Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Însinguratul"1036 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Stoiciu Liviu IoanSI

Stoiciu Liviu Ioan

AutorClasic

De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.

4 poezii, 0 proze

Însinguratul

de Rainer Maria Rilke

Precum un călător pe mări departe sunt printre cei care-s mereu acasă; zilele pline stau la ei pe masă, dar mie, zările de chipuri mi-s bogate. O lume atinge chipul meu atent, la fel ca luna poate,...

PoezieClasic

Însinguratul

de Mihaela Roxana Boboc

Sufletul meu e un puzzle îmi spui câte piese în dezordine și niciun loc unde să-mi culc măștile nu te pot iubi până nu mă completezi pas cu pas te privesc nervos nu fac negoț cu sufletul meu câte...

PoezieAtelier

Însinguratul

de Friedrich Nietzsche

Țipând amar, Cu șuier ciori spre târg coboară: Va ninge iar – Ferice cine are astăzi țară! Stai ca-mpietrit, Privești în urma ta: lung drum e! De ce-ai fugit De iarnă, prostule, în lume? Pustiu tăcut...

PoezieClasic

Rondelul insinguratului

de A.M. Rika

Am fost si sunt insingurat, uneori treaz, alteori beat, umblam pe strazi hai-hui, fiind beat cui. Am cautat, dar n-am gasit femeie; am ramas singur ca o idee, un fel de rege neincoronat, uneori...

PoezieAtelier

Codul însinguratului

de Valeriu D.G. Barbu

să drenezi găvanele, în mâlul amintirilor lacrima nu mai are cum să fie pură; să faci ceva dezordine, e prea multă curățenie nici nu-ți pare locuită casa, iar privirea ta, nemobilată de prezent, e ca...

PoezieAtelier

alt cânt al însinguratului

de Cătălin Al DOAMNEI

apoi am voit să stau singur în fața celui singur care stă în fața celui singur nu te așeza prea aproape mi-a spus vocea oameni răi vor veni și vor săpa șanțuri dreptunghiulare lungi -prelungi ca la...

Atelier

Romanță în noapte

de Georg Trakl

Însinguratul umblă mut Prin miezul nopții înstelat, Trezit din vise-i un băiat Cu chipu-n lună sur căzut. Nebuna despletită-acum La geam cu gratii plânge sec. Pe lângă iaz logodnici trec În dulci...

PoezieClasic

Aforism

de Ottilia Ardeleanu

greutate: să ai liniștea însinguratului.

Atelier

prin sanatorii sau azile

de octavian brandeu

Din nou cercuri de corbi rotitori peste fruntea albastra a insinguratului; se preling pe coridoare siroaie de purpura, miros intepator de corpuri putrefiate; si ploua peste mine cu cete de ingeri...

PoezieAtelier

Cântă zeiță….

de Pîrvuloiu Dionisie Constantin

Cântă zeiță tristețea ce veșnic se naște în seara de sub frunte, Amara și binecunoscuta topire a stelei fără nume În demultul însinguratul calendar al fostelor iubiri mărunte, risipite în largul...

PoezieAtelier

Cheamă-te

de Rotaru Mircea

Sufletul meu partea ce a bună Este la tine-nlănțuit, Descătușează-mi noaptea, ziua, Și-am să mă nasc de împlinit. Sufletul meu însinguratul, Rătăcitor, și biruit, Întoarce-te în nopți cu lună Și-ai...

PoezieAtelier

Sufletul vieții

de Georg Trakl

Declin surpând frunziș în noapte, Tăcerea-i spre pădure-apucă. Un sat se-nclină-adânc ca o nălucă. Prin negre crengi îi curg surorii șoapte. Însinguratul o să scape, Păstor pe negre drumuri, poate. O...

PoezieClasic

Spre necunoscut

de nicolae tomescu

Era parcă mai liniștit știind că scrisoarea va pleca și va ajunge în curând la el în sat. Dar imediat îl apuca parcă o jale știindu-se singur singurel într-un oraș așa de mare. “Jalea însinguratului”...

ProzăAtelier

Noaptea

de ovidiu cristian dinica

cu rujul albastru al nopții poți deschide ușa neantului oferind zâmbete aduse liniștit din colțul opus al morții unde lumina sărută întunericul se scriu referate despre viteza cu care se întâmpină...

PoezieAtelier

Reformularea celor 3 dorințe

de Liliana Armasu

Reformularea celor 3 dorințe 1) doriți-mi să ies din prinsoarea zilelor negre și din cea a oamenilor satisfăcuți de sine ca să mă întorc în casa mea neîncăpătoare de idei unde suport mult mai bine...

PoezieAtelier

Cântec pentru o mierlă captivă

de Georg Trakl

Sumbră răsuflare prin crengile verzi Mici flori albastre, plutind, împresoară Chipul însinguratului, pasul de aur Murind sub măslin. Cu aripi bete fâlfâie noaptea. Nespus de blând sângerează...

PoezieClasic

Seară

de Georg Trakl

Un pârâu albastru, potecă și seară pe lângă colibe surpate. După tufișuri întunecate copii se joacă cu bile albastre și roșii; Unii își schimbă fruntea iar mâinile putrezesc în frunziș ruginiu. În...

PoezieClasic

Ceasul mâhnirii

de Georg Trakl

Negru, pasul urmează-n grădina-ntomnată Luna sclipitoare, Lângă ziduri ce-ngheață se năruie noaptea măreață. O, ceasul cu spini al mâhnirii. Sfeșnicul însinguratului pâlpâie argintiu în odaia...

PoezieClasic

Aprinzătorul de aragaz

de Adrian A. Agheorghesei

Am ajuns să-mi aprind ţigara de la aprinzătorul de aragaz aşa cum altădata oamenii se aprindeau de la mine om fiind între oameni ce cană de apă, lumânare, pat, scara la cer a lui sorescu eşti nebun...

PoezieAtelier