"Întunericul și poetul" – 15020 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
EBEta Boeriu
Eta Boeriu (n. 25 februarie 1923, Turda - d. 13 noiembrie 1984, Cluj-Napoca) a fost o scriitoare, poetă și o traducătoare română. S-a născut la 25 februarie 1923, la Turda. Pe numele său de fată, Margareta Caranica, Eta Boeriu a fost fiica lui Ion Caranica, profesor, și a Sevei (n. Capidan). A fost nepoata pictorului Pericle Capidan și a etnografului Theodor Capidan, precum și sora poetului Nicu Caranica. A urmat Liceul la Cluj (1933-1940) și Sibiu (1940-1941). Licențiată a Facultății de Litere și Filosofie din Cluj-Sibiu (1941-1945). A participat la ședințele Cercului Literar de la Sibiu. Este considerată a fi cea mai importantă traducătoare din limba italiană în limba română din toate timpurile. Poezii Ce vânăt crâng, 1971 Dezordine de umbre, 1973 Risipă de iubire, 1976 Miere de întuneric, 1980 La capătul meu de înserare, postume, 1985 Din pragul frigului statornic, antologie poetică, 1999 Traduceri Giovanni Boccaccio, Decameronul, 1957 Cesare Pavese, Tovarășul, 1960 Giovanni Verga,...
4 poezii, 0 proze
TATarniceri Aurelia
La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.
121 poezii, 0 proze
GAGiovanni Arpino
Nascut la Pola, in Iugoslavia, Giovanni Arpino (1927–1987) s-a stabilit de timpuriu in Italia. A colaborat, in calitate de ziarist, la doua mari cotidiane din peninsula, La Stampa si Il Giornale. In proza sa, Arpino a investigat cu subtilitate conflictele care-l opun pe individ societatii, intr-un stil ce trece de la elegie la ironie si grotesc. Romanul Il buio e il miele (Intunericul si mierea, Humanitas, 2003) a fost ecranizat in doua randuri: in 1974 (cu Vittorio Gassman in rolul principal) si in 1992, sub titlul Scent of a Woman (cu Al Pacino – Oscar pentru acest rol). Carti: La suora giovine (1959) Un delitto d\'onore (1961) Una nuvola d\'ira (1962) L\'ombra delle colline (1964) Il buio e il miele (1969) Randagio e l\'eroe (1972) Il fratello italiano (1980) La sposa segreta (1983) Passo d\'addio (1986) (Info: Humanitas)
1 poezii, 0 proze
NMnastia muresan
nascuta iarna. ma straduiesc sa compensez frigul si intunericul de atunci. inginer. unul atipic.
113 poezii, 0 proze
MRmoisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
PCPerdaica Andreea Claudia
Gadeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.
30 poezii, 0 proze
castellano bruno
Sint ca o bezna in intunericul mult prea mare. Sint un trecator prin asta lume... Sint PRAF SI VIS Sint ceea ce nu am stiut ca sint si voi deveni ceea ce nu voi vedea...
27 poezii, 0 proze
AMArdelean Mihaela
Sunt lumina, sunt întunericul…sunt un pas în noroiul morții și al lacrimilor, sunt un pas în noroiul vieții și al zâmbetelor, sunt o sculptură nereușită, pentru că am prins viață atunci când creatorul meu m-a scăpat din ochi, sunt exact ceea ce simt și nu mă ascund decât când îmi doresc să fac asta, pentru că pot să fac orice oricând vreau in a mea lume.
20 poezii, 0 proze
NVNelia Viuleț
Singurătate! Privesc spre viitor și văd doar o umbră. E umbra inimii mele. O inimă plină de suferință. Privesc în depărtare și văd numai întuneric! E întunericul ce mă-nconjoară și mă-ntristează. Privesc în inima mea și văd numai singurătate! Singurătatea în care m-am pierdut...singurătatea care e pretutindeni. Privesc spre lumea care mă-nconjoară! Și ce simt? Numai durere...!
195 poezii, 0 proze
roxana
Scenariu scris în graba... În jurul tău aceleasi discutii, aceleași roti zgomotoase, multime plictisita și senzatia de sufocare binecunoscuta… Imaginea îti aminteste de aglomeratia din statia de autobuz pe care ai parasit-o cu trei minute în urma. Timpul se transforma într-o asteptare cumplita. Astepti rabdator… gasesti că orice ar fi mai bun de facut acum… Asteptarea asta te intristeaza cumplit... Astepti, nestiind sigur ce ar fi mai potrivit. Intreaga existenta, viața toata îti pare cateodata o asteptare incerta… Scenariu fals, spectatori obositi… O vanzatoare de flori în primul rand, un iluzionist plictisit ascuns undeva, în randul al doilea, în spatele soferului adormit; lânga el, o trecatoare frumoasa. Îti intorci privirea spre cortina care aduce întunericul. Seara, plimbări lungi printre aceleasi chipuri, calatorii care incep și se sfarsesc aici… Astazi ești regizorul în masura să critice ultima repetitie. Continui să astepti, sperand că maine piesa va avea succes. Noapte… În...
7 poezii, 0 proze
Întunericul și poetul
de Mihai Eminescu
Tu, care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt, Ce cânți ca o stafie ieșiții din mormânt, Sfăramă-n stânca rece a ta...
Marcel Mureșeanu, Boeme – Reîntoarcerea ingenuă la primul cuvânt de la Facerea Scenei!
de Plopeanu Petrache
Lumea Boemelor lui Marcel Mureșeanu (Marcel Mureșeanu, Boeme, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2009, versiune în limba română, versiunea în limba engleză-Cristina Tătaru, versiunea în limba...
Halucinant
de Mihaela Roxana Boboc
Îmi pare că ne-am mai văzut cândva. Aveai mâinile aspre de dor, aveai cerul sub unghii și nu cereai nimic. De ce când ceri aduci de fapt cerul înăuntru? De ce ruga este o gură de oxigen în sens...
Actul de depeizare în "Scânteile galbene" bacoviene
de Stefan Lucian Muresanu
dr. Ștefan Lucian MUREȘANU Motto: Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul - / Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. (George Bacovia) Cuvinte cheie: suspin, bacovian, fiind, poet, umbra, triste...
alfabetul morse
de Cătălin Al DOAMNEI
poetul își scria versurile în alfabetul morse norii erau imenși vulturi albaștri ducând în ciocurile lor fildeșii de aur ca pe năprasnice amintiri despre viitor va fi mai întâi un cer nou și el va...
Poem-crucișător
de Ionut Popa
Talentul este crucea pe care poetul o poartă tot timpul în spate ca un sclav sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte – tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă, și-n cele mai adânci...
Lacrimi cu gânduri de înger
de Bogdan Gagu
1 Martie Unii oameni văd bine numai aproape: ei trăiesc doar pentru prezent. Alții văd bine departe, dincolo de ziua de azi. Mă dor ochii de nezăpadă și în inimă îmi simt strămoșii ucigându-mi...
“Plînge moartea că e moartă”
de Corneliu Traian Atanasiu
Poezia este cel mai adesea un mod de recuperare spontană a autenticității umane pierdute pe scena socială, în jocul cotidian, în viața publică. Gestul poetului este de aceea unul de refuz al...
Rolf Bossert, stând pe treptele vântului
de Andrei Novac
Cartea „Stau pe treptele vântului”( poeme alese 1972- 1985) a lui Rolf Rossert apărută la Editura Institutului Cultural Român, în anul 2008, cu o selecție a textelor în limba română realizată de Nora...
Mărirea și decăderea poetului Þițu
de Dușan Baiski
Se făcea că el, Þițu, stătea agățat de-un zmeu uriaș, făcut din hârtie albastră, de învelit caietele de școală și de pus în geam, să nu intre soarele în casă. De picioare avea legată o sfoară, iar la...