Poezie

...Mi-e rusine

1 min lectură·7 februarie 2017

Mediu

Nu mai pot s-aștern pe coală

Gândăcei cu tâlc și rimă

Cum făceam cândva în școală

Și consider asta crimă.

Stau cu foaia goală-n față

Așteptând ca gândăceii

Să îi strice-acea albeață

Într-un fel mai acătării.

Dar nimic nu mi se leagă -

Parcă-s beat, parcă-s beteag!

Ea e albă și întreagă

Iar în mine-i vălmășag.

Unde mi-a dispărut muza

Ce-mi dădea brînci printre rime

Dăruindu-mi anacruza

Cu atâta ușurime.

Curgeau doinele-n pasteluri;

Imnuri deveneau balade;

Rimele, în multe feluri,

Fredonau formând cascade.

Și mă îmbătam cu vraja

Ritmurilor din cuvinte

Slobozite de sub straja

Paradisului fierbinte.

Dorul se-ntrupa în stihuri -

Nu-mi păsa de azi, de mâine! -

Și mă însoțeam cu duhuri,

Fără teamă și rușine.

Acum, stau cu foaia-n față ....

Văd în ea golul din mine

Cum se-nfoaie și răsfață.

Ei! … de asta, mi-e rușine!

00935

Flesner Petru Iulian. “...Mi-e rusine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/flesner-petru-iulian/poezie/14102753/mi-e-rusine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.