Marcel Romanescu

Aseară, ca în vremi de-odinioară, cum depănam al amintirii fir, ce mi-a venit: Să-ți duc un trandafir; dar m-am oprit la geam ca-ntâia

Eu vreau singurătatea străduțelor murdare, ce-și regăsesc în noapte tăcerea lor măreață, când albele căsuțe se-nvolbură de ceață, iar bălțile

Târziu, târziu pornesc pribeag pe stradă și tăinuiesc cu umbra mea-mpreună; ascult cum ritmic pașii mei răsună; de prin salcâmi prind florile să

Sub largul luminiș de seară, pe lacul cu palori de ceară zbura cocorul amețit; cu pene lungi și tremurate, vâslea nevolnic pe-nserate scoțând un