Ciobotaru Marian

De curând, am încercat să mă disociez de mine. Vă mirați? Uite așa: am hotărât ca să mă anulez ca și personalitate! Nu știu dacă am reușit dar cel puțin am făcut un exercițiu al imaginației. Se

Alunecă pe coridorul întunecat. De fapt, nu alunecă, ci era in cădere liberă. Lumini ireale i se desfășurau în fața ochilor și fante strălucitoare veneau ritmic spre el, îl loveau în plin și-l

Un pescaruș planează deasupra capului, rătăcit si țipând rugător. Marea mi se desfașoară în toată splendoarea ei, iar eu îi contemplu nemărginirea. E iarnă si plaja este pustie. Tumultul acela

Transpir... Pun mana la cap și o sudoare rece îmi cuprinde fruntea. Și doar am zis să mă abțin! Pot s-o fac! Acum stau în salonul ăsta banal de spital și suport consecințele. Medicul mi-a zis

Fara alta teorie Sunt intr-o cofetarie Savurand o prajitura Hranind sufletul cu multa caldura Dar mi-am dat seama Ca aceasta stare Nu e de la prajitura se pare Si privirea mi se bloca pe

O fata Isi trecu mana prin par oftand usor si cu un gest de resemnare inchise manualul. Gata si cu ultima lectie pe ziua de azi! Tanara, dupa ce baga rechizitele in dulap, dadu drumul la

Era mica in asta lume mare, Un inger, fluturand aripile spre soare, Sufletul ii era plin de lumina, Lasand in urma stele pe cortina. Fuse-se lovita de fiecare data, Dar se-mpacase tacit cu

Simt ca usa aceea imi e inchisa. Eu,acea carte larg deschisa Is la pamant de indignare! Cu ce am gresit atat de tare? Am pus inima pe balanta, Daca mai are relevanta, Si din ea au iesit

Se pare ca am reusit Sa fac un inger fericit, Spalandu-i aripile murdare Indemnandu-l sa zboare spre soare. L-am cunoscut la o rascruce, Nestiind incotro s-apuce, I-am redat linistit

Am imbatat frumosul cu vise, Cu dragostea ce ne cuprinse, Scurtand rapid departarea Si impreunandu-ne cu marea. Am calcat,tinandu-ne de mana, Regulile ce puneau atata frana, Si ne-am contopit

doua suflete pe o plaja sunt increonate in mraja ea, stralucitoare lumina el, falnic pom cu rasina amandoi imbratisati vantul cu pulberea-i inconjoara marea pletele impresoara aruncand peste

ploaia curge prin unghere de prea negre mistere am aprins pustiind pamantul trei flori pe un catafalc oglindindu-ma sarac de a sufletului goliciune cati oare l-or mai rapune? dar, m-am

parasit cu jale in ochi am asteptat o raza care sa ma ridice la soare linistit si plin de emfaza sa ma duca in lumina sa ma-mbete cu luceafar si sa beau a lumii somn dar aparu la

as vrea sa pot schimba inima sa pun ceva in loc timpul parsiv sa-l intorc ranit sa mor putrezind a jale nimic sa nu mai privesc raspindind mirare dar mi-am dat seama ca asa ceva e

de ce ne-am despartit la ceas de seara? stiu, eu ti-am spus asa,infect, ca n-o sa ma doara. tu lacrima cristalina ai oftat prelung ai dat din umerii sublimi nu-ntelegeai si ranita

aseara chiar lucrul ala il doream sau mai bine zis, asa simteam sa te tin in brate sa te strang la piept sa iti mangai umerii sa respir prin parul tau sa ne cante Vama Veche si... poate, sa

SIMPLU Era singur. Nu ca n-ar fi avut pe cineva in jur. Era singur in suflet. Si pustiu. Teoriile fusesera daramate iar pe Freud il aruncase demult la cosul mintii. Inertia vietii il mai arata

Resemnarea era peste tot, dar el era neputincios. Era un om implinit. Cica. Si nu vorbim aici de partea materiala. Ne intereseaza corazonul. Aceeasi femeie de 15 ani care ii aprinsese inima,

impletise in minciuna acea retea de lumi perverse si i se paru ca asa o sa moara acolo sus. dar, reculul, a fost atat de puternic incat, se intreba, cat de jos avea sa ajunga?