Marius Buculei

Mi-am adus aminte de zbor abia când deschizându-mi-se mormântul în aer răzbi o duhoare de aripi nefolosite.

Sunt o pasăre uitată în copacul luminii absurde și ard neîncetat - pedeapsa unei incubații târzii.

Surse: 1.Umberto Eco – Opera deschisa, Ed. Paralela45, 2002,(Zen si Occidentul) 2.J.L. Borges – Frumusetea ca senzatie fizica, Ed. Paideia, 1998,(Legenda printului Siddhartha) 3.I.Culianu/

mi-am trecut umbra printr-o ureche ascultind fosnete incomode veioza ascunsa sub sprincene trada structura osoasa a penumbrei n-am putut sa ascund nimic iesise clar, la numaratoare, un caracter

zugravi transpirati...scarile blocului prafuite de tenisii mocasini... coboara catre mine... usa cu urmele de la serenada instalatorului... zimbete... se intra in scena... salamul si tuica de prune

ne trageam de urechi prin paradis plingind zimbete printre lacrimi de bucurie Dumnezeu si ai lui ne bintuiai presimtirile adunindu-ne bile albe si negre in locuri tainice aruncam din pumn stele

mi-au iesit dinti colturosi in locul buzelor oamenii pamintului m-au intors cu capul in jos sa le brazdez gradinile apoi am inceput sa scot vorbe de duh coborite dinspre glezne catre

ne-am imbracat amindoi la fel eu in noroiul cu care ma stiai tu in petalele florii de lotus ei, nemaifacind oricum diferenta ne-am jertfit apoi unul altuia eu soarelui verde din privirile

Sînt un mort cald muribund pe cale de dispariție alături de strălucirea sinistră, alături de gramatica neînțelesului ce șade ca cețurile răstignită de copacii trăzniți... ca să-mi pot recăpăta

coboară-mi din conștiință cărămida și lasă-mi doar urma ei încrustată între o cădere de apă și o oglindă culeasă în spațiul dintre o palmă și o frunză ca să-mi servească pentru o

robinetul s-a strîns și urletul a urcat încă c-o gamă ultima picătură frunză pendulîndu-se ca baba aceea verde îndreptată spre moarte toate rîurile s-au scurs spre polul sud și noi am căzut

Șobolanii cutreierînd grăbiți mucoasele intestinelor mele și închegînd ordonați firicele de sînge poate pentru orgiile lor de sîmbătă seara lovindu-se în fiecare drum de lama aceea lucioasă și

cînd am văzut doi paianjeni făcînd dragoste între buzele mele întredeschise și trupul meu făcut pom culegîndu-și roadele singur schimonosit și pletos ca un altoi într-o pădure virgină am

Preotul plingea cu lacrimi mari, cit universurile pe care incerca, inutil parca, sa le uite! Catedrala respira, asa cum numai animalele mari, cele preistorice, disparute odata cu grandoarea si

Răscumpără-Þi, Tu, Doamne, mîndria de-a fi bîrfă Oprește-Þi utopia că astăzi nu-Þi țin Paște Din ale Tale Ceruri coboară-ne o tîrfă Să stea între picioare cu-a rugăciunii carte. Se umplu prin

Am așteptat durerea undeva lîngă gleznă și ea veni tîrziu undeva lîngă o altă gleznă ipotetică ruptă de mine adulmecată de durerea aceea stranie fără urechi incapabilă

capricii albastre și fluturi sihaștri orfelinatul de larve trezit la viață și fastuosul ascuns în melancolice vibrații susur prelins grav ca o idee curgătoare meditînd și

Să nu uiți că am să te trag ca și atunci de mînecă pînă ce unul după altul toți fluturii îți vor invada sîngele ăla ud și pur și simplu neted Să nu uiți că am să te speriu ca

cerul o imensitate de găuri fiecare despărțire lasă în urmă lumina singuratatea se transformă în stea singurătățile se transformă în stele cerul o capelă cu măicuțe tot mai puține

În urmele lor norii călăreau secundele și în metamorfoza timpului schelălăitul unui cîine se transformă în alte și alte secunde scurte și lungi după cum cîinele urla mitul părăsirii

în inima ta s-au descoperit mii de culori din care fiecare pictor și-a imaginat cîte un curcubeu din sufletul tău s-au scos mii de legende din care lumea veche și-a croit mituri

Descoperă-te cumpătare și ascunde-mi peștii din văzduh. Adună-i pe toți și aruncă-i repede în apă udă-mi privirea cu lacrimile tale de doamnă văduvită pînă se vor șterge toate urmele lăsate de

Ideea de-a mă naște ți-a venit alăturînd cuvintele pe axa vieții și dînd un nou sens frazei Ideea de-a mă crește ți-a venit alăturînd dorinței de absolut încrederea în propria-ți idee Ideea

Stia ca in fiecare moment reflectiile lui se combinau cu ale celorlalti si deveneau picaturi de constiinta in Marea Constiinta Colectiva, ca urmarile propriilor sugestii contribuiau intr-o masura