***

E zapadă: ce re-ntalnire, Doamne!... Înalt, pierdut pe frunte-mi în ganduri de îndoială.

Curat, Omule de nea, așa Te văd, dintre vreascuri: neatins. Desăvârșită Fire cu trup de fulgi, Tu privești desăvârșit pe cel creat defect. Rece, cu dreptate judecătoare, îl măsori după a Ta putință, pe cel neputincios!

Zăpezile boreale iți sunt argumentele…

Depărtandu-Te rănilor fierbinți, cerni furtuna dreptății într-o inimă plină de îndatoriri.

Împarte mie albul, neatinsul.

Argumentele, geroase, înfipte-n nămolul liber de perfecțiune, ating limita cuvintelor.

Aprinsu-mi-ai dorul cunoașterii Tale…