" ILUZIA DIN VIS" – 11884 rezultate
0.01 secundeMeilisearchFarcaș Alexandru-Emil
Visez cu ochii deschiși, și totodată încerc să raman cu picioarele pe pământ. Când se intâmplă să mă ridice vântul, mi-e teamă de momentul în care voi pune picioarele înapoi pe pământ, insă mă gândesc că e singura soluție. Decât a trăi într-o continuă iluzie? și caut cea mai ușoară metodă de a-mi face aterizarea cât mai lină. Odată cu picioarele pe pământ, mi-e greu să mă mențin, capul fiind la un metru și ceva in aer. E mai sigur, dar asta nu mă împiedică să îmi doresc mai mult. Un simplu elev la un liceu oarecare din Satu Mare. Născut pe 16 noiembrie 1993.
14 poezii, 0 proze
Anca Anitei
Faceti-va timp sa cititi aceste minunate randuri... Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu. Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate. Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim. Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua!! Am invatat ca...
16 poezii, 0 proze
Popescu George
iată urma de lup, e adâncă. mai jos, un om a murit în gând, un altul a început să se lingă din vârful unui copac, crezând că e lup. lupul cu coama răsucită, purtând între măsele iluzia din trupul omului răstignit pe pământ.
14 poezii, 0 proze
Cristina Martiuc
Totul începe din dorința de afirmare , apoi nevoia se împletește cu iluzia și aseamănarea multora. O vară amețitoare ma adus la viață nu mai târziu de 4 iulie 1994 Brașov , dimineața târziu. În acest oraș prăfuit , ce nu-mi produce o stare prea bună , am copilărit și crescut , descoperind oameni ciudați și plini de necazuri. Probabil că odată cu descoperirea lor am început goana în a mea cunoaștere. Am terminat cu brio cele opt clase începătoare , iar dorința mea de afirmare nu facuse prea mulți pași înainte.Acum sunt la liceu , șansa sporește , dar dorința scade uneori , se pierde într-un pesimism continuu și se reaprinde cu dimineți zglobii de mai.
27 poezii, 0 proze
oana blandiana betlevy
Ca fiecare , a trebuit sa fiu mai intai nascuta , deprinsa cu primii pasi , sa fiu iubita , sa iubesc, sa fiu dezamagita in rasfatul ce ma caracterizeaza, sa ma trezesc dupa un somn cuprins de lacrimi, sa invat ceva despre oameni , sa continui ceea ce nu mereu inteleg : viata. Asa cum in cateva ocazii din graba pasilor ceva m-a tintuit in poluatele intersectii , ademenindu-ma cu iluzia ca voi fi spusa cu secretul existentei , tot astfel mi-au pus ganduri in vorbe scrise si penel in mana pentru a le face vazute citirilor. Nu am o “biografie”, sunt o femeie care isi uita poeziile pentru ca nu le crede ale sale; dar recunosc ca simt o altfel de fericire trecand emotional prin ele; Sunt nascuta in Bucuresti, si traiesc monologuri voite a fi lirice pe scena virtuala a site-ului Agonia . Multumesc.
13 poezii, 0 proze
Camil Petrescu
CAMIL PETRESCU (1894-1957) Camil Petrescu s-a nascut in Bucuresti la 22 aprilie 1894. A urmat cursurile Colegiului \"Sf. Sava\" si ale Liceului \"Gh.Lazar\", apoi Facultatea de Filosofie si Litere. Debuteaza in revista Facla in 1914. Ia parte, in mod direct, la primul razboi mondial. Dupa razboi e, o vreme, profesor si gazetar la Timisoara. In 1921 il aflam la revista Sburatorul, de al carei cenaclu se disociaza in 1933. Este redactor la \"Revista Fundatiilor Regale\", director al Teatrului National din Bucuresti. In 1948 devine membru al Academiei Romane. Debutul editorial se petrece in 1923 cu volumul Versuri. Ideea. Ciclul mortii. Fondeaza publicatiile Saptamina muncii intelectuale si artistice si Cetatea literara. Moare la 14 mai 1957. Intreaga poetica a romanului camil- petrescian exprima renuntarea curajoasa la iluzia cunoasterii absolute o omului. (N.Manolescu) Camil Petrescu, personalitate multilaterala, s-a manifestat creator in cele mai variate directii ale culturii. Cu...
15 poezii, 0 proze
Ecaterina Chifu
Am studiat la Lic. M. Eminescu din Buzau si la Universitatea din Bucuresti, la Facultatea de Limbi Straine. Sunt profesoara de limba franceza si am publicat 8 carti mentionate in "Dictionar de Scriitori Contemporani", edituraonline, reteaua literara. Am cateva texte pe site-ul Asociatiei Romane pentru Patrimoniu la edituraonline. Am in manuscris doua carti "Emigranta" varianta romana si franceza si "Noi doi", ultima inspirata din drama elevului si a profesoarei de limba romana, in romana si franceza si alte romane de calatorie"Croaziera pe Mediterana" "Concediu la munte","Concediu la mare".Caut editura profilata pe carte pentru tineret. Acum trimit niste sonete CHIFU ECATERINA Pseudonim: SPERANȚA CARTEA SONETELOR SONETUL I DORURI Ard doruri în mine, doruri de foc, Gândesc la viața trecută, viitoare Mă întreb mereu de ce al meu noroc De-l am, prinde aripi spre alții să zboare. Iluzii ne facem mereu, tot mereu, Credem că alții ne iubesc, dar cât doare, Când vedem a lor înstrăinare Și ce...
1 poezii, 0 proze
G Gabriel Petru Băețan
G Gabriel Petru Băețan Poet și aforist român contemporan Născut pe 22 oct 1986 la Arad Își petrece o bună parte a copilăriei în localitățile Socodor și Grăniceri din județul Arad (localitățile de baștină ale părinților săi), locuri față de care nu se sfiește să își afirme în dese rânduri afinitatea. Urmează cursurile Colegiului Economic Arad și ale Universității Aurel Vlaicu din Arad (specializarea Jurnalism) Debut literar:Oglinda literară în 2011 Cărți publicate: "Iluzii în ambalaje de carne" iunie 2011 , editura Fides , volum de poezie "Rugăciunea nefericiților" septembrie 2013, Editura Eminescu, volum de poezie "Despre iubire și alte sporturi extreme", pentru 24, în curs de lansare pentru 2015, volum de poezie, editura Mirador "Gheizer" în pregătire, volum de poezie "Răsad de lumină lăuntrică" în pregătire, culegere de aforisme Apariții constante în publicații și reviste de specialitate atât din țară cât și din diaspora: Oglinda literară, Conexiuni din New York, Curentul...
40 poezii, 0 proze
Gerocob
Pasionat de cuvinte, fie că sunt în stare naturală, fie că sunt cultivate: atât timp cât transmit ceva, înseamnă viață. Cu gust de verde, sau în maroniu tomnatic, sub raze de soare văratic, sau împins în albul fulgilor de nea, rămân pentru mine izvor. Îngenuncherea mea, în a bea de aici, nu e nimic mai mult decât setea imensă, pierdută din existența atâtor ființe. Nu caut iluzii, nici risipire, ci sunt aici, ca umil rod, al viețuirii... Mi-ar plăcea să vă spun că mâine voi fi alfel. și mai sus. Însă, atât timp, cât orizontul îmi definește căutare, mă bucur că sunt.
21 poezii, 0 proze
Corneliu Traian Atanasiu
Nu prea știu ce fel de biografie. Profesor de sport. Facultatea de filosofie fără să profesez. Fără veleități și gusturi literare pînă tîrziu. Am citit și am început să scriu într-o criză existențială a tinereții. Totul, după cum s-a dovedit ulterior, cu certe efecte formative. Transfuzii de sînge si iluzii. Am cochetat fără convingere și cu publicistica. Am publicat sporadic în Viața Românească, Cuvîntul, Orizont, Dilema. Într-o vreme am citit și niște mici eseuri la radio România Cultural. Nu mă simt frustrat și nici nu cred că sînt vreo valoare inestimabilă, există destulă literatură bună de citit și fără mine, mi-ar plăcea însă acest joc care oricum e mai confortabil, poate și mai savuros. Cred mai mult în efectele scrisului asupra persoanei mele și încurajez, în ce mă privește, mai puțin veleitarismul literar. De cînd m-am lăsat de fumat, spun oricui mă crede că am vicii prea mari ca să mă mai încurc și cu fumatul. Unul ar fi scrisul. Din 2007, administrez site-ul ROMANIAN KUKAI...
583 poezii, 0 proze
ILUZIA DIN VIS
de condrut elena angelica
" Cand inserarea va bate la geamul tau, sa nu o alungi, Chiar daca iti este teama, ea nu iti va face niciun rau. Te va primi in intunericul ei rece si gol ca pe o fiinta de fosfor, ca pe o stea...
Detașare.
de ilusion
Te-astept.Te aud.Te strig. Te-acopar cu vedenii lungi Te vad cum visele-mi alungi Decand privirea-mi stinsa. Te plang.Te cer.Te vad. Esti doar iluzia din mine, Caci au trecut zile senine Iar timpu-mi...
Răsplata cerului
de Alexandru Urzica
RÃSPLATA CERULUI Zborul – iscat în lume ca minune, coborât în spiritul oamenilor mai întâi prin visele colorate ale nopților copilăriei și zămislit apoi într-o pasiune nu bine precizată - rămâne...
Ciudata trezire
de Cucu Constantin
M-am trezit și am văzut că nu mai este nici o lume Cerul s-a coșcovit în jurul meu Sclipeau stele pe cer, ciudat, deși e soare În jur nu mai era nici pamânt dar nici mare Și totul se mișca dar nu se...
Iubirea, Iluzia
de Sorana Petrescu Felicia
Mă mai ți minte? Sunt eu, clopotul, Cel care a bătut primul gong, Ca să-ți trezească Frumoasa adormită - Iubirea. Te țin minte! Din visul ei Am născut primul zâmbet. Coșmarul ei Mi-a furat prima...
visele pestilor
de Elena Ciobanu
mâna imi umbla dupa zgomotul cerurilor căzute in afara luminii, pe lângă sticle imi umblu pasii ,din principiu, tot inainte până la malul uitat lângă pescarul acela, inmormântat de sute de ani in...
Clipe de vis
de Ciprian Marza
M-apropii, încet, de sufletul tău Ce-n corpul inert stă închis și rebel; Dă-mi lacrimi -- dovadă că nu-i interzis Să calc peste trup, gol suflet deschis, Ca in vis. Te doare? Te silesc, savureaza...
Despre magia visului
de Alex Serban
Grozav cum unele vise revelează frumosul atât de clar, sublim. Acele vise în care, cel puțin în primele câteva momente ce le urmează, ești prins în frumos. Ieși din ele aproape cu speranța unei...
Iluzia
de calin cristina
Iluzia înfrângerii mă adoarme Și somnu-mi este cald și lin, Fecioare triste prinse-n rame În inimă tot îmi revin. Așternuturile-mi sunt pătate De umbra nopților trecute Ce cu trădare fost-au...
Intre vis si realitate...
de Eu Picachuu
Y : Eram intr-o cladire aproape ruini. alergam pe lungile coridoare si te cautam pe holuri, pe podelele putrede si mucegaite. mi-era greata de mirosurile ce imi intepau nasul. ma dureau gandurile si...
