Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolebooks

Apariție editorială: Petru Miloș; - Râsul îngrașă (ArtPress – 2010)

4 min lectură·
Mediu


De curând a apărut la Editura ArtPress un volum semnat Petru Miloș - ”Râsul îngrașă”. Subtitlul volumului “Catrene umoristice” ne dezvăluie intenția autorului care, cu modestie, recunoaște faptul că nu se consideră un membru al elitei epigramatice. Volumul este unul de debut, dar catrenele ne sunt cunoscute, ele au fost publicate pe rând aici, pe agonia.
Este un volum de autor. Cu excepția copertei și a caricaturilor, realizate de fiica autorului, Adina Simona Cărăbaș, restul volumului –inclusiv motto-ul și Cuvântul înainte- sunt semnate (probabil nepremeditat) Autorul.

Pentru că veni vorba, cred că motto-ul merită citat.

Acum, când sărăcia vine
Și dictatura e în fașă,
Vă dau un sfat: Râdeți cu mine,
Că astăzi numai râsu-ngrașă.


De ce l-am amintit? Pentru că, pe de o parte, anunță titlul unui consistent capitol “Politice de ieri și azi”. Pe de altă parte, exprimă, într-un fel, crezul autorului. Nu atât că râsul îngrașă ci, mai important, că râsul e sănătate curată. În acest sens, iată ce îmi mărturisea Petru Miloș pe agonia, într-un comentariu, cu doi ani în urmă.

La întâlnirea de 20 ani de când am terminat facultatea, eram într-o stare jalnică. Aveam de câțiva ani spondilită anchilozantă, formă dureroasă.
Colegii mă compătimeau. O profesoară mă cheamă lângă dânsa; îi spun ce am, ce medicamente iau. Îmi spune să nu mai iau medicamentele acelea fiindcă soțul ei, fostul meu rector, a murit din cauza lor. Îmi spune să încerc să fiu tot timpul într-o bună dispoziție. Să merg la spectacole, să ascult emisiuni distractive, să zâmbesc, să râd, să mă simt tot timpul bine fiindcă atunci corpul produce niște enzime care distrug, omoară, bacteriile inflamatoare și nu numai. Profesoara mea, doctor în fiziopatologie, a avut dreptate, vă spun asta după 20 de ani.
Epigramele sunt medicamentul care aduce sănătate, fac oamenii să zâmbească, să râdă și deci să producă enzimele care omoară boala. Pe cei care nu înțeleg asta, lasă-i în sucul lor.


Aș spune două vorbe și despre cuvântul introductiv, pe care Petru Miloș, pentru a sublinia că e scris de sine însuși, l-a intitulat “Cuvântul meu”. Inițial m-a intrigat, pentru că acolo se vorbește mai mult despre șah decât despre epigramă. Mai exact, despre apropierea dintre șah și epigramă, cu argumente de genul “pregătirea unui mat și a unei poante presupun tehnici similare”. După ce am judecat ceva mai bine, am înțeles unde bate – epigrama, șahul, bridge-ul, jocurile enigmistice, toate sunt niște încercări ale minții, practicate de oameni cu spiritul viu. Puțini sunt cei care se mulțumesc cu unul singur din aceste domenii. Ca un exemplu, o bună parte a epigramiștilor pe care-i cunosc (și când spun bună, mă refer și la aspectul calitativ, nu numai la cel cantitativ - Nicolae Bunduri, Grigore Chitul, Laurențiu Orășanu, Cornel Rodean, Vali Slavu) a practicat compunerea de rebus și jocuri enigmistice. Enumerarea e alfabetică și se reduce la persoanele de la care am informații sigure. Dar sunt convins că lista epigramiștilor care sunt/ au fost jucători de șah/ bridge, compunători sau măcar dezlegători pasionați de jocuri enigmistice – este mult mai mare.

În continuare, am ales câteva catrene din cele care, după mine, merită titlul de epigrame.

Speranță

Pe centură-n disperare,
Fata nu-și pierdu’ răbdarea,
Vede-un TIR în depărtare
Și visează că-i salvarea.


Urmează o epigramă care nu e prea originală, dintr-un motiv simplu – nu știu cum se face, dar e veșnic actuală.

Viață grea

Dumnezeu ne tot încearcă,
Viața parcă-i o nălucă,
Ploile ne udă leoarcă,
Prețurile ne usucă.


Una în care ne arată că știe să folosească nu numai ironia, ci și autoironia.

La vârsta a treia

Cu soața am avut belele:
“Hai, sus picioarele”-am strigat,
„Nu ale tale, ale mele,
Că nu mă pot urca în pat!”


Și, în sfârșit, o epigramă în care își exprimă profesia de credință.

Dorința unui agronom

Muncind, o viață, pe ogoare,
Eu vreau și mort să fiu rentabil,
Deci îngropați-mă-n picioare,
Să nu ocup teren arabil.


Închei cu un anunț - lansarea volumului va avea loc în data de 6 august la Căminul Cultural din comuna Ghiroda, jud. Timiș. Și, ca unul care și-a început selecția pentru un volum propriu de epigrame încă din 2007, dar nu și-a finalizat nici acum proiectul, îl asigur pe Petru Miloș de invidia mea sinceră.
Succes la lansare și, de ce nu, la următoarele volume !







0629.284
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
719
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “Apariție editorială: Petru Miloș; - Râsul îngrașă (ArtPress – 2010).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2010/07/aparitie-editoriala-petru-milos-rasul-ingrasa-artpress-2010

Comentarii (62)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
că se împlinește munca de aici. E un lucru deosebit. Domnule Miloș, felicitari!
0
@ruse-ionRIRuse Ion
La mai multe și mai \"grase\"!

Felicitări, bătăi pe umăr!
Io-s verde, și cu pana \"crudă\"...
Dar, sunt așa, nu că-s mai tânăr,
Ci, de ciudă.

Ion
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
E un băț într-o cămașă,
Chiar de râde de se strică,
Dar ne-a spus că râsu-ngrașă...
Mai slăbește-ne, Petrică!
:)

Felicitări și la mai multe!
0
@aurel-sibiceanuASAurel Sibiceanu
Felicitări sincere pentru carte,
bucurie,sănătate și...
atenție la colesterol!

Aurel, un cititor al Dumitale
și al altor epigramiști -
suflete minunate, generoase.

0
@sorin-olariuSOSorin Olariu
Stiam eu ca nu o sa te lasi pana nu o sa scoti o carte. La cat mai multe!

LUI PETRU MILOS LA VOLUMUL
\"RASUL INGRASA\"


Iar apropo de carte, stii,
Sunt la a doua ei citire!
Imi prinde bine zi de zi
Ca tin o cura de slabire.




0
@vali-slavuVSVali Slavu
dar, dacă îngrașă, parcă mă tem...
Petru Miloș, felicitări pentru carte și pentru ideea de a-i încredința lui Dan prezentarea ei. Uite ce articol frumos a ieșit! Succes la lansare!
Eu mă rup câteva zile de Agonia, așa că vă urez tuturor inspirație maximă și un sfârșit de săptămână plăcut!
0
@milos-petruMPmilos petru
Dane,
Mulțumesc! Când am citit ce ai scris, m-am bucurat la fel ca și când am primit cartea, atunci Dorin Moise directorul editurii, multiplu campion de șah al României cu echipa A.E.M., mi-a făcut o mare surpriză aducându-mi-o acasă la Ghiroda!
Mă cunoști bine, m-ai citit bine, pe mine, nu numai ce am scris, ai înțeles că am vrut să spun așa cum zici tu, că râsul e sănătate, ce ți-am spus acum doi ani că s-a întâmplat cu mine găsesc acum într-o carte, pe care am primit-o de la Dorin, caz asemănător de vindecare, s-a întâmplat acum vre-o 30 de ani în S.U.A., profesoara mea avea cunoștințe pe care le aveau atunci americani,românii au încă valori mari, vreau totuși să spun că enzimele alea sunt de fapt endorfine,\"hormonul fericirii\".
Da, zici bine, epigrama, șahul, enigmistica sunt într-adevăr \"încercări ale minții practicate de oameni cu spiritul viu\". În tinerețe dezlegam cu plăcere careuri din revista Rebus, îmi plăcea mult un anume rebusist, anul trecut am reușit să-l cunosc, este unul din cei mai buni epigramiști din Timișoara, are 81 de ani, Dr.Nicolae Andronescu.
Încă odată îți mulțumesc, m-ai prins așa cum sunt, când citesc ce ai scris simt cum mă înviorează endofrinele!
mitru
0
@milos-petruMPmilos petru
endorfinele
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Lucru-acesta,-n viața ta,
E-o izbândă mai aparte;
Să mai zică cineva
Că nu ești un om cu carte...

Felicitări, Miloș Petru!
0
@vasile-ilinVIVasile Ilin
Felicitări pentru volumul...medicament! Sanătate și spor în toate cele bune!
0
@milos-petruMPmilos petru
L.I.M ai dreptate, se împlinește munca de aici. Munca de aici înseamnă catrenele mele comentate de maești ai epigramei, de voi toți, nu vreau să dau nume, sunteți mulți care mi-ați dat sfaturi bune, catrene care uneori au luat altă formă dar de fiecare dată au crescut în valoare. Dacă de multe ori ideea a fost a mea, valoarea au dat-o comentatorii valoroși pe care-i găzduiește Agonia. Într-adevăr e un lucru deosebit, împreună și nu dezbinați putem realiza lucruri mari.
Mitru, țăranul din mine, gândește cam așa: mi-am făcut o casă cu ajutorul prietenilor și iată că am reușit să-i pun și număr.
Îți mulțumesc pentru felicitări și le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la casa pe care am reușit cu \"Râsul îngrașă\" să o intabulez!
0
@milos-petruMPmilos petru
Ioane, te-nțeleg prea bine,
Îți mulțumesc, m-ai gratulat,
Și îți dorec să fi ca mine
De-nciudat.

Mulțumesc pentru tot. Ai primit originalul?
0
@milos-petruMPmilos petru
În tratament se fac doi pași:
Se-ngrașă slabii, fără frică,
Și-o să slăbească doar cei grași...
Tu cam pe unde ești Petrică?
0

Salut cu satisfacție dublă apariția plachetei matale, coane Petrică:primo, că sunt epigrame și secundo, că autorul e tot un agronom ca Tataia. Bine că te-a ajutat Pronia și cei apropiați să o scoți în lume. Iar pe post de comentariu citește catrenul următor:

Am savurat filă cu filă
Și azi te rog colegial:
Coane Petrică, fie-ți milă,
Doar știi că-s supraponderal !
0
Petru Miloș,
pentru volum, care, sper eu, să îngrașe cât mai mulți cititori!
Dan Norea,
pentru prezentarea reușită a apariției editoriale!

tincuța
0
@milos-petruMPmilos petru
Aurele,
Îți mulțumesc mult că ai trecut pe la mine, primesc cu plăcere toate urările și îți doresc și eu ție multă sănătate, bucurii, să ți se îndeplinească toate dorințele și să ai cât mai mulți prieteni epigramiști! Da , ai sesizat bine, adevărații epigramiști sunt suflete minunate, generoase :
Și deci Aurel nu riști
De-ai prieteni epigramiști.
mitru
0
@milos-petruMPmilos petru
Sorine lasă-mă să-ți spun:
Să nu te temi că nu te-ngrașă,
La leacul meu te cred imun
Că eși de mai înaltă clasă.

Sorine îți mulțumesc pentru felicitări și pentru credința în mine că voi scoate această carte. De fapt în prezentarea mea la Antologie scria că am un volum în pregătire, și cum nu prea mint...Rolul vostru al câtorva a fost decisiv în formarea mea, m-ați ridicat aproape de la zero și vă mulțumesc. Cred că mă puteți da ca material didactic pentru cei care aterizează din lună pe agonia!
văiubesc și vă respect,
petru miloș
0
@milos-petruMPmilos petru
Nelule iartă-mă,
Îți mulțumesc pentru felicitări și mă gândesc să te ascult, dacă am sponsori tot așa buni, să mai scot cu ajutorul vostru încă, cel puțin, una. Sponsorii mei sunt: mitru cu pensia și societățile la care am acțiuni cu dividendele. Anul ăsta doar mitu a cotizat. economia e în \"recesiune\" deci dividende i(b)oc.
petru
0
Mitrule, ai făcut-o și pe asta! Ce mai urmează? Felicitări și urări de sănătate! Dă-i înainte cu... pozitivismul, că așa trebuie!
Cu prietenie, Mișu
0
@milos-petruMPmilos petru
Vali, nu te teme!
Îți repet mottoul:

Acum, când sărăcia vine
Și dictatura e în fașă,
Vă dau un sfat: Râdeți cu mine,
Că astăzi numai râsu-ngrașă.

Din cele de mai sus reiese că numai dacă vei râde cu mine râsul îngrașă și asta numai astăzi. Cât privește cartea mă gândesc să o primească toți care au trecut pe aici. O merită pentru bucuria care mi-au făcut-o. Nu știu dacă e suficient, merită mai mult!
Îți mulțumesc pentru felicitări și pentru observația fină la adresa lui Dan. Dacă aș pierde legătura cu pământul aș spune că un meșter bun dacă are marfă bună face lucruri bune!
mitru
0
@milos-petruMPmilos petru
Lucru-acesta,-n viața ta,
E-o izbândă mai aparte;
Să mai zică cineva
Că nu ești un om cu carte...
ioan toderascu

Ai dreptate doar în parte
La ce-ai spus aici, insist:
Eu demult sunt om cu carte
Findcă-s mare...pocherist.

Îți multumesc pentru felicitări și îți dau dreptate că nu mai poate să zică cineva că țăranul din mine nu e...domn!
0
@laurentiu-ghitaLGLaurentiu Ghita
Mitrule, felicitări și din partea mea. E,într-adevăr, o realizare!
De acuma, pretențiile cresc! Ești într-un club select.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru


Să îmi trimiți neapărat
O carte de-asta, dacă vrei,
Că am și eu de îngrășat
O curcă și vreo trei purcei...



Felicitări, nene Mitrule.
Multă sănătate!
0
@laurentiu-ghitaLGLaurentiu Ghita
Citind remarca ta poznașă,
Te consolez prietenește:
Prefer un râs care îngrașă
Unui necaz care slăbește.
0
@milos-petruMPmilos petru
Vasile, mulțumesc pentru felicitări și urări, îți doresc și eu numai bine și sănătate.
Nu știu pentru alții dar pentru mine aproape că-i medicament:

Unde-arunc ochii prin casă
Peste tot \"Râsul îngrașă\",
Chiar de sunt, sau nu, atent,
Intră în subconștient.
0
@ion-cuzuiocICIon Cuzuioc
-1-
Cartea ta, dragă Petrică
M-a făcut plăcut să râd,
Deci fii calm și să n-ai frică
Nici de criticul cel hâd.
-2-

Și ca doctor țin să-ți spun,
C-ai făcut un lucru bun,
Căci amicii din cătun
Se vor îmbăta azi tun.

P.S.Mulțumesc dragă Petru Miloș pentru cartea editată, care a ajuns
și la mine la Chișinău și pe care-am citit-o cu multă, multă plăcere,iar dumitale-ți doresc să fii sănătos și totdeauna să te-nvioreze și testosteronul.
Cu sănătate și noroc Ion Cuzuioc!
0
@milos-petruMPmilos petru

Tataia, ce surpriză plăcută, agronom da, când matale dădeai admiterea la facultate eu am dat-o pentru clasa I-a. Epigramist? Mai curge multă apă pe Mureș(m-am născut la 10 km de el).
Poți să citești liniștit:

Ca să devi mai suplu tată,
Și mai vioi și mai...hoinar,
Îți spun: mai râde câte-odată
Și cu o grasă de Cotnar.

Tataia,Mulți ani cu sănătate!
mitru

0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Am și eu o mare șansă

Vrând gânduri negre să alung,
Din zbuciumatu-mi suflețel,
Voi râde-ntruna, poate ajung
-miss XXL.



p.s.Felicitări , \"succesuri\" și cât mai multă \"Voie bună\" autorului.

I_k
0
@dan-noreaDNDan Norea
Vrând gânduri negre să alung,
Din zbuciumatu-mi suflețel,
Voi râde-ntruna, poate ajung
-miss XXL.
(I_k)



Un gând aiurea mi-a trecut
Și-a coborât apoi în pix:
S-ajungi, ar fi mult mai plăcut,
-miss XXX.


0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Citind catrene, rând cu rând,
Pe-această pagină trecui
Și mi-a venit așa un gând:
Mai știi că nu-i?
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Uimită stau și te ascult;
Dar aprpopo de cei trei X,
Mi-ar fi plăcut, nespus de mult,
Să fiu miss pix.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Ca xxx
Câștigi un ban,
Ca miss(ter)pix,
Muncești în van.
0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
De-ar vrea bunul Dumnezeu,
De trei X să fiu femeie,
Aș putea, instataneu,
Să vă \"ard\" cu trei condeie.
0
@ruse-ionRIRuse Ion
... am primit cartea și Monografia Ghirodei. Sunt la loc de cinste în colțul meu(epigramatic) de bibliotecă. Rămân îndatorat și nu știu cum mă voi revanșa vreodată. Cu respect și simpatie,
Ion (bulgaru\') Ruse
0
@dan-noreaDNDan Norea
De-ar vrea bunul Dumnezeu,
De trei X să fiu femeie,
Aș putea, instantaneu,
Să vă \"ard\" cu trei condeie.
(I_k)



Sexul de-am schimba-ntre noi,
Zău, mă copleșește frica:
M-ar pârli pe loc, un-doi,
Carmen, Vali și cu Ica.

0
@ica-ungureanuIUIca Ungureanu
Măi Dane, nu mai zic nici \"pâs\",
Mă umflă râsul și... vălei!
Să știi că de atâta râs,
M-am îngrășat acum cât... trei.
0
@milos-petruMPmilos petru
Te-am priceput Ica ce-ai spus,
Vrei oricum miss, parc-ai un fix,
Dar nu mai tinde așa sus
Că poți da chix.

Glumesc, mulțam pentru urări și să ți să îndeplinească toate doințele, m-is de partea ta.
mitru
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Sexul de-am schimba-ntre noi,
Zău, mă copleșește frica:
M-ar pârli pe loc, un-doi,
Carmen, Vali și cu Ica.
(Dan Norea)

Carmen, cea de noi iubită,
După cât de des apare,
Ar putea a fi numită
Tocmai... Carmen Saeculare.
0
@milos-petruMPmilos petru
Îți mulțumesc pentru felicitări, îți doresc numai bine, te felicit și eu fiindcă ai constatat corect că Dan e un bun prezentator:

Nu-s așa de arătos
Când mă uit într-o oglindă,
Însă Dan a scris frumos,
Vrea probabil să mă vindă.
0
@milos-petruMPmilos petru
Da Mișule, am făcut-o și pe asta, și am făcut-o de capul meu, abea de aici urmează, primesc cu plăcere felicitările și urările tale, ți le întorc cu aceeași prietenie, dar iartă-mă: cine ești tu, mă Mișule, Mișu sau ălălalt? La Ghiroda-i căldură mare, văd duplav, cred că nu ești Eugen, sau...Mitru e altul, ești bun să-mi trimiți adresa ta pe: petru.milos@yahoo.com și-ți trimit recompensă o carte s-o citești, RÂSUL ÎNGRAȘÃ și după te recunosc mai ușor, dar mai greu,, ne-am înțeles.
A și încă ceva zici tu ceva cu pozitivismul dar nici ăsta nu-i bun prea mult, vecina mea Sida e cam pozitivă și bărbat-su și-o pierdut toți prietenii.
Ține aproape miș(el)ule,
mitru
0
@milos-petruMPmilos petru
Laurone, îți mulțumesc pentru felicitări, mă bucur nespus dacă mi se deschide ușa încă într-un club select, e o mare onoare pentru mine, dar dă-mi voie să-ți spun că și tu porți o parte de vină pentru asta. Citind Antologia, unde datorită mărinimiei voastre m-ați primit alături de voi, mi-a rămas în subconștient o epigramă a ta \"Ce dacă râsul îngrașă\", constat acum că titlul cărții mele e jumătate din titlul epigramei tale, motiv pentru care aș fi în stare să-ți cedez o parte din dreptul de autor, să scap de impozit că am pensia mică...sub 1000 roni.
cu prietenie,
mitru
0
adică Mișu, nu cine s-ar presupune. Cine nu crede să mai \"sape\"!
Și apropo de pozitiv/isme:

Smerit, îmi fac și șapte cruci,
Când vizitez, pios, absida;
Mă rog intens - pân\' la clăbuci:
\"Dă-mi pozitiv, dar nu de... sida!\"

0
@milos-petruMPmilos petru
Să îmi trimiți neapărat
O carte de-asta, dacă vrei,
Că am și eu de îngrășat
O curcă și vreo trei purcei...
Florin Rotaru

O să-ți dau cartea, mi-e ușor,
Să le-o citești te rog Florine,
Mă bucur c-am atât umor
Că râd și curcile de mine.

Urările tale mi-au făcut plăcere, îți doresc și eu bultă sănătate și bucurii,
mitru


0
@milos-petruMPmilos petru
multă sănătate
0
@milos-petruMPmilos petru
Citind remarca ta poznașă,
Te consolez prietenește:
Prefer un râs care îngrașă
Unui necaz care slăbește.
Laurentiu Ghita

Necazurile vin la rând
\"Când dictatura e în fașă\"
Și-atunci m-a năpădit un gând,
Să scriu că numai RÂSU-NGRAȘÃ.
0
@milos-petruMPmilos petru
Cartea ta, dragă Petrică
M-a făcut plăcut să râd,
Deci fii calm și să n-ai frică
Nici de criticul cel hâd.
Ion Cuzuioc

M-a cam călit agricultura
Maestre, și-am rămas lucid
Când și-a vărsat pe mine ura
Chiar și activul de partid.

Mă bucur că Râsul meu împreună cu \"Lumina\" au trecut granița ce puteam să-mi doresc mai mult. Îți mulțumesc pentru toate vorbele bune și îți doresc
Multă sănătate și noroc, Doctore Cuzuioc.
petru milos
0
@milos-petruMPmilos petru
Smerit, îmi fac și șapte cruci,
Când vizitez, pios, absida;
Mă rog intens - pân\' la clăbuci:
\"Dă-mi pozitiv, dar nu de... sida!\"
Mișu Petrescu

Acum îmi este foarte clar,
Că tu ești Mișu, negreșit,
Ești credincios că în altar
Rugatu-te-ai și spovedit.
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
... de primire!
Nea Mitrule, am primit cartea.
Îți mulțumesc foarte mult!
Sănatate și numai bine!

Todo
0
Citind cartea, am constatat că râsu-ngrașă și binedispune.
Așa că îți mulțumesc, bucuroasă!

tincuța
0
@milos-petruMPmilos petru
Mă bucur că ați primit \"coletul\", nu m-am așteptat să apreciați, aproape toți, modesta mea realizare.
vă mulțulesc și eu,
mitru
0