Contur pierdut
În zilele vieții
Sub cearșaf de petale.
Șoptindu-mi tacerea
O prind de cuvânt.
Neaua se scutură
De pe gene,
Roua-i sărută rațiunea.
Privirea-mi mângâie ușor
Zona
În rana ta joc
Șotron.
Aud plansul mamei
Plin de așteptare.
Cutreier chinul iubirii
Și mă întorc.
Lacrima ta îmi luminează
Jocul.
Lumina reflectată
din unghiile tale
Îmi inundă
Iubești...
Ce trist, nu?
Iubesc
În tristețea lucrurilor
Fericirea întristării
Ce te face
Să urăști posibilitatea
De a iubi.
Creez o imagine
A lumii
În iubirea mea
Fantastică,
E zapadă: ce re-ntalnire, Doamne!... Înalt, pierdut pe frunte-mi în ganduri de îndoială.
Curat, Omule de nea, așa Te văd, dintre vreascuri: neatins. Desăvârșită Fire cu trup de fulgi, Tu privești
OB