marian vasii

Prea-nstelat sa te mai poti vedea, Calcaie brodate-n iarba verde, Uimita-ti privire in rauri se pierde, Abrupte teluri unse cu miere. Nisipoase imagini ce misuna-n vene, In haos fluid,

Celula e apa ce tainic se scurge Pe aripi pornind din Sinele izvorului, Artera-i periplul spre brate ea fuge Iar ciclul acest-i harazit eternului. Nu-i doar un mecanism pana la epuizare Pe

Am buzele cusute-n dorul taranei, Ma prabusesc sa uit in agonie Vesmintele sacre ,leac sa-mi fie… Caci usa la care-am batut,n-a vrut a se deschide; Nu mai vreau s-ascult povesti… Inca-s copil

Toarce a simfonie felina razvratită Etichetată-i lumea în propriul venin Adolescentul doare, amar de păpădie De Icar nu-i vreme în vremile ce vin. Creația sfântă înfiptă pe simeze În ceară

Aripi de aburi ma-nalta si ma coboara, Constientul imi refuza realitatea pagana, Gandurile haine in cochilii de melci Mereu ma rascolesc si nu-mi raspund; Da-mi Tu raspunsul ce-l astept! Caci

Pleoape incinse, sorbite de regret, Minciuni cusute in ale tale buze ; Culeg petale cu chip frumos de muze, Periplul constiintei, ce nu am sa-l repet. Un deget frant in pasii dezghetati

Toarce a simfonie felina razvratită Etichetată-i lumea în propriul venin Adolescentul doare, amar de păpădie De Icar nu-i vreme în vremile ce vin. Creația sfântă înfiptă pe simeze În ceară