"...Mi-e rusine" – 20792 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDragoș Vișan
Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...
992 poezii, 0 proze
Chwoika
mă plictisesc. într-o zi așa urâtă chiar nu am ce face. melodia se repeta obsesiv. îmi place. mă gândesc la tine și pe ritmul agresiv al lui marylin manson încep sa mă ating. mâna mea coboară lasciv pe tot corpul. îmi imaginez că ești tu, iubire. mintea mi-o ia aiurea și m-i te imaginez la picioarele mele, sărutându-mă cum numai tu știi să o faci. mâinile tale mă ating peste tot, iar buzele tale moi mă alintă. Mâna mea alunecă… „ I don’t care if you don’t want me… ‘ Cause I’m yours, yours, yours anyhow… “ și nu mă interesează nimic. mă gândesc numai la mâinile tale fine, la săruturile fără sfârșit. închid ochii și mă pierd. deodată simt o mână. aș putea să o recunosc oriunde. mă privești curios și mă întrebi ce fac. mă rușinez… nu am mai făcut-o niciodată … - Mi-era dor de tine iubire… când ai venit ? nu spui nimic și îmi faci semn să continui. mi-e greu la început, dar intru în joc. continui să mă mângâi și din când în când îți arunc câte o privire. mă privești și îți umezești...
1 poezii, 0 proze
doru alexandru
sunt un simplu om care nu vrea decat sa se afirme dar sa nu fie criticat de cei care nu stiu ce este o poezie ma aplec cu turpul caut o stea ma inailt cu privirea stau si ma intreb:oare unde o fi ea? te caut pe tine cea mai iubita femeie-iubita de mine sa stii ca te astept ,te astept si o viata cum sa urasc un trup ,un suflet,o inima te tine TE IUBESC tu esti cea mai aleasa sa-ti dau tot ce am sa-ti dau toata iubirea unde esti acum? de-mi caut eu mangaierea? DOAMNE CAT TE IUBESC! cu tine in viata.... stiu ,ca pot sa reusesc iar pt tine doar mai am speranta o lume mizera fara rusine doar cu dispret o fericire ce-i doar efemera nimic nu are pret mai putin dragostea!!! eu am nevoie de tine tu te gandesti acum? oare gandu-ti e la mine? sa fiu eu oare singur la capat de drum? te rog te implor iti cer si iertare caci nu mai vreau sa mor atunci nu mai am sperante cum oare sa fac cum oare sa ajung ca de durere sa scap sa nu mai plang cum ra razbesc sa uit de necaz,sa-l uit de ce exist de ce...
1 poezii, 0 proze
Sânziana Dobrovicescu
24. iunie. 1994 Inca eleva la Liceul de Muzica "Dinu Lipatti", Bucuresti...Practic arta din pasiune, si pasiunea din suflet, pentru ca sufletul e ceva necunoscut. Viitorul mi-l rezerva doar clipa, si clipa intarzie sa apara...deci traiesc in incertul absolut. Nu mi-e rusie sa spun: eu sunt Sanziana, chiar daca momentul nu mi-a definitivat acest nume.
5 poezii, 0 proze
Valentin Mălăescu
bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...
9 poezii, 0 proze
kid ender
mi-e lene.
5 poezii, 0 proze
Dosa Stejara
Mi-e Dor De Alta Viata.
2 poezii, 0 proze
Ovidiu - Mihai BABOLEA
Mi-e teama c-am ajuns de mult la jumatate si nu stiu, asa ca cere-mi orice vrei si daca depinde de mine iti voi da oricat de greu mi-ar ar fi!
4 poezii, 0 proze
loredana tudor
uneori mi-e mila de poezie, alteori mi-e mila de oameni.daca mai multi oameni ar intelege mai mult poezia, nu mi-ar mai fi mila nici de ea, nici de ei.in rest, mai multe despre mine ar putea spune chiar stradania mea de a scrie cate ceva, din cand in cand.
9 poezii, 0 proze
Florian Vasile
Florian mi-e numele, 27 este numarul de ani adunati de pe franghia destinului, sunt in zodia Racului (si am multe sa-i reprosez). Cred ca sinceritatea este cea mai aleasa dintre virtuti. Toate celelalte se cladesc pe aceasta. Sunt bucuros ca inca mai exista poezie in sufletele noastre. Nu putem face lumea mai buna, dar o putem privi cu alti ochi.
2 poezii, 0 proze
...Mi-e rusine
de Flesner Petru Iulian
Nu mai pot s-aștern pe coală Gândăcei cu tâlc și rimă Cum făceam cândva în școală Și consider asta crimă. Stau cu foaia goală-n față Așteptând ca gândăceii Să îi strice-acea albeață Într-un fel mai...
Mi-e rușine să spun cine ne-a bătut…
de Paul Constantin
Modești, însă disciplinați, Aseară ne-au dat clasă, Ei nu vor fi curând uitați, Lăsând trei boabe-n plasă.
nu mi-e rușine
de Ștefan Petrea
nu mi-e rușine să-ți spun că te iubesc nu știu de ce faci atâta caz de sentimentul acesta ce e unul ca oricare omenesc nici măcar nu te iubesc năvalnic ci liniștit în colaps de cuvinte de dulcegării...
E•mi•nes•tea
de Yigru Zeltil
Uneori la viață mă gândesc ca la o pungă cu aripile împiedicate de niște crengi Prea des însă ezit, ezit să semnez acest formular pentru descătușare. Polițistele aveau picioarele deschise, soarele le...
Rușine
de Marius Roman
Mi-e rușine Că m-am destăinuit ție, Iar tu arunci sentimentele mele la o parte, Ca și cum ar fi o stupiditate. Că rup petale ca o fată, Că poate sunt îndrăgostit Sau am fost... Mi-ar fi rușine de cei...
rușine
de Ioan Postolache-Doljești
fiecare zi e o filă de viață cu somnul nopții o-ntoarcem nașterea și moartea sunt cele două coperte viața e-o carte și fiecare o scrie cum poate insomniac o răsfoiesc pe a mea uneori toate dar toate...
fereastra mea e tămăduitoare
de Vasile Munteanu
atât de tare m-am tăiat în poezie că osul tâmplei de durere-a râs și m-am schimonosit ca foaia aruncată stricată de-un cuvânt în plus fereastră nu știu cui descrie abia atunci prin suflet mă străbat...
-Arta e doar o simplă exprimare a frustrării-
de Sorana Petrescu Felicia
Tu auzi zgomotele? Trăiești ca și mine, frica de lumină? Necruțător te dezbracă ochiul din fruntea lumii ațintit asupra ta ca un balaur c-o mie de fețe, multiplicîndu-și sensurile \'puținului\' la...
Unde ti-e raiul, Adame?
de Daniel Puia-Dumitrescu
Imbratisand coastele mele in carnea ta am simtit insingurarea cum ma paraseste si linistea adormita pe bratele sufletului a zambit usor printre ochii intredeschisi. Plimbari alaturi pe aleile verzi...
Omul e o Indie, o adevarată perlă a Coroanei
de katya kelaro
Locuiesc în țara ușilor închise (În fiecare casă vei găsi un meșter_al_porților_închise, le construiesc precum lutierii vioara, din lemn dar nu se deschid niciodată.) Aceste rânduri nu sunt pentru...
