi si la urma direct in palma Domnului...Ies florile mari si albe - crinii sunt florile Lui - si se rasadesc din genunchii tuturor undeva nestiut in cealalta parte a pamantului...Acolo, le culeg niste femei in negru - mereu numai in negru - si le aduc ofrande la Icoane...In Peru, In Filipine si pana in Marea Nordului undeva intr-o insula...Nu simte nimeni dureri in genunchi, ci, dimpotriva, incep oamenii sa se invredniceasca de sensuri...Plansul se aude undeva departe intre doua cruci negoale de trupuri si la picioarele Mantuitorului...Se aude pana cand prin Usile Imparatesti ne-a venit Iertarea...

Se da ingerul serafim si heruvim pana la Inaltele Scaune ridicator...

Subiectul e perfect, prezentarea e puerila, insa.. Imi pare rau sa spun acest lucru.. dar mai lucreaza la ea...

sublim!

eu vad scrierea asta ca pasirea tiptila a unui copil in sens!

Aripile gandului m-apasa greu in jos
As vrea s-ating suav al tau poem...
Cuvintele sunt de prisos...

bradleej = eu cred ca in sufletul tau nu exista loc decat pentru dragoste.

GAP = Ghenunchii - umbrele metaniilor, conturate in respiratia pamantului. plansul - bucuria jertfei, dar si impietrirea talharului.

doradi = Un subiect perfect nu mai are nevoie de prezentare.

Filip = Adevarat, copilul din mine incearca sa fure ceva din sensul cuvintelor.

Trubadurule, rugaciunea imi impune tacere. Cuvintele le arunc pe aripile gandului...