Touzaburou Ono

în șanțul de scurgere colcăie purici de apă plouă cald neplăcut o escadrilă de bombardiere grele zboară peste marea cenușie a orașului în

vânt aprig pe canale curg sloiuri bolta cerească scuipă focuri în primăvara lui 1938 nori cirus dantelați cu scântei valuri încâlcite de

în depărtare bat valuri peste câmpul de trestii uscate atârnă ca un imens burdihan arcul liniei de înaltă tensiune la orizont rezervorul de

nume de arbori și ierburi știu prea puține nu cunosc nici nume de insecte sau păsări le-am dat uitării pe toate rezemat de-o memorie și de

în craniu am un șir de locuințe înnegrite de fum trăiesc acolo de fapt o vecinătate de gânduri pestrițe fiecare în proprie singurătate nu-și