Farcaș Alexandru-Emil

Îți șterg machiajul - îl întind pe toată fața. Îți întind rujul - te fac să zâmbești cu gura până la urechi.. Te mângâi cu dulci nimicuri peste piept și corp și îți las o mică

Îmi car cizmele prin noroi, săpând pe sub pământ la umbra becului din galerie. Sub pământ hohotele sunt un requiem și lacrimile versuri. Sub pământ sunt copilul libertății într-un

Sub cele câteva kilograme scârțâie parchetul. Fără nonșalanță, îmi urmăresc mișcările în realitatea de vis-a-vis. Era cald în camera cu pereții albi și geamuri fără perdea, vedeam crengile

Mă caută poveștile și timpul mă urmărește în lună, în stele, între ele, în mesaje și octombrie trecut. Mă caută poveștile prin fețele nevăzute și cuvintele nerostite decât în

Mi-am văzut vecinul. A tras perdeaua, a stins lumina și acum se ascunde într-un colț - de sine. Își strigă eliberarea în șoapte înțelese de tencuială. Cad, bucăți de trecut - se sfărâmă

Citesc spectatorii printre rânduri rândul șapte, locul trei, e în ultimul rând, pe mijloc, e scaunul din mijloc și e gol. Aștept - auzind cum din spate se strigă \" cortina se ridică ! \"

Prefer nopțile pierdute în care privesc cerul - și stelele - le studiez din cartea ce valorează douăzeci și două de mii de lei - la lumina lumânării departe de domnișoara Cucu - în camera cu

Precum Oscar Wilde a mutat portretul lui Dorian Gray din cameră în cameră - vreau să mut memorii decadente să asculte de mine, de trombon și saxofon, de chitară, tobe și de clape, să asculte

Zboară nesimțite, zboară sau aleargă, clipe dintr-o ruginie toamnă. Cad și lin s-așează, frunze una câte una, arămii, peste-ntinse cărări golașe. Vioara, cu cantu-i trist încânta și răsună

Reci momente de singurătate, în reci zile de toamnă senine, de brize reci, puternice invaluite, printre reci copaci fără pereche, plimb gânduri reci, însingurate. Peste frunze moarte, de calde

Pe piatra cubică, din centru s-așternut o patură de durere pentru fostele rele, bune, multe, pentru anunțatele vremuri grele. Galeș, cu indiferență, nepăsare, soarele defilează pe cerul

Fanfara sobră, grav, răsună, acompaniază aleșii decăzuți, cu marșul funebru, macabru, peste-ntinsa masă de pământ. Fanfara sobră, grav, răsună, și-ntristează fețe, zeci sau sute, încercând

Prin iarba verde, sub asfințit, într-un decor idilic, muntenesc, două trupuri, in săruturi se ineacă, buzele colerice neîncetat se caută, sau caută virgine petice de piele. Se tăvălesc - două

Obositor, obsesiv, repetitiv, la masa din colțul cafenelei de-un crem prea dulce, mă perind din vreme-n vreme. În colțul cafenelei crem prea dulce, prin a cărui atmosferă zburdă, fumul