Poezie
Așa că ....
3 min lectură·
Mediu
O fi fost sortit să fie...
Poate chiar este acel joc
Necunoscut ce te îmbie
Cu promisiuni fără soroc !
Dar, parcă, a-nceput a-ţi place
Chiar şi atunci când nu ai loc
S-ascunzi de cel care desface
Păienjenişul tău baroc.
O vorbă scapi şi-napoi două
Iei dar cu vorbele ce troc
Poţi să faci când amândouă
Inimi ard şi-or să ia foc...
Mă dai naibii, îmi iei mâna -
Când îngheţ, când mă sufoc -
Tare-aş vrea să aflu numa’
Cât mai e până fac... Poc !
Nu te joci cu jucărele -
Scumpă fată fără minte -
Ci cu dorurile mele
Ce mă chinuie fierbinte.
Ţie-ţi place aventura
Mai ales de-i amoroasă
Dar (necoaptă eşti!) nici gura
N-o dai cât eşti de fricoasă.
Ce ştii tu despre iubire
Şi cunoşti despre amor
Este ce-ai văzut prin filme
Sau pe la televizor.
Iar iubirea şi amorul
Nu se-nvaţă , dragă fată,
Tot privind televizorul
Ci, trăind, concret, în viaţă
Fără calcule meschine
Şi măsuri de-asigurare
Ci-mpărţind şi rău şi bine
Cu dorul care mă doare.
Nu-i un semn de slăbiciune
Să împărtăşeşti iubirea
Celui care te doreşte
Căci aceasta ni-i menirea
„Dragostea adevărată
E-nţeleaptă, altruistă -
Arde ca să încălzească
Nu distruge ce există !”
Aşa că, fetiţă dragă,
Ia-ţi, te rog, inima-n dinţi
Şi trăieşte fără teamă
Jarul clipelor fierbinţi...
Este tot ce ne rămâne
Nouă - celor de sub soare -
Din periplu-acesta sumbru
Printre zile-ntregi amare
Care par că vor să stingă
Orice vis, orice speranţă...
Şi de gât o să ne... strângă
Intr-o bună dimineaţă
Şi-o rămâne-n urma noastră,
Poate, doar o amintire
Care palidă şi-aceea
Peste-un timp o să expire
Şi din tot ce-a fost şi este
Şi ce poate va mai fi
Intre noi doar o poveste
Va rămâne...ca să ştii!
Ei, dar, uite, că bat câmpii
Când de fapt vroiam să-ţi spun
Că-s îndrăgostit de tine
Şi, de dorul tău,... nebun !
Că privirea ta mă cheamă
Când guriţa mă alungă -
Mâna-mi când o strângi în palmă
Gura-mi vrea să te ajungă
Şi, tu, te fereşti într-una
Dar de ce te mai fereşti
Dac-atunci când iese luna
Tot la braţ cu mine eşti ? !
Şi mă-ntrebi mereu de vorbă...
Şi te faci că nu m-auzi,
Aruncându-mi printre gene
Vraja ochilor tăi cruzi.
Până când o să reziste
Inima-mi înnebunită
S-o tot duci cu vorbe goale
Când ‘i-e dor şi e dorită ! ?
Nu te mustră conştiinţa
Că nu laşi să se cunoască
Două inimi ce credinţa
Au că-ncep să se iubească ! ?
Ianuarie 1994
00781
0