Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Marin Sorescu... nu a existat

1 min lectură·
Mediu
Marin Sorescu... nu a existat.
l-am căutat adesea printre pietrele vechi
de granit
cu care era capitonat orașul,
am strigat cu încăpățânare la porțile Băniei,
am bătut în copaci....
uneori mă trezesc că răscolesc cu piciorul
prin frunzișurile din parcul Romaneștilor
sperând că va tresări, ca setea unui munte de sare,
de sub talpa mea furioasă.
și de câte ori îl caut, trecători grăbiți îmi spun la fel:
Marin Sorescu nu a existat.
acum stau răstignit pe bolta unui pod de apa,
cu ochii ațintiți in mii de molecule care se zbenguie
printre solzii albi, de pești,
și mă gândesc că pe acolo a curs cândva
poema despre cel ce trebuia să poarte un nume.
012583
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
115
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

Popescu George. “Marin Sorescu... nu a existat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/popescu-george/poezie/13976166/marin-sorescu-nu-a-existat

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@eugenia-reiterER
Eugenia Reiter
textul inițial:

Nebunia
poezie [ ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Popescu George [eunescu09 | 0]

2011-03-29 | |








hai sa ne nebunim
de dragul nebuniei,
inebunind nebunele ganduri
cu nebunia
ca inca nu am inebunit,

caci nu e nebun
cel nebun
doar nebunia se vrea nebuna
in nebunia unui alt nebun
parafrazand false nebunii
cu nebunul inca neinebunit,
si apoi, de-a cui nebunie vorbim?

de cand e ne-nebunia nebunie
si nebunia ne-nebunie
de nu mai stim a cui nebunie
e mai nebuna
decat nebunia reala
ori cat de reala e nebunia
celui deja nebun
daca nu stim nebunia
dupa a cui reguli nebune
se inebuneste in gand?

hai sa ne nebunim
de dragul nebuniei,
inebunind nebunele ganduri
cu nebunia
ca inca nu am inebunit .
vrei?....



textul cu care ai înlocuit:

Marin Sorescu... nu a existat
poezie [ ]



- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Popescu George [eunescu09 | 0]

2011-03-29 | |




Marin Sorescu... nu a existat.
l-am căutat adesea printre pietrele vechi
de granit
cu care era capitonat orașul,
am strigat cu încăpățânare la porțile Băniei,
am bătut în copaci....

uneori mă trezesc că răscolesc cu piciorul
prin frunzișurile din parcul Romaneștilor
sperând că va tresări, ca setea unui munte de sare,
de sub talpa mea furioasă.

și de câte ori îl caut, trecători grăbiți îmi spun la fel:
Marin Sorescu nu a existat.

acum stau răstignit pe bolta unui pod de apa,
cu ochii ațintiți in mii de molecule care se zbenguie
printre solzii albi, de pești,
și mă gândesc că pe acolo a curs cândva
poema despre cel ce trebuia să poarte un nume.



0