"Așa sunt azi" – 20438 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
istorie
istoria, așa cum o văd eu
de sunet1
Eduard Anton Hazu
Am făcut multe năstrușnicii la viața mea și multe ar părea interesante pentru unii temerari în explorarea vieții din trecutul apropiat, parcă mai plină de sevă, mai ales că lumea de azi are mai puțină substanță, mai puțină adâncime. Totuși, cel mai important lucru din viața mea mi s-a părut "ÎNTOARCEREA LA CREDINȚÃ", ca fiind cea mai motivată formă de existență. Din acel moment am început să înțeleg lumea, locul meu, raportarea la divinitate. A mai fost de ajuns un imbold lumesc, o încurajare și ... am început să scriu. Mai sunt încă oameni minunați și mi-am propus să scriu despre ei așa cum i-am perceput eu. Intotdeauna m-au impresionat oamenii speciali, oamenii daruiți și dăruiutori. Simt că sufletul meu vibrează pe fregvența oamenilor desăvârșiți, ceea ce mă face să cred cu adevărat că în adîncul conștiinței noastre există implantat, de la "Facere", cipul acelui om desăvârșit care a existat candva în Gradina Edenului - Adam. Trebuie să înmulțești darul Domnului în toate. Dacă ști...
2 poezii, 0 proze
Anolia Lorei
Adevărata mea cunoaștere e SUFLETUL și nu grămada encefalică compusă din spuse de alții sau lucruri citite, învățate pederost! ...am obosit să-mi hrănesc creierul,scurgîndu-mi sufletul,dar sper că pînă la urmă cel dintîi nu-l va lăsa pe celălalt să moară și va avea grijă de mîntuirea lui. Născută în Republica Moldova, anul 1989,ziua-13 iunie. Am început să scriu pentru a-mi elibera trupul de focul gîndurilor, ce se zbat în mine și-și cer eliberarea--ca niște roiuri de "păsări negre". Nu am o pregătire "profesională".Scriu așa cum simt și ce simt. Incepind cu sf. anului 2009, poeziile mele mai sunt publicate si-n revista "Roua stelară", multumesc realizatorilor ei, căci e o punte necesară tineretului de aici,peste hazardul societații de azi. (Nu fac artă din cuvinte... transmit mesaje... recepționate din aburii naturii, încălziți de ani... veacuri.)
48 poezii, 0 proze
alina
asa sunt eu
2 poezii, 0 proze
Hrisman Andrei Claudiu
Sunt asa cum sunt, nu incercati sa va ganditi cum sunt in realitate caci aparentele inseala... Daca va veti intalni vreodata cu mine nu veti sti ce sa alegeti mai intai....seriozitatea sau aiureala, victotia sau infrangerea... Asa sunt eu si sunt intr-o continua schimbare....
20 poezii, 0 proze
Adina Pietrosanu
Sunt omul care nu stie de unde a venit dar incearca sa se regaseasca in umbrele parintilor. Cand nu se regaseste ramane undeva pierdut intre vis si realitate. Asa ca acum asa sunt, suspendata intre doua "lumi", incerc sa ma hotarasc pe care voi ramane.
92 poezii, 0 proze
Ceocoiu Cristian
Sunt nascut in Iasi, traiesc in Iasi si probabil voi continua sa traiesc in acest oras plin de atatea amintiri ce ma vor urmari toata viata. Viata mea a inceput la cumpana dintre ani si asa sunt si eu uneori: intr-o cumpana desavarsita, nestiind in ce parte sa merg. Procesul meu de maturizare a inceput in Iasi si mai ales la Liceul "Mihai Eminescu" pe care ma bucur ca l-am urmat opt ani de zile. Curios este ca poezia nu facea parte din viata mea, dar acest liceu si mai ales unele fiinte m-au facut sa ma trezesc sau poate dimpotriva sa am adancesc si mai tare in inefabilul poeziei mele. Imi pare rau daca biografia mea nu este satisfactoare dar eu sunt o persoana introvertita si nu imi place sa spun prea multe lucruri unor persoane pe care nu le cunosc foarte bine. Aceasta este o mica parte din mine.
6 poezii, 0 proze
Macarie
CRONICA LUI MACARIE Numeroasele noastre cronici in forma lor analistica, mereu intregite cu stiri noi, au dat nastere si la unele prelucrari slavonesti, care au o insemnatate mai mult literara decit istorica. Asa sunt cele trei cronici din secolul al XVI-lea, cu un caracter mai mult sau mai putin uniform ca stil si compozitie: a episcopului Macarie, a iermonahului Eftimie si a calugarului Azarie. Cu privire la viata lui Macarie se cunoaste ca in decada a treia a secolului al XVI-lea el ocupa locul de egumen la manastirea Neamtu, iar in 1531, sub domnia lui Petru Rares, Macarie devine episcop de Roman. Moare in anul 1557 sau 1558. Era considerat de catre contemporanii sai ca om invatat; cronicarul Eftimie il numeste “invatator al Moldovei”. Inca fiind egumen la Neamtu, Macarie , din indemnul lui Petru Rares, scrie o cronica ce s-a pastrat ca urmare a cronicii putnene in aceeasi colectie de la Kiev descrisa de catre I.Bogdan si intitulata Povestire in scurt despre domnii...
0 poezii, 0 proze
nadia
Imi pare bine ca in sfarsit am ocazia sa scriu totu despre mine si cu ocazia asta sa mi pot evalua cat mai bine personalitatea, etc..... Sunt o fata de 22 de ani, inalta , cu ochi caprui-verzi si careia ii place sa citeasca mult , mult de tot , daca as putea as sta toata ziua cu nasu n carti.Sunt cuminte dar in acelasi timp si putin mai nebunatica ptr ca adeseori fac nazbatii si am niste ganduri nu tocmai''curate'', dar ce sa fac daca asa sunt eu? Imi place sa vb cu oamenii, sa i ascult , am rabdare cu ei , imi place sa vad partea buna in fiecare om. Sunt modesta , nu mi place sa fiu in centrul atentiei , desi de cele mai multe ori asa mi se intampla ptr ca nu s , oriunde as fi reusesc sa atrag atentia[ fac io ceva de atrag atentia] ....Cateodata am impresia ca sunt superficiala dar e si datorita varstei ....Imi place sa inveselesc oamenii la care tin , sa i ajut , imi place natura si tot ceea ce este natural, net.... Cat despre defectele mele , ei da sunt cam pisaloaga si asta ii...
8 poezii, 0 proze
Nati
Nu sunt asa cum tu nu ma vezi,dar sunt asa cum ma visezi asa ca dormi mai mult sa ma visezi
3 poezii, 0 proze
Ciobotaru Marian
Sunt asa cum imi place si nimeni si nimic nu ma poate schimba.Daca vrei sa ma accepti asa cum sunt e ok,daca nu,iar e ok. Oricum nu ma intereseaza sa ma iubeasca cineva sau sa ma urasca. Consider ca respectul reciproc e de ajuns. De-a Domnu'!
40 poezii, 0 proze
Așa sunt azi
de andrei gratiela
Între două lumi Fără aripi Fără rădăcini Aici sau acolo pare la fel. Singură în mulțime Anonimă pentru mine insumi Te port ca pe a doua piele Înlocuind scorojitul meu înveliș. Cu bucurie din ce în ce...
Cățelușii
de Daniel Aurelian Rădulescu
Cum bine tot se știe că orice acuplare La câini e de durată, cu parteneri mai mulți, Nu e surpriza mare că cinci masculi inculți, Chiar gemeni de produc, au toți din exemplare. Așa sunt azi victima...
Ai grijă...
de Petre Sorin
Astăzi simt tot mai profund tristețea ce-mi curge prin vene, Astăzi inima-mi pompează triste povești în corpul plin de semne, Precum un râu învolburat, puternic și grăbit, Îmi treci prin corp, prin...
Când moartea a ajuns să nu conteze
de Sorin Stoica
Sunt copii privilegiați, ar zice Ares, zeul dement al războiului. Ăștia se joacă de-a bombele pe bune, pescuiesc membre umane dintre dărâmături cum pescuiam noi gărgărițe de pe iarba dimineții......
blind days
de dan mihuț
n-am văzut nimic. eram orb ca un cățel de câteva zile. tu sângerai tot ce știam despre asta nu mă ajuta să mă ridic înăuntru umbrelor să tai mersul prin toate lucrurile în felii și să privesc...
trei poezii pentru copii
de Costel Stancu
Pățania cocoșului (După o fabulă veche) A aflat cocoșul curții - cînd ieșise să se plimbe - că, mai înspre primăvară, gospodarul vrea să-l schimbe. O s-aducă altul tînăr din vecini, rasă de soi, cu...
franturi
de anda
« Căci momentele nu trebuiesc legate intre ele. Ele trebuiesc exprimate, legatura dintre ele o va face sau nu o va face dracul. Si daca nu o face cu atat mai bine. » Eugen Ionescu Itreprinderea de a...
Plângere oficială
de Doru Mihail
Dacă mă iei repede, n-aș putea să-ți dau exact ziua în care ea a devenit șoferul oficial. Cel mai probabil într-o dimineață, în care i-oi fi spus ca să evit cearta „da condu tu! dacă tot eşti aşa de...
Partea de Est
de Valerian Ciobanu
Țara Nedoritei de Oameni Sau un ghid turistic alternativ al Moldovei de Est Un Cuvânt înainte Cred că povestirile mele din cartea pe care o deschide-ți, la fel ca acelea din O mie și una nopți, vor...
