"Al dracului vis" – 21899 rezultate
0.01 secundeMeilisearchnebunul_secolului
Confesiunile unui nebun al secolului
de Gelu Diaconu
Tiamat
M-am născut din cenușa revoluției, în scrumul încă fierbinte al comunismului, sub cele dintâi raze limpezi și blânde ale libertății. Trăiesc în semnul racului, mai mult înapoi decât înainte, sub zeci de regrete renasc în fiecare zi, mereu alta, cu noi vise împrăștiate într-o minte zăpăcită, mai dezechilibrată pe zi ce trece. Mi s-a spus că sunt idealistă. Mi s-a mai spus că pot reuși orice îmi propun. Eu îmi cânt mereu printre gânduri dorința de a-mi dori ceva. Și nu mai am răbdare deloc. În viitor sper să mă iubească lumea și să fiu cât mai puțin mediocră.
2 poezii, 0 proze
François Villon
François Villon (cca.1431 - cca.1474) a fost unul dintre primii mari poeți ai Franței. 1431-probabil la începutul verii se naște Francois de Montcorbier, zis Villon. 1441-Francois Villon, care locuia cu mama sa într-o mahala de lângă mănăstirea Cordelierilor, e adus de către aceasta în casa canonicului Guillaume Villon, unde se stabilește. Poetul își începe studiile la Universitatea din Paris. 1449-Villon este declarat absolvent al Universității. 1451-Celebra strămutare a pietrei numite Pârțul-Dracului din fața casei domnișoarei de Bruyeres, bătrâna pizmașă și rea de gură. Autori: Villon și prietenii săi. Datorită relațiilor canonicului Guillaume Villon, F. Villon îl cunoaște pe Robert D'Estouteville, Marele Prevot al Parisului, și cunoscând-o pe Ambroise de Lore, soția lui Robert scrie Balada dăruită de Villon unui gentilom abia însurat, ca s-o trimită soției sale cucerite cu sabia. Obține iertarea sa și a prietenilor săi. 1452-În urma episodului mai sus amintit, episod cu grave...
38 poezii, 0 proze
Marius Buculei
Nascut la 26.06.1970 la Vatra-Dornei, jud. Suceava. Zodia Racului, lunatic si de'andoaselea. Absolvent al Facultatii Stiinta si Ingineria Materialelor, Universitatea Tehnica Cluj-Napoca, promotia 1994. Angajat cu pile la Primaria Municipiului Dej, unde 8 ani experimenteaza infamia de context, societatea reptilica si obtuzitatea personulitatii, cu specialitatea informatica bugetara si deficitara. Absolvent al Scolii Postuniversitare de Informatica a Universitatii Tehnice Cluj-Napoca, promotia 2000. Atestate informatice de conjuctura si cursuri platite de el insusi sau de altii. Angajat al SC SAMUS MEX SA, proiectant de mobila, din 2002. Agonic, acronic, alin(t)at conform www.mariusbuculei.ro
24 poezii, 0 proze
Marcel Romanescu
Marcel Romanescu, fiul lui N. P. Romanescu, fost primar al Craiovei, născut la 11 octombrie 1897, la Liège, în Belgia. Urmează clasele primare la Paris și Craiova, liceul la Craiova, Turnu Severin, Iași și Mănăstirea-Dealului. În 1920, obține licența în drept și filozofie, cu orientare spre funcțiile publice și serviciul diplomatic, în care debutează ca atașat de legație pe lângă Vatican (1920-1921). La Roma va conduce și foaia de propagandă România (1921). Ulterior, ocupă diferite posturi în diplomație (Varșovia, Haga, Madrid, Cairo, Belgrad, Copenhaga, etc.), secretar, în 1924 al comisiei româno-ungare, însărcinată cu aplicarea tratatului de la Trianon. Stil de existență asemănător lui Duiliu Zamfirescu, diplomat și scriitor. În 1926, conduce la Craiova revista Flamura. Colaborator la numeroase reviste literare din țară, se consacră în ultima perioadă a vieții sale studiilor de istorie, publicate anterior, sub rubrici variate, și în Arhivele Olteniei. A decedat la Craiova în...
4 poezii, 0 proze
Mihai Nebeleac
romancier ucrainean născut în Rona de Sus la 17 ianuarie 1949, decedat la 18 februarie 2003 Poetul și prozatorul Myhailo Nebeleac s-a născut la 17 ianuarie 1949 în comuna Rona de Sus, județul Maramureș, într-o famile de țărani. «M-am născut între munții albaștri/ din aleanul cântecului de oier,/ pe unde timpul șerpuie într-una, doar în răsuflări de primăvară/ apropiindu-se cu sete/ de cofa cu apă rece/ pe unde ierburile zboară/ tot printre șiruri de cocori…», va scrie într-una din poeziile sale, despre locul său de naștere, care a devenit pentru Myhailo Nebeleac alfa și omega a scurtei și neliniștitei sale vieți – «Aici este liniștea nașterii mele,/ aici este soarele plopilor mei,/ aici începe urcușul/ drumului meu către stele!..» Drumul către stele al poetului, ajuns el însuși o «stea» a literaturii ucrainene din România s-a dovedit a fi nedrept de scurt și deseori un «urcuș» greu. După terminarea școlii elementare din satul natal, unde-l avea profesor de limbă și literatură...
0 poezii, 0 proze
Al. O. Teodoreanu (Pastorel)
21 poezii, 0 proze
Al. I. Firidus
1 poezii, 0 proze
Al Zolynas
Al Zolynas was born in Austria of Lithuanian parents in 1945, and grew up in Sydney, Australia and Chicago, Illinois. He holds a PhD. in Creative Writing and Enlish from the University of Utah and was a Fulbright-Hays Fellow in India. Zolynas has worked as a kitchen helper, lifeguard, factory worker, cab driver, road construction worker, poetry editor, and resident poet in the schools, and currently teaches writing and literature at the United States International University in San Diego. He is also a longtime Zen student. He and his wife reside in Escondido, California. Zolynas is the author of books including The New Physics (Wesleyan University Press, 1979) and Under Ideal Conditions (Laterthanever Press, 1994; San Diego Book Award, Best Poetry, 1994 ), and editor of Men Of Our Time: An Anthology of Male Poetry in Contemporary America (with Fred Moramarco; University of Georgia Press, 1992). His poems have been widely anthologized and translated into Lithuanian, Spanish, and...
6 poezii, 0 proze
Al mic
2 poezii, 0 proze
al masri ariana
....
1 poezii, 0 proze
Al dracului vis
de Dragoș Andronache
Puțin mai sătul ca ieri, Îngrop soarele-n cenușă. Mă conversez cu doi greieri; Le-am omorât dușmanul, o căpușă. Întorc privirea spre marți, Un început e bine venit. Nu veniți să-mi dați! De miercuri...
România al dracului de educată. Genii la universitatea din Fălticeni
de Sorin Stoica
La Universitatea "Gigi Becali" din Fălticeni au venit să interacționeze cu studenții câteva genii ale umanității: Einstein, Bell, Edison, da Vinci, Napoleon, Nadia, Pitagora și Mugur Isărescu. În...
Trăiască poezia și marii ei visători!
de Ioanid Romanescu
Al dracului am fost, cu patimă în toate -viața mea a curs întâmplătoare- atâtea drumuri am avut în față dar am ales mereu câte-o cărare n-am ascultat de nimeni niciodată n-am calculat nimic - și nu e...
de urât
de marin badea
al dracului, al dracului de sfios îmi pare, îi țiuie urechile de liniște, de teamă, de plictis (se freacă la ochi și nu-i vine să creadă cum cade ceața pieziș peste câmpuri, printre scaieți și...
Comediile lui Pribeagu
de Ion Pribeagu
\"Mic și al dracului\" se recomanda umoristul Ion Pribeagu. Așa și-a intitulat cu aproape un secol în urmă primul său volum de versuri sprințare. Acesta a fost și titlul primului volum pe care l-am...
masca
de Ioan Postolache-Doljești
zâmbetul ce-l port pe stradă doar de-al dracului să vadă lumea cât sunt de ferice nu-i decât o cicatrice măști purtăm de când e lumea barba mortului se leagă masca morții cu-acel rânjet nimenea să...
yo-yo
de Andre Donescu
jonglez printre stări bobină aruncată pe un fir subțire al dracului și legat de două bețe ținute în fiecare mână variate trucuri posibile am și prieteni vechi și buni care au diverse forme diverse...
Trăgând cu urechea
de Andrei Badea
Ați încercat vreodată să priponiți de unul singur sau singură un cort pe vânt? E\'al dracului de greu. Chiar și în doi sau trei nu e o treabă ușoară. Cu ceva vreme în urmă am ascultat accidental o...
zbor printre ochi de floare
de Ioan Postolache-Doljești
pe ceru-nceţoşat al eului ce sunt în zbor plutind mi-apare o cruce fără nici un nume în vis plutesc şi vesel râd se uită cunoscuţi la mine de ce se simte ăsta-al dracului de bine habar nu au că-s...
