Poezie

Ceruire

variantă

1 min lectură·25 septembrie 2023

Mediu

Cu gura deschisă și lipsit de dinți

Cerul nu mai așteapta nimic.

Refuza chiar și cenușa pe care

o risipeau stelele ca lumină

și își acoperea privirea

cu tăciune edificat.

Născut mut, dar nu fără rostire,

pentru că glasul nu e pentru a vorbi

cum ochii nu sunt pentru a privi,

din prima zi, de la răsărit,

s-a afundat între amintiri

ca-n întrebări și tăceri.

La poartă, ca strălumina, îl aștepta uterul

iar casa i se lăsa visată de construire.

De printre mâini cu semne, cu căutări,

și din cuvinte își întindea aripi.

Se zbătea lovind în piept,

unde inima însemna

coborârii în somn

dintr-un defect

golul defunct.

Stătea cu gura căscată, Cerul,

așteptându-mi nesfârșirea.

Între gingiile și buzele sale,

ca într-o mare de țărmuri înnisipate,

plutea arca dumnezeirii printre frunze și umbre.

Dorindu-și să fie înghițit de lumea cealaltă,

Cerul, îmi sfârteca carnea luminii din ochi.

00734

Nincu Mircea. “Ceruire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14174007/ceruire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.