"Aici stau artistii" – 20250 rezultate
0.05 secundeMeilisearchFlorin Dan Gherlea
Florin Dan Gherlea s-a născut la data de 2 aprilie 1989, în municipiul Oradea, județul Bihor. A copilărit într-o familie modestă, în acest oraș cu aer tihnit, unde avea să-și cultive primele pasiuni. A urmat cursurile Liceului Economic „Partenie Cosma”, unde și-a descoperit și dezvoltat dragostea pentru muzică – o înclinație care avea să devină, în timp, o direcție definitorie în parcursul său artistic. Tot aici s-a înfiripat și legătura cu poezia, o formă de expresie care va însoți discret, dar constant, evoluția sa creativă. A urmat studiile universitare la Facultatea de Științe din cadrul Universității din Oradea, specializarea Ecologie și Protecția Mediului. În toamna anului 2009, Florin Dan Gherlea inițiază proiectul muzical keepflow, alături de Alin Radu, Vultur Dacian, Alex Ardelean, Oana Târb, Idu Andrei, Petcu Cristian și alți colaboratori. Proiectul a prins contur prin lansarea mai multor piese muzicale, reflectând o preocupare autentică pentru expresia sonoră a emoției....
7 poezii, 0 proze
Traian T. Coșovei
Traian T. Coșovei (n. 28 noiembrie 1954) este un poet român aparținând generației literare 80. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. La 4 ani știa deja să citească și debuta artistic dictând poeme musafirilor săi. Fire temperamentală, nonconformistă și puțin cam impulsivă, devine în scurt timp cunoscut pentru caracterul său. Odată cu intrarea la școală, își schimbă și preocupările, orientându-se către construcția de navete spațiale în podul casei, din resturi de televizoare și frigidere. Acest elan creator dispare în momentul intervenției locatarilor, îngrijorați de ascensiunea foarte gălăgioasa a micului astronaut. Totuși, reușește să se consoleze împreună cu prietenii tăind cablurile antenelor TV și aducând astfel pentru o săptămână liniștea absolută în casele vecinilor. Marcat puternic de separarea părinților, pe când avea 12 ani, găsește remediul citind foarte mult și devenind un client permanent al Librăriei Sadoveanu din București. Aici se interesează de scriitori...
33 poezii, 0 proze
Max Jacob
Născut la 12 iulie 1876, la Quimper, Bretania, Franța, într-o familie de evrei. Se înscrie la Școala Colonială din Paris, pe care o abandonează pentru o carieră artistică. Pe bulevardul Voltaire, împarte o cameră cu Pablo Picasso, care i-l prezintă lui Guillaume Apollinaire, care, la rândul său, îi face cunoștință cu Georges Braque. Devine bun prieten cu Jean Cocteau, Cristopher Wood și Amedeo Modigliani. Jacob a trăit cea mai mare parte a vieții sale în sărăcie, prestând tot felul de slujbe umilitoare. S-a convertit la catolicism în 1915, la șase ani după ce a avut o viziune cu Cristos. În 1921 pleacă în sătucul Saint Bennoit-sur-Loire, unde se claustrează într-o mănăstire benedictină. Rămâne aici până la arestarea sa de către naziști, în februarie 1944. Moare din cauza unei bronhopneumonii, în următoarele luni (5 martie 1944), în lagărul de concentrare de la Drancy, aproape de Paris. A fost poet, prozator, critic și pictor.
5 poezii, 0 proze
Lidia Ureche
Artiste visuelle professionnelle, membre de RAAV Québec, Conseil Montérégien de Communications et Culture, ressource dans le programme "L'art à l'école" Nascuta la Hunedoara, copilarind între Bistrita (casa parinteasca) si Prundul Bârgaului (casa de copii), la vârsta de 13 ani este admisa la Liceul de Arte Plastice din Cluj, impreuna cu sora ei Adriana. Dupa terminarea liceului lucreaza ca desenatoare tehnica in constructii si devine activa în manifestarile culturale din Bistrita. Se dedica picturii, lecturii, si scriiturii. Participa la mai multe expozitii colective si se prexinta in expozitii personale, singura sau alaturi de sora ei. Abandonând slujba de desenatoare, lucreaza ca artista independenta in propriul atelier. La 37 ani se decide sa îsi reia studiile de arta la Academia de arte vizuale din Cluj-Napoca, Textile/tapiserie-Contexturi. Aici, in urma experientelor si cautarilor, isi creeaza propria tehnica de tapiserie din hârtie pe care o utilizeaza in prezentarea lucrarii de...
11 poezii, 0 proze
Cătălin Precup
Cătălin Cosmin Precup, artist vizual, născut în '81 la Tîrgu Mureș, absolvent de Liceu de arte, apoi studii universitare și postuniversitare la Universitatea de artă și design din Cluj-Napoca, în prezent trăiește și activează în București. Trebuie spus de la început că nu mă interesează etichetele și că nu fac mare deosebire între actele creației, fie că e vorba de pictură sau de poezie. În acest sens se poate zice despre pictura mea că e o poezie vizuală. În general, textele pe care le creez sunt fie transpuneri ale unor idei pe care nu le-am pictat sau desenat și care capătă prin scris o expresie și o formă mai adecvată, fie sunt (ca) niște prelungiri/corespondențe/completări/replici, cîteodată combinîndu-se, la propriu, cu imaginile. Din această cauză, dar și datorită faptului că lucrez ca un alchimist, scriu sporadic iar de multe ori revin, retușez, reciclez, finisez, arunc (poemele de aici vor avea aceeași soartă, în curînd, mai ales că au cam îmbătrînit), demersul putînd părea...
8 poezii, 0 proze
Nicolae Steinhardt
1912 – La 12 iulie se naste în comuna Pantelimon de lîngă Bucuresti, Nicu-Aurelian Steinhardt. Tatăl său, inginerul si arhitectul Oscar Steindhardt, conducea o mică fabrică de cherestea. 1919 – 1929 – Învată la scoala primară „ Clementa “, apoi urmează cursurile liceului „Spiru Haret“. Printre colegii mai mari de aici se numără Constantin Noica. Îsi ia bacalaureatul în 1929. 1934 – Îsi ia licenta în Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti. În acelasi an, publică, sub pseudonimul Antisthius, extras din Caracterele lui La Bruyère, volumasul parodic În genul lui Cioran, Noica, Eliade…. 1936 – Îsi sustine la Bucuresti doctoratul în drept constitutional. 1937 – 1939 – Călătoreste în Elvetia, Viena, Paris si Anglia. Ajuns în tară, în 1939, începe să lucreze ca redactor la „ Revista Fundatiilor Regale “. 1959 – În ianuarie refuzând presiunile securitătii de a fi folosit ca martor al acuzării împotriva lui Constantin Noica, este introdus în „ lotul “ filosofului ( si al prietenilor...
20 poezii, 0 proze
irina munteanu
o viata monotona...intr-un oras banal, ingropat in rutina, intr-un bloc de la periferie, in camera in care lumea are alte cote...alte bariere, devine ireala.aici stau eu...si ma pierd mereu regasind drumul catre loc'sorul unde luna argintie guverneaza in noaptea purpurie,inmiresmata de arome tainice...acolo,la umbra copacilor, copilul incantator suspina si se joaca,plange si rade...iubeste...
17 poezii, 0 proze
Andrea Sofronie
Nascuta in Satu Mare, in primul an – 1990. Sunt eleva la un liceu din Rm Sarat. Nu zic vorbe mari. Dar stau aproape de cuvinte si le intreb de ele si de noi. Am debutat in Revista de experiment literar “Feed Back”, an II, nr 11-12, 2005 Aici nu gasesti părți din mine Sunt chiar eu Întreagă Rotundă Aproape o lună Cu fața umbrită de munte și lumină... myreallity@yahoo.com http://missteq.blog-u.net
16 poezii, 0 proze
heghedus camelia
Am absolvit în 1990 Facultatea de Chimie-Fizică a Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2004 pe cea de Matematică-Informatică a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, și nu de puține ori mă întreb la ce-mi folosește... "Mă încăpățânez să caut fantomele în locurile cele mai vii, cele mai reale, cu certitudinea existenței lor, undeva între noi, lângă mine, aici sau aiurea, pe această stradă sau poate, chiar în această casă. E vorba de o relație între vii, între oameni care se caută cu disperare, care răscolesc înnebuniți mulțimile calme ca să se găsească, fără să aibă alt indiciu decât certitudinea existenței celuilalt, neavând unul despre altul decât vaga idee pe care exasperantele apariții înaintea întâlnirii le-o dau.” Gellu Naum kam997@yahoo.com
226 poezii, 0 proze
Constantin Brâncuși
Constantin Brancusi, este un sculptor roman celebru, unul din primii mari creatori din arta moderna. BRANCUSI, Constantin (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957). Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1998), apoi Scoala nationala de arte frumoase din Bucuresti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. In timpul studiilor realizeaza bustul Gheorge Chitu, un Cap de expresie, ca si o serie de copii - Ecorseul (impreuna cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon. Mai realizeaza busturile Georgescu-Gorjan (1902) si General Dr. Carol Davila (1903), asezat mai tarziu (1912) in curtea Spitalului militar din Bucuresti. In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscrie la Scoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de...
0 poezii, 0 proze
Aici stau artistii
de nana
Ma obsedeaza mirosul de praf In timp ce pasesc Pe caldaramul ud. Vad o bodega. Intru. O masa zace langa fereastra. Dau sa ma asez Dar n-am voie. “Aici stau artistii!” Zambesc Si plec. Ce cautam eu...
Artistul si omul comun
de Tudor Vianu
Artistul si omul comun Daca unii oameni sunt artisti in anumite momente, adica in acelea care stau intr-o legatura oarecare cu producerea operei, este evident ca intre ei si restul umanitatii nu...
Chipul Corinei
de elena gheorghiu
Pe fața Corinei s-au întâlnit toate semnele bune și rele ca să-i zugrăvească un chip de copil placut însă nu atat de încântător ca la alți copii. Ele sunt: Pistruiul Puiu, Alunița Alina, Cicatricea...
tablouri și statui
de Constantin Enianu
Dintre capodoperele Ermitajului, ne permitem în acest material a alege un fragment din vastul suport expozițional, descriind maeștrii picturii și sculpturii franceze din secolele 17-18, ca și cum am...
colegi.ro
de Laura Șoltuzu
Încă îmi amintesc așa de clar prima zi de facultate când profu de sculptura stupid ca de obicei, m-a pus să citesc cu voce tare protecția muncii și mă tot gândeam de ce pana corbului trebuie eu să...
Despre bunurile omului
de Nicolae Diaconescu
Despre bunurile omului 1. „Sunt om și nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”! Niciodată însă nu mi-au trecut prin minte gânduri de sinucidere! Poate din acest motiv, când aflu că iar și-a pus...
Spiritul nu este de scos la tarabă
de Hariss Nicorescu
Voi incepe astazi un nou tip de editorial, alternativ editorialului obisnuit unui site de cultura, insa peste tot exista o “pastila” incomoda, cea care trebuie sa dea sarea si piperul, de traditie...
Vânt de libertate
de Maria Tirenescu
În vara anului 1955, am plecat la Constanța cu o familie de învățători care intenționau să stea câteva zile pe litoral și să doarmă la bunicii noștri. Eram destul de mare și părinții mei știau că nu...
Ibrahima Keita : ˮRomânia este o țară hărăzită de mari artiști, artiști foarte talentați.ˮ Iconografia unui ideal
de Marina Nicolaev
Marina Nicolaev: Doctor in muzeologie, Ibrahima Keita este un artist plastic complex în panoplia artiștilor români contemporani. Originar din Conakry, Guineea, Ibrahima Keita concentrează prin...
Poveste de nedragoste
de Mihaela Mihai
Eu o stau aici o veșnicie Rimelîndu-mi genele Doar în scop artistic, (omagiu pictorului ratat ce aș fi putut să fiu), Numărînd cu groază aceleași riduri, (doamne, ce bine că-s aceleași!) Și o să...
