Poezie

Arheologie

1 min lectură·28 mai 2024

Mediu

Corpuri strâmbe de cuvinte,

Oseminte risipite în deșertul literei

Îmi imaginez că sunt.

Purtător de vis și gând

Ce mi se-adâncesc curgând

În trupul meu zvâcnesc toate

Întinderile ca în coarde.

De-acolo se risipesc

Însămânțând bolta mea

Cu necuprinderi de stea

Și cu ram de lemn văratic,

Atele care să-mi țină drept

Cuvântatul ce îl deșert.

Doar că, pe strângerea care

Leagă cuvinte din zare se întind,

Risipindu-se din mine, înapoi și înainte,

Ce un vierme care roade universalele coarde,

Slute, strâmbe corpuri noi, nălucitele cuvinte,

Turnuri unde, ca unde, fecundând înfloresc

Peste oase, ca dintr-un ram, pulpa

Privirii lipită de geam.

Desenând imaginare hărți de cer unde să ardă,

Stelele cu gust de mare, ca strălucirea de floare,

Cuvinte, ca oseminte, întrupând din viitoare

Înflorind aurorele boreale își îmbumbă.

Stelele stelelor lor, învelind ochii mei cu lumini,

Pline de înnisipări, îmi fecundă în inimi

Ca în deșertul literelor încorporate

În adâncul cuvintelor din care

Rostuind rost ne rostim.

00979

Nincu Mircea. “Arheologie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/nincu-mircea/poezie/14180371/arheologie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.