Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Înnisipare"44 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
30 rezultate

Înnisipare

de Nincu Mircea

Într-o zi îngeri, precum inima-n piept, o să mă lovească în tâmplă. Fără să mă aștept, din adânc, gânduri mi se vor întoarce în a fotografiilor umbră. Sub acest cer, fir cu fir înflorată, înrămată cu...

PoezieAtelier

Interior

de Nincu Mircea

01.01. este întregul în care primul, Ca înnisipare își adaugă goluri golului Din care își generează aripi cu care Înoată, plutesc, zboară și adaugă Adâncului nesfârșiri identitare. 02.01. urmează...

PoezieAtelier

Incandescent

de Nincu Mircea

Lumina pe care o generează dorința ei de a lumina în arderea ei este mai strălucitoare decât ființa luminii prin care se întinde din propria ei înnisipare.

PoezieAtelier

Încarnare

de Nincu Mircea

Unele dintre cele mai dificile decizii ale vieții sunt legate de momentul în care trebuie să te trezești și momentul în care trebuie să adormi considerându-te între aceste distanțe parte alcătuitoare...

Atelier

Cer

de Nincu Mircea

Două umbre, ca două pleoape obosite ale unei stele, închizându-se, mestecau cerul. Lumina lor nu le aparținea, ci le curgea prin oase din memorie. Constelații scoase din orbite li se rostogoleau ca...

PoezieAtelier

Întrupare

de Nincu Mircea

Cu gura deschisă, lipsit de dinți, Cerul părea că nu așteaptă nimic. Refuza chiar și cenușa pe care o risipeau stelele ca lumină Și își acoperea privirea din ochi cu tăciune de întuneric. Născut mut,...

PoezieAtelier

Ceruire

de Nincu Mircea

Cu gura deschisă și lipsit de dinți Cerul nu mai așteapta nimic. Refuza chiar și cenușa pe care o risipeau stelele ca lumină și își acoperea privirea cu tăciune edificat. Născut mut, dar nu fără...

PoezieAtelier

Arheologie

de Nincu Mircea

Corpuri strâmbe de cuvinte, Oseminte risipite în deșertul literei Îmi imaginez că sunt. Purtător de vis și gând Ce mi se-adâncesc curgând În trupul meu zvâcnesc toate Întinderile ca în coarde....

PoezieAtelier

Înfiripare

de Nincu Mircea

Convinge-mă că te dor Cuvinte pe interior! Că, Întâlnindu-le, Le simți cum sub aripă Aerul în care împingi Din zbor se înfiripă. Cum te doare sintagma Limbii ce nu rostește nimic. Pe cale mi te arată...

PoezieAtelier

Înfiripare

de Nincu Mircea

Convinge-mă că te dor Cuvinte pe interior! Că, Întâlnindu-le, Simți cum sub aripă Aerul în care împingi Din zbor se înfiripă. Cum te doare sintagma Limbii ce nu rostuiește nimic. Pe cale mi te arată...

PoezieAtelier

Înfiriparea tîlcului

de Corneliu Traian Atanasiu

ocheade silvestre adieri rășinoase întețesc mireasmă de suflet peste jarul candorii tropot de neguri tulbură imaculate pustietăți zăpezile își lecuiesc albeața

PoezieAtelier

Înfiripare

de Nincu Mircea

Nesfârșirea timpului de ar fi viață sau adevăr, Ca și moartea, s-ar înfiripa din neființă. Puținătatea întunericului ce o îmbrățișează Îi înconjură inima inimii din care zvâcnește. În miezul de...

PoezieAtelier

Înfiripare

de Nincu Mircea

Când mă gândesc la sacrilegiu Mă gândesc la o cunună, la o coroană, la o verighetă… La un mănunchi copt de spice de grâu Învăluit de-a lungul unui adânc. Parcă privesc într-un tablou unde Aur,...

PoezieAtelier

Înrisipire cu mine

de Nincu Mircea

O, cât de mult am mai citit!... Și despre câte lucruri ce nu le-am întâlnit!... Pe toate le-am uitat. Din când în când ca valuri însă Revin și se aștern pe țărmul unde dorm. Odată am citit despre cum...

PoezieAtelier

Înrisipire

de Nincu Mircea

Toate câmpiile zugrăvite În icoane pe tâmpla altarelor Sunt asediate de fluturi care adorm Parfumați pe pistilul florilor. Cerul lor este înveșmântat cu zbateri Ale acelor aripi care visează adâncuri...

PoezieAtelier

Înveșnicire și înfiripare

de Nincu Mircea

De-aș mai avea o singură clipă de trăit, Acolo unde m-am născut când am murit, Dincolo de ceea ce a rămas infinit Și ar trebui să fie un nesfârșit, Aș alege să fiu zbor petalei. Să fiu asemenea celei...

PoezieAtelier

voYeUr

de Andrei Isabela Doblin

domino dancing... se aude in aer parfum de femeie, pe ritmuri muzicale, se-aude noaptea fara nic o idee, pe urmele pasilor tai innisipati adanc printre cochilii de scoici care nu stau la rand. domino...

PoezieAtelier

Apariție (1)

de Ela Victoria Luca

între negrul mat și strălucire ai de ales uneori primul strigăt o altă apariție țeși depărtarea-n fire de-alabastru strecori stelele nu toate îți sunt veghe treci pe lângă maree înnisipată între...

Atelier

închipuire de dragoste

de Ursu Marian Florentin

stropi de petale de lună, vise de nisip, norii timizi risipesc negura nedeslușită a părerii de rău, nimic nu mai contează când renaștem dintr-o înfiripare a cocorilor tineri, marea e o mătase care...

PoezieAtelier

impresiile despre anumite opere

de lucian costea

Nu de mult am citit un roman care mi se pare destul de interesant si care are nenumarate idei filozofice.Este vorba despre marele sriitor Giovanni Boccaccio care printre multiplele sale lucrari a...

ProzăAtelier