Târziu
de Marcel Romanescu(2010)
1 min lectură
Mediu
Târziu, târziu pornesc pribeag pe stradă
și tăinuiesc cu umbra mea-mpreună;
ascult cum ritmic pașii mei răsună;
de prin salcâmi prind florile să cadă.
Și ning mereu pe fruntea mea, grămadă
s-anină-n păr, mă scaldă, mă-ncunună;
tresare-n mine inima nebună:
îmi amintesc o tainică baladă.
O mandolină cântă vechi romanțe...
vibrează în văzduh atâtea vise,
atât balsam, atâtea noi speranțe.
Și cum străbat orașul în neștire
tot numărând ferestrele deschise,
în noapte e-un preludiu de iubire.