Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Așezare în anotimpul primăverii"3951 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
36 rezultate
corina comanCC

corina coman

AutorAtelier

Sunt născută la 04.07.1964, în partea de nord-est a Podișului Transilvaniei, în Depresiunea Bistriței, localitatea Lechința (în germană Lechnitz - "Pârâul uscat"), o așezare minunată, preponderent deluroasă. Am fost un copil imposibil, am făcut clasa I-a de două ori, prima oară cu fratele meu mai mare, când aveam cinci ani, în localitatea natală, iar în clasa a VI-a nu am mai vrut să merg la școala, decât cu condiția ca mama să mă mute la școala cea mai bună din Bistrița. De atunci mi-am croit drumul singură. Sunt mama unui băiat de excepție, sunt economist și uneori încerc să scriu… poezie.

7 poezii, 0 proze

Ciureanu Daniela Ana-MariaCA

Ciureanu Daniela Ana-Maria

AutorAtelier

Ciureanu Daniela Ana-Maria, 17 ani,eleva la Colegiul National 'Vladimir Streinu', Gaesti, clasa a XII-a, profil Stiinte Sociale. Am inceput sa scriu recent poezii, la inceput am luat-o ca pe un mic hobby, insa am vazut ca pot scrie intr-adevar poezii si ca imi place sa ma exprim in cuvinte, imi place sa le amestec, sa le combin si sa obtin putina culoare din mici litere asezate in strofe pe colile prafuite de timpul pirdut fara sa scriu.

8 poezii, 0 proze

Galoiu MarianGM

Galoiu Marian

AutorAtelier

Am descoperit în Marian Găloiu un veritabil fieldworker, adică un cercetător de teren dedicat ținuturilor natale, un dumitreștean aplecat asupra trecutului acestui colț de țară, mult încercat de-a lungul istoriei. Într-o vreme în care – așa cum spunea Simion Mehedinți – „nepoții nu mai cunosc nimic din vremea bunicilor”, iar trecutul se destramă atât de repede, Marian Găloiu luptă pentru protejarea patrimoniului local de orice agresiune exterioară. De la „Ursul de la Plai” (Al. I. Zamfirescu) la Căpitanul Nae Constantinescu, de la calea ferată ce urca pe Valea Râmnicului la „Drumul Sării”, de la podul peste Râmnic la școala de băieți, cartea descrie realitatea de altădată a celei mai mari așezări rurale de pe Valea Râmnicului Sărat, cuibărită între dealurile curburii carpatice, la hotarul celor două vechi principate românești. O undă de regret transpare din lucrarea dumitreșteanului convins că, întocmai ca noblețea, trecutul obligă....

25 poezii, 0 proze

George MurnuGM

George Murnu

AutorClasic

George Murnu (n. 1 ianuarie 1868, Veria, Grecia - d. 17 noiembrie 1957, București) a fost un scriitor, traducător și istoric de origine aromână (macedoromână) (vezi Hristu Cândroveanu "Un veac de poezie aromână"), membru corespondent al Academiei Române. Cel mai prestigios scriitor aromân modern, George Murnu, s-a născut la 1 ianuarie 1868, în cătunul Brazi, de lângă orașul Veria, în Macedonia, nu departe de râul Bistrița. A crescut însă la Veria, localitate aflată într-un grup de alte așezări aromânești - Marușea, Șelea de Sus, Șelea de Jos, Xirulivad, ce se continuă spre nord-vest, până la actuala graniță a Greciei cu Yugoslavia, cu un alt șir de comune și târguri locuite de aromâni, unele mai noi, altele mai vechi, cum sunt Neaguste, Cândrova, și Grămaticova, Fetița, Paticina, către muntele Caimaccealan. O regiune deschizându-se și coborând înspre miază-noapte și răsărit prin câmpia Sărunei (Salonic), iar înspre vest și sud-vest urcând mereu prin culmile munților Veriei mai întâi...

9 poezii, 0 proze

Cristian LisandruCL

Cristian Lisandru

AutorAtelier

Un om normal, o viață normală, speranțe, gânduri, eșecuri, câteva bucurii... O căutare continuă prin labirintul care sunt... CRISTIAN LISANDRU Jurnalist. Poet. Prozator Născut în București, la data de 18 iulie 1968. Fondator al Cenaclului de Poezie și Proză „Amprente Literare”. Volume publicate Volume de autor Poeme - „Gânduri așezate unele sub altele” - Editura Pim, Iași, 2013. Articole, eseuri, pamflete - „Boală lungă, moarte sigură” - Editura Pim, Iași, 2013.• Poeme – „„Ca o femeie despletită, neliniștea...” - – Editura Pim, Iași, 2012. • Poeme – „„Te iubesc pentru că ești”” (alături de Geanina Lisandru), Editura Pim, Iași, 2012. • Proză umoristică – „„De-ale chefliilor””, Editura Pim, Iași, 2012. • Articole, eseuri, pamflete – ”„Cu zvonul pe țambal””, Editura Pim, Iași, 2011. • Roman – „Romanul care se scria singur”, Editura Pim, Iași, 2011. • Proză – ”„Frig””, Editura Pim, Iași, 2011. • Poeme –...

30 poezii, 0 proze

Nonciu DragoşND

Nonciu Dragoş

AutorAtelier

Scriu de când mă știu, public peste tot; pe unde sunt acceptat. Mulțumesc lui Dumnezeu, pentru harul ce mi l-a dat, nimic nu este mai frumos pe lume, decât închipuirea frumoaselor clipe de fericire și așezarea lor pe hârtie. O floare, și-un pic de nebunie, e tot ce-ți trebuie pe cerul albastru.

529 poezii, 0 proze

Așezare în anotimpul primăverii

de Remus Cretan

Iarna nu se mai numește anotimp și stelele îndrăznesc din nou să cadă. Aștept risipirea norilor gravizi cu cristale de gheata pentru a contempla stelele și luna și pentru a spăla privirii moartea și...

Atelier

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*94. Prietenia. Petrecere în doi. Duminică, 25 mai 2092. Lia sosi la bordul navei albastre cu puţin după ora 12.00 şi-l găsi pe Lucian pe puntea principală, deşi nu s-ar fi aşteptat ca el să fie...

ProzăAtelier

Cristina Lițoiu [Deisis] - într-un dialog imaginar

de Maria Prochipiuc

Prietene , e iarasi toamna afara si printre atatea umbre nu ti-e bine, eu ma-nfior si plang in prag de seara cand ma gandesc prietene la tine... * Îți scriu, în anotimpul trezirilor miraculoase,...

EseuAtelier

Parcuri de toamnă

de Nicolae Marius Buchiu

Apa cade cu o nostalgie aparte. E o fluierare a vânt, care vine Cumva din amintiri, de departe. Sclipirile ei în picături se adună, prin frunze, și o dată cu gândul Sunt luate de vânt, să le poarte....

PoezieAtelier

Oglinda legendei

de Dumitru Denisa

A trecut destul de mult timp de atunci, dar povestea a rămas vie în inimile lor. A fost o vreme când Tatăl Timp și Mama Natură erau înconjurați de haos, până când le-a venit ideea Anotimpurilor: zâne...

ProzăAtelier

Silviu Tudor-Saladjiar - înmulțind limitele cuvântului

de Maria Prochipiuc

Plesca Adriana Doina veșnic îndrăgostit de cuvinte admirator al sensurilor facil alergător printre meandrele timpului frământat de trăiri contradictorii creator de imagini realiste foc împărțit între...

EseuAtelier

Felicia Baltag sau anoTIMPUL cuvintelor-aripi

de Maria Prochipiuc

La mulți ani ! Ieri, mi s-a părut că te aud bătând în geam. Îmi spuneam, când fugeam să-ți deschid: \"Domnul nu m-a uitat, Domnul nu m-a uitat!\". Dar atunci nu știam că mă hrănesc cu o iluzie, iar...

EseuAtelier

mugurul buzelor

de Vali Nițu

desțelenim puterea de a înainta ajutați de cuvintele ce păreau până mai ieri atât de sterpe și le găsim acum așezate într-o ordine firească deducția tăcerilor începe să ne vorbească timid noi le...

PoezieAtelier

Printul

de razvan rachieriu

Prințul care este forma pe care o ia idealul și-a pierdut cocorii - formele pe care le iau speranțele – evadați din cuștile minții. Mareele inundând sinele s-au retras lăsând în nisip stele de mare,...

Atelier

Sentimente așezate

de ninel vrânceanu

Aș vrea să-ți scriu un testament în care să îți las, Divina și singura mea mare bogăție sufletească, Această unică avere făcută împreună, pas cu pas, La care tu să nu mai ai pe nimeni să o...

PoezieAtelier

dinspre anotimpul cenușii

de Dana Banu

el trecea prin landuri îndepărtate cu soarele pe umărul stâng animale heraldice ploi opaline copaci fosforescenți se răsuceau în tot mai ample spirale pe glezna lui alene șerpuia o lumină într-o...

PoezieAtelier

nu sunt a ta

de Daniela Luminita Teleoaca

e primăvară și anotimpul ăsta îmi revendică spărturile / toate înălțimile nu pot rămâne indiferentă uite cum rup din mâinile mele din respirație din puținele cuvinte ce au supraviețuit apocalipsei am...

PoezieAtelier

„…aripa casei, jumătate zăpadă, jumătate văzduh”

de Gabriel Dragnea

Citind din „Poeți români de azi” a criticului Gheorghe Grigurcu am ajuns la paginile dedicate poetului Liviu Călin, file în care am descoperit câteva metafore citate din poeziile lui care m-au...

ArticolAtelier

Anni-Lorei Mainka. „Jurnal pe bilete de autobuz”– „Fragmentar despre trecere”

de florin caragiu

Volumul „Jurnal pe bilete de autobuz” al lui Anni-Lorei Mainka (Ed. Brumar, 2010) mizează pe valorificarea catabolismelor dulci, amintindu-ne de Milan Kundera, mentorul poeziei micilor catabolisme....

ArticolAtelier