Popescu George

,,v''-uri pentru bifat Iată cum pleacă cocorii, desenând litere pe cer. cerul devine o tablă a înmulțirii cu pietrele care au rămas, cu vântul care s-a dus, cu fereastra ta încă larg

nichita se întreabă singur: să am un gând, să am două, douzeci și șapte, și noua? dar dacă pot să am atâtea gânduri unde o să le depozitez? la uniune? la academie? și ce

ninge cu câini în dimineața asta, și fiecare fulg care îți cade în urmă, te latră că nu ai știut că el e câine fără lanț. și fiecare fulg care îți cade în față, ți se gudură,

Crăciun porumbeii dorm. dorm gugustiucii pe sub streșini în decembrie. vine Crăciunul în liniștea fulgilor de salcâm. și vâsc, îmi trebuie vâsc. calul alb

z zeci, sute, mii de vorbe cărora ieri le spuneam scrisori se plimbă azi fără timbru prin grădina mereu neterminată a internetului. zeci, sute, mii de așezări verbale

Căprioarele mor la douăzeci și unu de ani, simplu, curat, ca florile cerului în miez de noapte. Doar pasărea cu clonț de rubin mai crede în sărutul de fier fărâmițat în

Poate că tu ești aceea, fata din gând, fata din vis, fata care l-a proscris pe cel ce a inventat ideea de cer, de lună, de șoapte și a plăsmuit femeia singur, într-o noapte de

Hai să ne jucăm de-a toamna. Tu - o gură de vânt, eu - un pumn de praf. Tu - o cupă cu flori, eu - un braț de frunze. Tu - o lumânare albă, eu - un cauș de ploaie, Tu - un ilic pe