Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"[s-a dezbrăcat până când îi puteam vedea sângele]"23483 rezultate

0.08 secundeMeilisearch
40 rezultate
IV

ioana vaduva

AutorAtelier

Mi-am luat dreptul la cuvintele mele, m-am născut cu ele pe inventar așa cum te naști cu tot stratul de celulită de care urmează să te bucuri o viață, cu tot norul de neuroni pe care urmează să-i ucizi într-o viată, cu toți anii și toate secundele în care urmează să te așezi vreme de o viată. Mi-am luat dreptul la cuvintele care sunt ale mele. Le-am dat liber și nu s-au dus, și-au cusut cămașa de forță direct pe piele și acum, și doar acum vreau rochia mea de seară cu umeri dezbracati și n-aș putea… Doar sa gasesc firul dus și să destram silabele până ce aerul dintre ele rămâne surd și să arunc în spate ghemul cum arunca voinicul pieptenele în poveste. Și-n spatele meu să nu se fac zid, nici pădure, să se starnească doar o furtună de răvașe trecătoare. Cuvântul spus cu adevărat e ca o zi de naștere cu tort și îmbrățișări.

6 poezii, 0 proze

Ela SolanES

Ela Solan

AutorAtelier

...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...

320 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

Iuliana GhiocaIG

Iuliana Ghioca

AutorAtelier

Sunt aici și sunt acolo, pretutindeni mă rasfir O particulă-a iubirii mă hrănește și-o respir. Când în sufletu-mi sămânță ai dat rod și-ai încolțit Sunt acolo și aici, fir de dragoste sădit. Sunt născută să iubesc și-aș iubi să fiu născută, Viața-i rochie-n dantelă cu fir de argint cusută Și îmi ia cât o secundă, ori un secol sau un veac Uneori cât un sărut, ca de ea să mă dezbrac. Sunt un leagăn ce cu brațe către viață mă înclin, Doar spre tine cât trăiesc, toate gândurile-mi vin. Sunt de toate și nimic, cât un punct în Univers Dar nimic nu mă oprește ca să te aștern în vers.

18 poezii, 0 proze

Melania V. DucarMD

Melania V. Ducar

AutorAtelier

"Piatra" "Piatra este un om in care alt om si-a bagat mana ca intr-o manusa si la intors pe dos ca pe o manusa!" "Daca pleci la drum lung" "Daca pleci la drum lung nu-ti lua mainile cu tine, lasa-ti cerul la ma-ta ascunde cosciugele la tine acasa sa nu le vada viitorii morti cu ochii lor Daca pleci la drum lung nu smulge copacul din radacina si nu gasi adevarului vina si mortii, mormant Daca pleci la drum lung desbraca-ti timpul ca o rufa desbraca-te de pasarea ce zboara fa ca piatra sa fie o tufa fa ora ta sa fi fost odinioara Daca pleci la drum lung fa-te cuvant, si numai cuvant si numai cuvant daca pleci la drum lung" Nichita Stanescu

21 poezii, 0 proze

Dragomir S.A.DS

Dragomir S.A.

AutorAtelier

Buna,sunt Blanka(S.D.A) din Judetul Dolj.Absolventa a Lic.Ind.nr.9 Craiova in 1988.In 2004 am debutat in revista Lamura cu doua poezii:1-Ma voi intoarce 2-Sentiment In prezent sunt reps.vanzari produse cosmetice si scriu pentru suflet,pt prieteni si pentru cititorii site-ului agonia.ro. Multumesc !

35 poezii, 0 proze

TK

T. S. Khasis

AutorClasic

s-a născut pe 22 ianuarie 1975, la Lipova, jud. Arad. A trecut prin Liceul Industrial până în 1992, când pleacă pur și simplu la o mănăstire din Cluj, unde învață să joace barbut, cu un calugăr recidivist. A debutat în revista Arca. Publică în: CA ȘI CUM, Orizont, atât. Trăiește la țară. Îi plac maimuțele, berea și muzica grunge.

3 poezii, 0 proze

T.S. EliotTE

T.S. Eliot

AutorClasic

Thomas Stearns Eliot (26 septembrie 1888 – 4 ianuarie 1965) a fost poet anglo-american, dramaturg, critic literar. S-a născut în St.Louis, Missouri și a fost mezinul răsfățat al unei familii cu 7 copii. Mama sa, profesoară și poetă aspirantă, este cea care îi face cunoștința cu poezia. În 1910, Eliot își încheie studiile de filozofie la Harvard, deși frecventează cursurile numai selectiv. Petrece un an la Paris unde scrie Cântecul lui Alfred Prufrock, poemul care îi aduce consacrarea. Aici va frecventa cursurile universității din Sorbona, iar în Anglia va studia și la Oxford. În 1914, pleacă în Anglia cu o bursă de studii. O întâlnește aici pe Vivienne Haigh-Wood, guvernantă, dansatoare și morfinomană. În ciuda protestelor familiei, Eliot se căsătorește cu ea. După moartea tatălui său, în 1919, suferă o cădere nervoasă. În timpul recuperării scrie poemul Țara pustie, devenit simbolul generației postbelice, generație deziluzionată și debusolată, și totodată piatră de temelie a poeziei...

26 poezii, 0 proze

Omraam  Mikhaël AïvanhovOA

Omraam Mikhaël Aïvanhov

AutorClasic

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986), filozof si pedagog francez, s-a nãscut în Bulgaria. În anul 1937 el se stabileste în Franta si începe sã explice esenta învãtãmântului sãu. Ceea ce surprinde chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentatã aceastã unicã problemã: omul si desãvârsirea sa, omul si perfectionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în functie de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bunã cunoastere de sine si pentru o mai bunã îndrumare a vietii sale Ceea ce surprinde, chiar de la început, în opera sa, este multitudinea aspectelor în care este prezentată această unică problemă: omul și desăvârșirea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este în mod invariabil tratat în funcție de folosul pe care i-l poate aduce omului, pentru o mai bună cunoaștere de sine și o mai bună îndrumare a vieții sale.

1 poezii, 0 proze

Dimitrie S. Panaitescu - PerpessiciusDP

Dimitrie S. Panaitescu - Perpessicius

AutorClasic

Perpessicius - Dumitru S. Panaitescu (n. 21 octombrie 1891, Brăila, d. 29 martie 1971, București) a fost un istoric și critic literar, folclorist, eseist și poet român, cercetător și editor al operei eminesciene, membru titular al Academiei Române. S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Ianina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902. Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu. În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de...

4 poezii, 0 proze

[s-a dezbrăcat până când îi puteam vedea sângele]

de Daniel Dăian

zbătându-se ca o mărturisire a ridurilor mele de mai târziu și cel puțin o vreme mi s-a părut că avea ceva roșcat în privire privirea aia care smulgea bucăți serioase din inconștienta capitulare a...

PoezieAtelier

[când își deschidea prudentă nasturii rochiei]

de Daniel Dăian

toată lumea închidea ochii ca și cum prăbușirea acelui obiect de îmbrăcăminte prevestea o întreagă catastrofă ca și când lovitura rochiei de pământ ar fi destrămat certitudinea ecoului comun de mai...

PoezieAtelier

Blestemul zanelor

de Grecu Cristian

Ma plimbam prin lumea mea...era seara si am iesit din cabana de lemn in care lociam singur.am aprins o tigara si mergeam tacut pe marginea lacului.se inserase; doar luna lumina lacul si poienita in...

ProzăAtelier

Jurnalul unei femei obsedate

de Filip Ruxandra

L-am mai întâlnit cu totul întâmplător în timpul facultății. De trei ori să fiu mai precisă. Și gustul de ciocolată a revenit un pic, apoi s-a dus de tot. Nu l-am mai simțit de atunci și nici nu mi-a...

ProzăAtelier

povestea lor

de Marius Onica

Povestea lor Statea intins pe pat, langa femeia cu care-si petrecuse noaptea. El, la cei 25 de ani ai sai, arata aproape perfect. Simpatic, chiar frumos as putea spune, daca nu mi-ar fi frica sa-l...

ProzăAtelier

Drumul carului

de Stefan Lucian Muresanu

DRUMUL CARULUI (roman istoric) de Ștefan – Lucian MUREȘANU ……………………………………… E noapte grea în noi, în omenire, Păcatul greu, orbindu-ne, ne-ndeamnă Să nu-ți dăm pure inimi în jertfire. Mai mult, vai...

ProzăAtelier

Belizarie și femeia miniatură

de Ioan Suciu

Belizarie și-a cumpărat de la iarmaroc o femeie miniatură. De fapt, nu de la târg a cumpărat-o, ci de la un tip ciudat cu cap de satir și pantofi de damă cu tocuri înalte în picioare. El l-a...

ProzăAtelier

Geneza oratoriului \"Mesia\", compus de Georg Friedric Händel (1685-1759)

de Cristian Petru Balan

Atât în timpul vieții lui, dar, mai cu seamă, după dispariția sa, Georg Friedric Händel a fost considerat unul dintre cei mai mari compozitori germani, unul din marii creatori de capodopere muzicale...

EseuAtelier

Kostea Kuzmenco

de Viorel Darie

Kostea Kuzmenco Recent am avut ocazia să-l aud vorbind pe Kostea Kuzmenco la o întrunire publică numeroasă. Un domn ca de 50 de ani, robust, plin de sănătate, cu chip frumos, păr șaten, glas blând,...

ProzăAtelier

Iei un banc, îl pui în ramă și ai scos o epigramă

de Dan Norea

A. Procesul transformării unui banc în epigramă e simplu. Procedura este următoarea: Etapa 1. Se alege un banc bun și pe cât se poate ceva mai nou. Banc bun înseamnă că ție, care ești recunoscut...

EseuAtelier