apocalipse de buzunar

\"ma simt ca facut de paciurea cand zboara pasarile din buzunarul trecatorilor\"

Un frumos poem al nostalgiei, al intensitatii trairilor pe \"langa fosta mea scoala unde parcau stelele\"...
Cu simpatie,
JO

să zicem altfel:
e ca și cum eu aș împrumuta titlul unei cărți și pornind de la el aș scrie un poem
asemănător cu acea carte
asemănător cu alte texte
însă sub o altă formă
îmbrăcat metaforic(excesiv), dar cu aceleași elemente
idei

Apocalips de buzunar

chiar mi-a plăcut parcarea stelelor tale. E un text pe care l-am înțeles ca exprimare firească a relității. Am citit multe din textele ce le propui și, chiar dacă nu am comentat, am rămas plăcut surprins. Spor pe mai departe.

Ceva apocalipse, oarecum napoleon, întrucâtva paciurea, puțin graal, obligatoriu Dumnezeu (nu știu de ce cu „D” și nu cu „d”, ca la ceilalți), în amestec cu gumă de mestecat, butic, școală, stele, garderobă, tufiș, arici, minge de fotbal, cifre, engleză și bălăria, pardon, poezia este gata. Pot scrie asemenea bazaconii până mâine dimineață, cu scuzele că s-ar putea să iasă mai bine. Se va opri vreodată această invazie de nonvaloare în artă ?

Nu dresc să dau cu mopul, expresia unui coleg de sait. Dar cred că e o nedreptate acel comentariu. Chiar dacă se inspiră din ceva, cred că aduce un suflu nou. Aici e creația. Putea fi mai bine? Poate. Dar e expresia unei persoane. Eu am remarcat-o, nu am greșit. Se pot scrie multe asemenea texte, evident, dar contează și trăirea, acea sensibilitate pe care eu percep.

in afara de titlu si primul vers, poemul nu are sustinere.

are un ludic de prost gust, are expresii ridicole - primăvara mă lăsam supt în joacă de criminalele rochițe ale rândunicii

este haotic, nu are o continuitate, o idee sustinuta cap-coada

si mai cred ca stimabilul coleg a facut o observatie cat se poate de corecta

titlul si expresia din titlu puteau fi verificate, puteai f simplu sa pui altceva, sa fii original

daca ar fi fost o expresie uzitata, ar fi avut trecere...

Unul: Sunt convins că nimeni nu m-ar crede că nu am auzit de acea carte a lui Bădiliță (s-ar putea chiar să o caut prin librării, pare tare simpatic), dar trebuie să spun că acesta e adevărul gol-goluț, pozat sub duș de un cuțit... As for \"metaforic excesiv\", sunt într-o lume în care e \"cool\" să spargi toate oglinzile de acasă, dar te asigur (poate prea răspicat?) că nu urmez orbește \"trendurile\" poetice și că, încă de la primele mele poezii, n-am perceput lucrurile ca având o singură parte și că norii sunt îngăduiți să ia forme de continente sau de sâni...

Doi: Luați-o cum o vreți cu nonvaloarea, dar rămân la ideea că perfecțiunea e plictisitoare, mai ales unde e vorba de premeditare ies multe artificii și puțină viață de câine, or, din păcate pentru unii nu sunt romancier. Sunt poet și am datoria poate prea tranșantă uneori de a căuta poezia prin gunoaie, dar cu puțină visare ce nu se poate face din acele gunoaie... Acestea fiind zise, fiecare se descurcă pe contul lui propriu când are de-a face cu o poezie. Pe mine titlul poeziei \"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii\" mă face să mă gândesc la coji de portocale în formă sferică și la iaurt, și deja vorbim de o îmbunătățire... Și, până la urmă, nu mai vroiam niciun scop de genul să mă fac scriitor mare și tare, am început să scriu poezie pentru că simțeam nevoia și sper că mai scriu și acum din motivul ăsta, pentru că chiar vroiam să-mi exprim punctul de vedere, cum apocalipsa e ceva banal în ziua de azi și cum mă gândeam la acel chioșc de la liceu unde se vând batoane bulgărești de ceva cu fața lui Napoleon pe ambalaj și apoi fostul chioșc de lângă fosta școală, în a cărei grădină studiasem cândva un arici dormind prin tufișuri și când mă gândesc acum că atunci avem chemarea aceasta departe de gălăgia curții școlii și vroiam să fiu singur în grădină, prin iarbă, prin toate acele rochițe-ale-rândunicii care acum îmi par niște patefoane... Dar nu mai are rost să o prelungesc. Poate îmi răcesc gura de pomană și alții vor să se încălzească...

nu e nevoie să urmezi vreun trend anume, căci așa ceva există doar pentru acele persoane care nu sunt capabile să-și managerizeze propriile idei, propria conștiință. dacă erai îndeajuns de încrezător în propriile forțe, nu mai aduceai vorba despre trend, pentru simplul fapt că erai conștient că tu poți să faci trendul și nu invers.
de obicei, oamenii gândesc la fel, sau sunt capabili de aceleași idei. acum, depinde cât sunt de antrenați. poate te-aș fi crezut când ai spus că nici n-ai auzit de cartea dlui Bădiliță, asta dacă ai fi fost sincer dintotdeauna.
dar, cel mai interesant e cum spui \"Sunt poet\"


e altceva e să-ți etalezi sufocant partea poetică, prin tristeți inutile și gâfâieli imagistice, ce depășesc funcțiile normale ale rațiunii. ba chiar, eu pot să înțeleg orice formă a caracterului abstract, chiar și desprins din imagini obositoare, doar că, aici, verbul \"a obosi\" devine simplu pretext pentru a exagera îndeajuns. de altfel, nici topica n-ajută deloc: firește apocalipsele se găsesc în piață fără dificultăți în ziua de azi. de fapt, prin această topică neobișnuită dorești să maschezi neajunsurile și falsul, dar nu uita că sub o mască neobișnuită se ascunde un chip ordinar, ca toate celelalte.
de aceea, e mai bine să fii simplu, în fond, așa suntem cu toții!

...Aș zice că piatra se simte mult mai bine când se uită la cer decât când privește noroiul în care se află...

Eu țin să cred că partea poetică pe care o etalez e poate ceva biologic... Știi, nevoia de fantezie și tot așa... De plictisul universal inerent unei perspective atât de claustrate nu trebuie să menționez... Or fi tristeți inutile și gâfâieli imagistice, dar e și ceva în a privi în urmă, nu doar în față ca oile cu ochelari... și știu bine care e sfatul măcelarilor...

Dar pur și simplu nu vreau să fiu simplu, dacă nu simt asta. Pot să fiu uneori, uneori pot scrie chiar versuri cu rimă, dar când privesc în urmă... am avut mereu gust pentru lucrurile cât de puțin absurde, obscure, bizare... un soi de escapist ca vocație... am descoperit literatura cu adevărat doar de (încă) puțină vreme - vreo doi ani -, am descoperit o parte a literaturii care în mod cert îmi plăcea mie și care mi se părea radical diferită de literatura dezgustătoare servită cu lingurița în școală... Eh, înainte de asta, abordasem literatura SF fără a fi prea satisfăcut (oricum, mi se pare literatura SF acum un mănunchi de clișee, și poate așa o să mi se pară și suprarealismul cândva), iar în scrierile lui Caragiale găsisem o resursă latentă, și tot așa am parcus încet un drum către alte curcubee...

De fapt, câteva rânduri mai înainte, vroiam doar să spun că, chiar la ora de engleză, eram obligat să fac ca temă o poezie (cu rimă! și în engleză!) și ceea ce a ieșit în plictis a fost încă de atunci cu un nerv al insolitului, dacă vreți, vă exemplific:

Your name is Pete
And you love meat...

Dar cred că iar înșir prea multe gânduri și nimeni n-o să vrea decât mai mult aer între lucruri...

gusturile pentru ceva anume ar trebui oprite exact în punctul din care pornește ridicolul. și dacă nu ești dispus să te încadrezi în acest cadru, recomandabil ar fi, ba să nu mai postezi, deși nu-ți poate lua nimeni acest drept, ba să nu mai primești păreri de niciun fel.
mai cred că ocolești un răspuns direct, concis. desigur, este iarăși dreptul tău.

...este oricum o zodie (aproape) permanentă pentru mine, așa că sunt vinovat pentru faptul de a fi diferit (\"incoerent\" ca să citez de la alte domnii), de a nu mă încadra \"în acest cadru\". Iată, am dat un răspuns (prea) concis, recomandabil ar fi pentru mine să nu mă mai implic în dezbateri atât de deșarte, care se termină de unde se pornesc și care fac tuturor mai mult rău decât bine.

Atât.

Mie mi se pare bun textul, în condițiile unui prezent în care nimeni nu MAI scrie așa. Imperfectul mi-a amintit de poezia lui Matei Ghigiu. Păcat, însă, că e un amalgam: ai pus în \"athanor\" și lumescul, și dumnezeiescul, însă ai uitat formula magică. Tocmai acest lucru lipsește poemului tău: magicul. Perfecțiunea e plictisitoare, nu și drumul până la ea.

Cristian Bădiliță este unul dintre contemporanii care ar trebui să fie citit de cât mai mulți. http://www.cristianbadilita.ro/?w=biografie