Poezie
Azi-noapte m-am trezit în paradis
1 min lectură·
Mediu
Azi-noapte m-am trezit în paradis,
Eu ortodox convins și botezat,
Că stând mereu departe de păcat,
S-ajung în locu-acela ca de vis
N-am fost surprins și nici nu m-am mirat ;
Ajuns în fața “marelui altar”,
Un înger milostiv m-a așezat
La masă și umil m-a întrebat,
Cam ce-aș dori să pună la grătar…
Eu șapte mici, pe loc am comandat ;
Până atunci, mi-aduse una mică,
Iar un țambal bătrân și o vioară
Mă alintau la ciorba de burtică,
Dar apăru și nea Petrescu Gică…
L-am deslușit prin fumul de țigară (!)
Babani, zemoși, condimentați perfect,
Simțeam în mici o nouă înviere,
Cu guler, înălțam halbe de bere
(De la Azuga, să fiu mai corect)
Fără suspin și fără de durere….
Nevastă-mea făcu o tevaturăăă…
Mă luă de dimineață foarte tare,
Nu mă credea că-n rai făcui o tură (!?)...
Noroc că miroseam a băutură
Și-n gură tot sugeam o scobitoare !
Valeriu Cercel
0103.405
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu Cercel
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu Cercel. “Azi-noapte m-am trezit în paradis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-cercel/poezie/175145/azi-noapte-m-am-trezit-in-paradisComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Noi suntem pusti pe langa el !
0
Nuș care-i legătura dintre cer și halbele de bere și afumătură. Sau te-ai gândit să pari hazliu? Eu un amestec care în limbajul tău fie spus: Nu pușcă!
0
Eu un amestec care în limbajul tău fie spus: Nu pușcă!
E un amestec care în limbajul tău fie spus: Nu pușcă!
E un amestec care în limbajul tău fie spus: Nu pușcă!
0
Placute versuri
in taina sufletului meu... la mine-n casa copilariei
mama canta zilnic romanțe (a facut candva canto)
La multi ani lui maestrului Gica Petrescu
si felicitari autorului - spectator in paradis!
cu drag,
erika
in taina sufletului meu... la mine-n casa copilariei
mama canta zilnic romanțe (a facut candva canto)
La multi ani lui maestrului Gica Petrescu
si felicitari autorului - spectator in paradis!
cu drag,
erika
0
Azi-noapte m-a trezit un vis ciudat,
Stăteam mereu departe de păcat,
Ținîndu-mă de mîini un avocat,
La ultimul proces ce l-a pledat.
„Sînt ortodox!” spunea în gura mare,
„Și noi!” striga întreaga adunare,
„Dar n-am furat la lege cu-nchinare,
Și n-am făcut recurs la botezare!”
Un înger îl certa milos cu mîna
Zicînd: „Te știu de cînd vorbeai româna
Și întorceai consoanele pe limbă
Jucînd un rol, azi rolul tău se schimbă!
Aici nu sînt Pandectele Romane,
Ci termene precise, de aprod,
Tu încă folosești reportofoane,
Noi te avem la masă cu Irod.
Ai plîns, în timp ce înjurai la stele,
Ai rîs la bară cînd ningeau dureri,
Eretic, ne-ai cîntat la ukulele
Și ne cinsteai pios cu mici și beri.
De-atîta fum și carne s-a-ngrășat
Sfîntul Mihai, Valeriu-i la Azuga
Își toarnă-n vin tămîie, cocoșat
Și plînge că s-a terminat păstruga!
Din colț nu cîntă Gică ci Erika
-Căsuța noastră, cuibușor agonic!
Trăgînd șiretu-n cerc ca Angelica
Făcînd procesul nostru anacronic.
Ca avocat al Laurei te știm,
Corpul delict e-aici și ne tot mușcă
Ce rost ar fi să mai plătim
O limbă-n plus ce trage și împușcă?
E ultimul proces ce-i cîștigat,
Proceduralul viciu – ironia –
Vei fierbe în cazanul renegat
Ca Magistrat în Raiul – România!”
Ce vis cumplit, ce noapte, ce urare!
Tălmaciul este mut vorbind cu ochii:
„Te-așteaptă dragă înc-o condamnare,
Te va cuprinde sînul Babii Dochii!”
Stăteam mereu departe de păcat,
Ținîndu-mă de mîini un avocat,
La ultimul proces ce l-a pledat.
„Sînt ortodox!” spunea în gura mare,
„Și noi!” striga întreaga adunare,
„Dar n-am furat la lege cu-nchinare,
Și n-am făcut recurs la botezare!”
Un înger îl certa milos cu mîna
Zicînd: „Te știu de cînd vorbeai româna
Și întorceai consoanele pe limbă
Jucînd un rol, azi rolul tău se schimbă!
Aici nu sînt Pandectele Romane,
Ci termene precise, de aprod,
Tu încă folosești reportofoane,
Noi te avem la masă cu Irod.
Ai plîns, în timp ce înjurai la stele,
Ai rîs la bară cînd ningeau dureri,
Eretic, ne-ai cîntat la ukulele
Și ne cinsteai pios cu mici și beri.
De-atîta fum și carne s-a-ngrășat
Sfîntul Mihai, Valeriu-i la Azuga
Își toarnă-n vin tămîie, cocoșat
Și plînge că s-a terminat păstruga!
Din colț nu cîntă Gică ci Erika
-Căsuța noastră, cuibușor agonic!
Trăgînd șiretu-n cerc ca Angelica
Făcînd procesul nostru anacronic.
Ca avocat al Laurei te știm,
Corpul delict e-aici și ne tot mușcă
Ce rost ar fi să mai plătim
O limbă-n plus ce trage și împușcă?
E ultimul proces ce-i cîștigat,
Proceduralul viciu – ironia –
Vei fierbe în cazanul renegat
Ca Magistrat în Raiul – România!”
Ce vis cumplit, ce noapte, ce urare!
Tălmaciul este mut vorbind cu ochii:
„Te-așteaptă dragă înc-o condamnare,
Te va cuprinde sînul Babii Dochii!”
0
E o glumă Valeriu, semn că mi-a plăcut! Frumos e la Azuga! Bravos neicușorule! Drag FLORR!
0
Ma bucur ca ati trecut prin raiul meu. Multumesc si de versuri, sunt de milioane ! Nu uita dragul meu ca Lufthansa nu intarzie. Pe 20 voi fi acasa si poate pe 21 la Caru\' cu bere! Nu se vor supara sfintii! Vom sta chiar langa altar.
Pana atunci, cu bine, Valeriu
Pana atunci, cu bine, Valeriu
0
Ai fost, ne zici, azi-noapte-n paradis,
Dar te-ai întors, că nu-ți gătiseși treaba,
Că pătărănii mai aveai de scris,
Să nu se spună c-ai trăit degeaba.
Te-ai închinat acolo, la altar,
Și mici ai comandat pe săturate.
Nu îți doresc, dar mâine pe grătar
Te-i rumeni, frumos întins, pe spate.
Te vor stropi cu sosuri pe burtică,
Să fii mai fraged, mai apetisant.
Dat cu piper, la cap cu nenea Gică,
Ceva mai tânăr și mai elegant.
Te-or înhăța de guler ca pe-o bere
Și prin muștar te-or tăvăli ușor,
Fǎrǎ suspin, ba chiar și cu plăcere,
Te-or împărți frățește și cu spor.
Ai grijă deci: mai rar prin paradis,
Mai bine la Azuga, c-o berică,
Să faci un chef de pomină și vis,
Că poate-așa dușmanii se oftică.
Ultimul vers a fost inspirat de „manelili“ pe care le aud din apartamentul de la etajul I, din blocul meu… :) Cu drag, Ingada.
Dar te-ai întors, că nu-ți gătiseși treaba,
Că pătărănii mai aveai de scris,
Să nu se spună c-ai trăit degeaba.
Te-ai închinat acolo, la altar,
Și mici ai comandat pe săturate.
Nu îți doresc, dar mâine pe grătar
Te-i rumeni, frumos întins, pe spate.
Te vor stropi cu sosuri pe burtică,
Să fii mai fraged, mai apetisant.
Dat cu piper, la cap cu nenea Gică,
Ceva mai tânăr și mai elegant.
Te-or înhăța de guler ca pe-o bere
Și prin muștar te-or tăvăli ușor,
Fǎrǎ suspin, ba chiar și cu plăcere,
Te-or împărți frățește și cu spor.
Ai grijă deci: mai rar prin paradis,
Mai bine la Azuga, c-o berică,
Să faci un chef de pomină și vis,
Că poate-așa dușmanii se oftică.
Ultimul vers a fost inspirat de „manelili“ pe care le aud din apartamentul de la etajul I, din blocul meu… :) Cu drag, Ingada.
0
Pe la Caru\' al cu bere am sa trec
Si lata am s-o fac ca-n paradis,
Asa cum ai citit ce eu am scris,
Dar pan\' atuncea am sa-nghit in sec !
Multumesc de poezie si sa ne ierte Dumnezeu, ca ortodox ce sunt, ca vorbim d-astea in postul pastilor, da-mi vine apa-n gura zau !Mi-a placut chestia aia din ultima strofa cu manelisti ! Eu nu prea am dusmani ori poate ca nu-i cunosc dar ce zisesi cred ca se merita. Cu bine, Valeriu
Si lata am s-o fac ca-n paradis,
Asa cum ai citit ce eu am scris,
Dar pan\' atuncea am sa-nghit in sec !
Multumesc de poezie si sa ne ierte Dumnezeu, ca ortodox ce sunt, ca vorbim d-astea in postul pastilor, da-mi vine apa-n gura zau !Mi-a placut chestia aia din ultima strofa cu manelisti ! Eu nu prea am dusmani ori poate ca nu-i cunosc dar ce zisesi cred ca se merita. Cu bine, Valeriu
0

Îi urăm Domniei Sale “La mulți ani!”