" Pe pas greşit" – 22196 rezultate
0.01 secundeMeilisearchGeorge Meniuc
George Meniuc (n. 20 mai 1918, Chișinău - d. 8 februarie 1987) a fost un poet, scriitor și traducător din Republica Moldova. A debutat în 1934 în revista societății \"M. Eminescu\" din Chișinău, precum și în revista \"Pagini basarabene\". A absolvit liceul \"M.Eminescu\" din Chișinău în 1937, după care și-a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie (1937-1940), unde i-a avut ca profesori pe Tudor Vianu, Petre P. Negulescu, Dimitrie Gusti, Mircea Florian și pe alții. A debutat în volum în București, în anul 1939, cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. În 1940, după absolvirea facultății, George Meniuc s-a reîntors la Chișinău, pas pe care avea să-l regrete, peste ani. Timp de peste doi ani și jumătate, George Meniuc s-a aflat în funcția de redactor-șef a revistei Nistru organ al Uniunii Scriitorilor, perioadă în care au apărut 33 de numere. Abia în 1969 îi este reconsiderată poezia din...
11 poezii, 0 proze
Eugen Constantinescu
Nimic nu vine din nimic, sau nimic nu e intamplator... Ma plimb uneori de mana cu Muza mea pe alei cu trandafiri roșii și uneori, auzind-o ce-mi spune, scriu sau compun un cantec (mai bine zis invers!), ma las purtat pe aripile visului meu cel mare care negresit va trebui sa se implineasca! Undeva, cândva...pe Calea Victoriei au trecut doua doamne frumoase la pas cu tineretea mea inca nenascuta. 6 aprilie 1920, intr-o miercuri
132 poezii, 0 proze
Lupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Anca Ciobanu
M-am nascut in singura zi din vara in care toti se asteapta sa toarne cu galeata-si chiar a turnat.13 ani am fost suparata pe ploaie ,pana cand am realizat ca simbolizeaza belsugul-nu pe cel material,ci pe cel spiritual. Multi si-au imaginat ca mai am un nume legat de un sfant,de ziua in care m-am nascut-o vreme am considerat ca sunt fata cu parul de ape datorita ploii de mai sus-dar doar mi-am imaginat povestea…sau cine stie?Poate inca nu s-a dus vremea copilariei. Iar cat timp am fost soarece de biblioteca mi-am dorit sa devin medic sau profesor;la inceput de liceu mi-am dorit sa fiu actor,iar catre final mi-am dorit sa scriu,sa citesc,sa dictez sau sa evadez. Intre timp am devenit studenta,dar nu am de gand sa fiu absenta la admiterea de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii din iulie 2010. Despre mine nu am scris niciodata,nici urat si nici frumos-poate doar fara rost-si totusi sper sa fie un pas mai mult spre maine decat spre ieri cand nebunia se transformase in...
11 poezii, 0 proze
Benedek József Mihály
Scriu în limba maghiară. Am publicat în mai multe reviste, și pe internet. În 2010 a apărut la editura T3 prima mea carte, cu trei piese de teatru, intitulat "Bărbații". O parte din prima piesă, cu titlul "Pas" a câștigat premiul 1. la Radio Literar. (Irodalmi Rádió) Această piesă a fost prezentată pe mai multe posturi de radio. Adresa web: pieseradio.ablog.ro
5 poezii, 0 proze
mircea trifu
A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...
812 poezii, 0 proze
Petre Got
Petre Got (n. 20 septembrie 1937, Desești jud. Maramureș) este un poet și jurnalist român. Numele său este uneori scris sub forma Petre Gott. Părinții săi se numeau Gheorghe Got și Ioana (n. Sacalâș) și erau amândoi țărani. Gheorghe Got și Ioan Pop (văr primar dinspre mamă) au fost deținuți politici în perioada 1959–1962, respectiv 1958–1964, fapt care l-a adus pe tânărul Got la un pas de a fi exmatriculat din facultate. În 1962, Petre Got absolvă studiile de licență ale Facultății de Filologie din cadrul Universității din Cluj. Debutează cu poeme în revista Familia (1966). Debutul editorial este reprezentat de volumul de poezii Cer înfrunzit (1969). Urmează colaborări la reviste literare precum: Familia, Tribuna, Luceafărul”, Steaua, România literară, Viața Românească, Ramuri, Convorbii literare etc. Poezia „Muntele” beneficiază de adaptarea muzicală în manieră hard rock a lui Dan Aldea, pentru grupul Sfinx. Piesa a fost lansată în 1975, pe discul Lume albă. Între anii 1974–2008 a...
4 poezii, 0 proze
Mirela Grosu
Am inceput sa scriu de mica. Nu ma multumeau povestile spuse de bunici astfel imi inventam propriile povesti. Mai tarziu am descoperit poezia, modul simplu in care poti folosi cuvintele pentru a reda o poveste. Poezia pentru mine este o stare de spirit, o alta parte din mine care ia cuvantul in diferitele momente ale vietii, o constiinta destepata de micile indicii care se ivesc la orice pas, dar pe care, cateodata, nici nu le luam in seama.
1 poezii, 0 proze
Aida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
Mondea Adrian
un fel de selfie... transcendentar. Cuvintele conturează. Cuvintele se conturează, dau naștere, un fel de „țesut” complex, învăluind stările, învăluind emisferele. Cuvintele se „regândesc” adesea într-un minunat vortex al trăirilor, coborând discret pe locurile intime, pe acea bandă a sufletului blocat în vibrație (...și distanța necesară pentru încă o sublimă respirație). Să fie poezia un spațiu vital al regăsirii? Sinele unui paradox în care am visat să avem o altă viață? Poate de aceea „curțile” noastre interioare nu ne aparțin. Nu au granițe. „Aleile” au devenit locuri de joacă, un panteon în jurul căruia nu există decât propriile noastre dorințe, senzații, eul creator și impactul psihic al nuanțelor. Dacă ar fi să investesc într-un selfie având ca fundal un joc teribil de ieșiri de urgență, unde „enclavele” intimității mele ar triumfa în ciuda mâinilor goale, aș putea, stenic, rupe marele pas al subconștientului, despărțit de oracole. Doar gândurile sunt umbrite de pleoape. Așa...
245 poezii, 0 proze
Pe pas greşit
de nonciu dragos
E frig afară, O ceaţă densă mă cuprinde, În sufletu-mi posac, Acum nu cânt o serenadă, N-am cum, chiar de aş vrea, Mai sunt chiar multe zile, Din toamna lungă, grea. Aş vrea să fac un legământ cu...
Temnita
de Ciobanu Claudia
In zori,in temnita absoluta se-aud scancete.... *** Lanturile ma strang si-mi fac sangele sa tasneasca Trupul mi-e ca o carne de vita pentru agatat Sus,stand sus,ochii mi se agata de tavan Si-mi curg...
Eu
de Cristian Fara
Eu sunt un pas greșit pe care-l faci Tu înspre iubire dinspre iubire când dimineața devine-nserare și vântul îți mângâie fața când treci mai departe un pas pe care nu știi când l-ai și făcut înapoi...
Pas gresit intre doua stele
de Cesar Abraham Vallejo
Exista oameni atit de nefericiti, ca nici macar n-au trup ; pe masura lui pletele cad, citeva degete, dezvaluindu-le imensul zbucium ; viata e pe deasupra lor ; par rasariti din aer, facuti s-adune-n...
Adolescenti pe mare
de Nichita Stănescu
Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri, in picioare, mai rezemandu-se cu bratul, de curenti, mai sprijinindu-se de-o raza teapana, de soare. Eu stau pe plaja-ntinsa...
Adolsescenti pe mare
de Nichita Stănescu
Aceasta mare e acoperita de adolescenti care invata mersul pe valuri in picioare mai rezemandu-se cu bratul de curenti mai sprijinindu-se de-o raza teapana de soare. Eu stau pe plaja-ntinsa taiata-n...
mărunțișul pe roșu
de Vasile Munteanu
iată-mă aici gândesc despre mine diferitul sunt de cealaltă parte a muntelui împietrit cu vulturii în jos pe fiecare nor scrie: Nu Călcați Iarba! ploile ascund întotdeauna ceva dedesubt uneori...
România la un pas de anihilare!
de mihai nedelcu
Din ciclul “Când un deștept se naște, o sută de proști au învățat deja să vorbească” vă prezentăm ȘTIRILE SERII Stimați telespectatori, bună seara, în continuare vă prezentăm cele mai...
dansați, vă rog?
de cezara răducu
cu un pas greșit aș fi putut să-ți ucid toate întâmplările pe care le așteptai să mă ierți dacă nu știu decât ritmul eu-tu-eu-noi vom încremeni aici într-o piruetă până când primăvara ne va topi în...
after forever
de adriana barceanu
dimineața e un pas greșit o apropiere ciudată între casa cu iederă pe care încă o văd. sau o intersecție- obișnuiam să-mi pun urechea la încercare deși nu am văzut niciodată un orb să asculte așa cum...
