"\"Autorului\" Laurențiu Orășanu" – 6429 rezultate
0.02 secundeMeilisearchghinea vasile
Vasile Ghinea s-a născut pe 1 mai 1952 în comuna Suvorov (azi Dumbrăveni) din județul Vrancea. Studii: Liceul "B.P.Hasdeu" Buzău, postliceală c.f.i.d.m. Galați, facultate "Psihologie-pedagogie" Brașov. A debutat cu o poezie în revista "Timp liber", editată de Ministerul Culturii, 1990, nr. IX-X. Debut cu poezie (dublu debut) în "Adevărul literar și artistic", 15 nov 1992. A debutat în volum cu "Echilibru precar" (poezie), 1998, editat de S.C.D. Râmnicu Sărat. Volumul a apărut la „insistențele” scriitorului și prof. Traian Cristea, care la negările autorului a exclamat „Îmi place cum scrii” și acest lucru a fost convingător. Au urmat: "Ochiul din umbră" (poezie), Ed. Rafet, Râmnicu Sărat, 2004,coperta și ilustrațiile aparțin graficianului Laurențiu Mateș, sprijinul financiar acordat în acest demers literar aparține scriitorului Ovidiu Cameliu Petrescu, sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană” "Vitralii" (antologie lirică colectivă), Ed....
127 poezii, 0 proze
Wolfgang Klein
Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...
12 poezii, 0 proze
dan plesa
reproducerea textelor se poate face doar cu acordul autorului
160 poezii, 0 proze
Ion Iovan
Va rugam sa nu mai inscrieti texte ale acestui autor. Motivul il gasiti mai jos: ----- Original Message ----- From: "Folium" To: Sent: 19 mai 2005 20:36 Subject: incalcare de copyright > Vă avertizez încă o dată să încetați publicarea de texte pentru care nu > aveți aprobarea autorului. > Ați permis din nou copierea prozei Comisia specială, IV,de Ion Iovan. Veți > șterge sper de urgență textul din sit și veți lua măsuri pentru încetarea > acestei stări de lucruri, fără a vă mai găsi scuze. > > Bogdan Iovan > >
0 poezii, 0 proze
Mihai Chiriță
... ochii porți vii ale sufletului ... Trăiesc pe www.biomateriale.ro și visez pe www.poezie.ro N.B. Interzis a se introduce texte din această pagină pe blog-uri personale, alte site-uri sau publicarea sub orice formă fără acceptul expres al autorului
83 poezii, 0 proze
Neagu Djuvara
S-a nascut la Bucuresti in 1916, intr-o familie de mai indepartata origine aromana care a dat tarii mai multi oameni politici, diplomati, profesori si oameni de stiinta. Tatal autorului. Marcel Djuvara, sef de promotie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg in 1906, a murit capitan de Geniu in armata romana in cursul marii epidemii de gripa spaniola din 1918. Mama autorului, Tinca Gradisteanu, apartinea ultimei generatii dintr-un neam de mari boieri munteni (in secolul al XVll-lea, Bunea Vistierul Gradisteanu a fost ctitorul mai multor biserici sau manastiri, printre care viitoarea Mitropolie din Bucuresti, unde a fost inmormantat). Neagu Djuvara si-a facut studiile la Paris: licenta in litere (istoric), 1937; doctorat in drept, 1940; doclorat de stat in litere (filozofie a istoriei), 1972; diploma a Institutului de Limbi si Civilizatii Orientale (I.N.A.L.C.O.), 1988. In 1941 participa cu Regimentul 6 Dorobanti de Garda „Mihai Viteazul“ la campania din Basarabia si Transnistria. In...
0 poezii, 0 proze
Pițoiu Giorgia-Angelia
Literatura este cel mai frumos si inofensiv drog.Dependenta provocata de ea se manifesta prin acea stare de reverie continua din care daca ai iesi, probabil ca tot farmecul ar fi anulat. Literatura se constituie din trairile extrasenzoriale ale autorului transpuse in cuvintele cele mai expresive si potrivite.Uratul si frumosul devin notiuni nesemnificative,totul reducandu-se la arta si la un devotament pentru talent si inspiratie.
2 poezii, 0 proze
Adrian Cadar
Autorul s-a nascut la 8 martie 1978 in Oradea. Primii pasi in scoala i-au fost indrumati de invatatoarea Maria Bughiuri de la Scoala cu clasele I-VIII "Dimitrie Cantemir" din Oradea. Gimnaziul l-a urmat in cadrul Colegiului Pedagogic "Iosif Vulcan". In perioada 1992-1996 a urmat cursurile Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul". In anul 2002 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii "Tibiscus" din Timisoara. Pasiunea pentru literatura a avut-o de mic copil, inca de pe bancile scolii primare. Cu toate acestea, nu a inceput sa scrie decat relativ recent, mai exact din anul 2000. A inceput cu versuri, dupa care a inceput sa abordeze si proza scurta SF. A publicat povestiri SF in diverse site-uri de profil din intreaba lume, precum si intr-o antologie internationala de povestiri, "Passion" (in limba engleza). Antologia "Fictionar 0.9" contine de asemenea 3 povestiri ale autorului (in curs de aparitie la editura Pro). A scrie pentru autor inseamna a exprima ceea ce simte in...
31 poezii, 0 proze
Giuseppe Ungaretti
Giuseppe UNGARETTI (1888-1970) s-a născut în Africa, la Alexandria. A trăit acolo până la 23 de ani; în 1912, a plecat nu spre Italia (țara părinților săi toscani, atrași în Egipt de construcția canalului de Suez), ci spre Paris, pentru studii la Sorbona. Tânărul Ungaretti își regăsește originile peninsulare abia în 1915, când se înrolează voluntar în armata italiană, intrată în primul război mondial! Nu va părăsi frontul, pe fluviul Isonzo și în alte locuri, decât în 1918 - pentru a se transfera cu regimentul său în Franța. Al treilea continent din viața autorului (devenit, după războiul "re-înțărării" sale, un distins universitar și, firește, un poet a cărui creație schimba, alături de două-trei altele, fața liricii post-dannunziene!) este America Latină. După un popas în Argentina, el va fi profesor de italiană la Universitatea din Sao Paulo, în Brazilia, între 1936 și 1942. *** Giuseppe Ungaretti (February 8, 1888–June 2, 1970) was an Italian modernist poet, journalist, essayist,...
368 poezii, 0 proze
Bogdan Ghiu
volume de versuri „Fragmente de manual” (în Cinci), Ed. Litera, 1982 „46 de caligrame ajutătoare” (în Nouă poeți), Ed. Cartea Românească, 1984 „Manualul autorului”, Ed. Cartea Românească, 1989 „Poemul cu latura de un metru”, Ed. Pontica, 1996 „Arta consumului”, Ed. Cartea Românească, 1996 „Arhipelagos”, Ed. Axa, 1997
9 poezii, 0 proze
\"Autorului\" Laurențiu Orășanu
de Laurentiu Ghita
Întreabă mâhnit cititorul, O voce din rândul poporului, De ce e ucis AUTORUL, Și nu autoru-autorului?
Autorul lansează „Autorul” la Bookfest
de Eugenia Reiter
Sâmbătă 12 iunie, ora 18, în spațiul „Agora” din pavilionul 16-17 de la ROMEXPO, în cadrul Târgului de carte „Bookfest -2010”, autorul își va lansa volumul de proză „Autorul” . Manifestarea sa este...
Cronica picăturilor de ploaie în deșert și alte teritorii \"valentine\"
de Luminita Suse
De curând am primit două cărți semnate de Laurențiu Orășanu, într-o prezentare grafică excepțională, tipărite la editura Timpul din Iași. Autorul lor este inginer de profesie și locuiește în New York...
Petru-Ioan Gârda – Modus ridendi
de Vali Slavu
La începutul anului 2008, apărea pe www.agonia.ro un nume nou: Petru-Ioan Gârda . Încă de la primul text, o parodie după „Scrisoarea III”, Ștefan-Cornel Rodean a remarcat acuratețea limbajului și...
Apariție editorială: Petru Miloș; - Râsul îngrașă (ArtPress – 2010)
de Dan Norea
De curând a apărut la Editura ArtPress un volum semnat Petru Miloș - ”Râsul îngrașă” . Subtitlul volumului “Catrene umoristice” ne dezvăluie intenția autorului care, cu modestie, recunoaște faptul că...
Festivalul de la Alba Iulia – epigrame pe rime date
de Dan Norea
La multe festivaluri de umor se obișnuiește organizarea, în timpul mesei festive, a unui concurs fulger de epigrame pe rime date. Premiile sunt simbolice, de obicei o sticlă de băutură. La Alba...
Cronica \"Atelierelor Artistice Agonia\" la Casa Eliad
de Irina Iacovescu
\"Casa Eliad – Folk Club\" - iată ce se poate citi pe fundalul scenei din clubul bucureștean, cea mai nouă gazdă a \"Atelierelor\". Așadar, cel puțin din punctul de vedere al muzicii pe care o...
Dublă lansare în cuibul de CUCI
de Dan Norea
Joi 8 octombrie 2015, ora 17 va avea loc la Cercul Militar o dublă lansare de carte, ambii autori fiind membri ai Clubului Umoriștilor Constănțeni. Evenimentul, în organizarea lui Aurel Lăzăroiu, va...
Autorul
de Laurențiu Orășanu
Nu știu când mi-a venit ideea asta. Căci despre o idee de-a mea o să vă povestesc acum. Să fi fost prin a 5-a sau a 6-a. Neapărat bis. Știu că purtasem cărțile alea și cu un an înainte. De acasă la...
ROMEO SI JULIETA LA MIZIL, editia a III-a, Concurs National de Poezie, Epigrame, Calambururi
de Badicioiu Laurentiu
ÎNSCRIEREA: 01.10.2009– 31.12 2009 PREMIEREA:30.01.2010, Liceul Teoretic „Gr.Tocilescu” Mizil PREMII TOTALE: 4000 RON TAXA DE PARTICIPARE: 20 LEI. Ea va fi trimisă prin mandat poștal pe adresa...
