Ce să zic

este doar chestiune virtuală
în care și-a băgat coada inteligența...

Și se înghesuie să te convingă

Eu cred, mai degrabă, că se întâmplă tocmai invers, dictatorul forțându-i să creadă toate cele. Deci, dacă se vorbește de un mini, ar trebui să reflecte toate aspectele în mod identic, nu?

În avalanșa asta de inteligență artificială, care e gata să ne ia la vale, mai scap și eu câte o prostioară naturală... :)

Aveți o fantastică propensiune pentru detaliu, fapt pe care îl admir.

În principiu, pentru o bună asemănare, nu trebuie neapărat să epuizam TOATE aspectele de comparat. Dacă un aspect nu ar fi tocmai așa ca în realitate, comparația poate fi totuși plauzibilă, în ansamblu.

În realitate, din ce am văzut eu în filmările propagandistice din Coreea de Nord, apariția dictatorului declanșează o reacție de entuziasm isteric. Respectivii nu se sfiesc, ba chiar se străduie să-și arate, într-un mod cât mai convingător, cu lacrimi în ochi, adulația pentru tovarășul suprem.

S-ar putea argumenta mai degrabă că respectivii adulatori (sau măcar parte din ei), chiar sunt sinceri în manifestările lor. Eu cred că reacția e falsă, pentru că respectivii nu au alternativă. Această falsitate am încercat eu să o evidentiez, sarcastic.
Deci, în esență cred că suntem de acord, doar că privim această realitate din unghiuri diferite.

P.S.
E bine totuși că nu ne-am erijat într-o analiză, pe bazele cunoașterii empirice, a reacției adolescenților la vizionarea filmelor pentru adulți...

fiindcă nu îmi plac bărbaţii şi nu sunt curios din fire ca să mi-l imaginez pe mini Kim Jong Un în diverse ipostaze. Deci, ce vă imaginaţi dv., punându-vă în locul adolescenţilor, e o chestiune care nu mă priveşte. Dacă o puneaţi în poem pe sora dictatorului, poate poate aş fi păcătuit un pic cu imaginaţia... Despre explicaţia dv, am vizionat mai demult un documentar cu mărturiile unora care au reuşit şă fugă din Coreea de Nord şi am rămas cu o imagine clară despre ce se întâmplă acolo. Chiar şi la noi, am prins un pic din vremurile când oamenii erau îndemnaţi, forţaţi, să-l ovaţioneze pe Ceauşescu, în condiţiile în care ei, de fapt, îl înjurau printre dinţi. Oricum, în calitate de dictator, Ceauşescu nu se poate compara la cruzime cu Kim Jong Un. În fine, să fim fericiţi că putem discuta şi poetiza despre nişte lucruri, fără să ne temem că a doua zi vom fi ciuruiţi de un pluton de execuţie.

...ne mai imaginam cateodata si lucruri care nu neaparat ne plac.
Bine ca e doar un exercitiu de imaginatie.
Va multumesc pentru implicare.