Tristan Tzara și Pablo Picasso - \"Trandafirul și câinele. Poem perpetuu\" (1958)

Am realizat că, deși am împărtășit multe creații ale autorilor avangardiști, n-am și vorbit despre ele în eseuri/articole care, evident, să dea pe spate publicul cititor care, într-un chip și mai evident, nu e foarte interesat de avangardă (cel puțin nu la nivelul meu patologic)... Acum ceva vreme am realizat (în vreo 10 ore!) un eseu despre Gellu Naum, care mi s-a părut însă absolut îngrozitor, la nivel de referat școlar, așa că nu l-am publicat. Zilele trecute m-am gândit să realizez un eseu despre Tristan Tzara, dar am realizat repede că nu aveam cu mult mai multe informații decât, să zicem, pagina de Wikipedia a lui Tristan Tzara! Dacă tot îmi ocup frigiderul timpului cu un eseu, de ce să nu fie ceva inedit?...

Înainte de a trâmbița despre cartea din titlu, să vă vorbesc puțin despre autori. De fapt, și bunica mea a auzit de Picasso, așa că voi trece direct la Tristan Tzara. Pentru necunoscători: Tristan Tzara este un poet de origine română care a fondat una dintre cele mai importante mișcări literare și artistice ale secolului XX: dadaismul, care a deschis artei, după atâtea secole de încorsetare, porțile imaginației cele mai abisale, cele mai abstractizante, zăvorâte de la artele primitivilor încoace. Undele de șoc au fost atât de mari încât o mare parte din poezia, pictura și muzica secolului XX și a primului deceniu din secolul XXI a fost influențată fie de dadaism, fie de suprarealism, care a fost inițial un derivat al dadaismului (în mod evident, sunt unii care preferă pe departe pictura secolelor anterioare...). Tristan Tzara e mult mai cunoscut și mai apreciat în străinătate decât în România, astfel încât unora nu le-ar veni să creadă că Henri Béhar (expert în materie de Tristan Tzara) a spus despre Tristan Tzara că \"este pentru literatură ceea ce este Picasso pentru pictură\"! Ar trebui să fim mândri că suntem români, fie și numai pentru câțiva oameni de geniu ca Eminescu, Tzara, Brâncuși sau Victor Brauner!

Să lăsam gara gargarei occipitale și să trecem la subiect. \"La rose et le chien. Poème perpétuel\" a fost tipărită în martie 1958 la editura P.A.B. din localitatea franceză Alès, într-un tiraj de 22 de exemplare numerotate și autografiate de Picasso și Tzara. Cititorul obișnuit poate fi decepționat de cantitatea redusă a paginilor: pe o pagină se află, pe lângă mai multe \"zgârieturi\" de Picasso, singurul poem din acest volum, pe următoarea filă se află o mică gravură rotundă, pe întreaga pagină a unei alte file se află un alt desen cu \"zgârieturi\" și puncte ca niște bulgări de zăpadă (pe unele exemplare, hârtia acestei file este roșie, pe altele este albă sau gri deschis), apoi încă o pagină este decupată în centru, relevând desenul de pe ultima pagină, unde se află și justificare tirajului. Și asta e toată cartea. Dar cartea aceasta nu e pentru cititori obișnuiți; este, în primul rând, o carte-obiect croită special pentru colecționari, dispuși, după ani, să plătească mii de dolari pentru a intra în posesia unui exemplar din acest experiment realizat de două dintre cele mai prestigioase nume ale artei secolului XX: Tristan Tzara și Pablo Picasso. Dar, până acum, \"Trandafirul și câinele\" pare a fi o carte aproape banală...



Versurile poemului nu sunt scrise sub forma obișnuită de \"versuri-cascadă\", ci sunt înscrise pe trei cercuri de hârtie (v-ați dat seama acum de ce se numește \"poem perpetuu\")! Și mai interesant este că două dintre aceste discuri sunt mobile și decupate periodic, astfel încât să dezvăluie dedesubt alte cercuri pe care sunt cuvinte. Mișcând discurile, se dezvăluie alte și alte cuvinte, astfel încât, plecând de la \"versul\" de bază de pe al doilea cerc, se pot genera mai multe variante ale poemului! Dar să trecem la partea cea mai interesantă: versurile în sine:

Deoarece nu dețin un exemplar, ci doar niște fotografii ale cărții, nu pot să mă pronunț asupra tuturor cuvintelor ce compun poemul (sau metapoemul, dacă doriți). Să vă spun însă ce pot vedea în fotografii. Primul disc, care e de fapt al doilea, (ca și cel de-al treilea) are un indicator ce poate sugera de unde începe și se termine versul. Dacă pornim de la acest indicator, versul sună așa: \"ainsi vont les choses ô roses ô chiens dont on ne sait rien ô chiens ô roses pas plus aujourd\'hui ô roses ô chiens ni moins que demain ô chiens ô roses\", adică \"astfel merg lucrurile o! trandafiri o! câini despre care nu se știe nimic o! câini o! trandafiri nici mai mult azi o! trandafiri o! câini nici mai puțin mâine o! câini o! trandafiri\". Găsim apoi cuvintele nedecupate: \"horloge sans fin\" (ceas fără sfârșit), \"où tout s\'assemble\" (unde/când totul se adună), \"en un tournemain\" (într-o mișcare de mână = cât ai zice pește), \"moulin de science\" (moară de cunoaștere/știință) și cele decupate (care se află pe primul disc, cel imobil): \"c\'est une orange\" (e o portocală), \"c\'est la grande porte\" (e ușa cea mare), \"soleil ou mensonge\" (soare sau minciună) și \"sur le front de l\'orage\" (pe fața furtunii). Pe ultimul disc se pot vedea cuvintele: \"d\'eau et de feu\" (din apă și din foc/a[le] apei și a[le] focului), \"toujours léger\" (întotdeauna ușor/lejer), \"c\'est l\'ombre\" (este umbra) și \"c\'est l\'arbre\" (este arborele/copacul). Se pot vedea prin decupaje cuvintele următoare: la nivelul discului al doilea - \"en haut en bas\" (deasupra dedesubt), \"qui dit mieux\" (cine poate mai bine), \"été tremblant\" (vara tremură) și \"le tout de rien\" (totul de la zero) - iar la nivelul discului de bază nu pot vedea, din păcate, decât frânturi de cuvinte - \"le nord p\", \"de mém\", \"homme d\" și \"hiver de\". În spirit pur dadaist, am scris cuvintele (în română) pe o foaie de hârtie, am decupat cuvintele, le-am băgat într-o pungă pe care am agitat-o apoi bine, apoi am extras cuvintele la întâmplare și le-am transcris aici, făcând o rearanjare a poemului original (primele versuri pe care le-am extras s-au întâmplat să fie chiar primele din versul de bază):


astfel merg lucrurile o! trandafiri o! câini
pe fața furtunii nici mai mult azi
ceas fără sfârșit când totul se adună
deasupra dedesubt soare sau minciună
totul de la zero nici mai puțin mâine

om o! câini o! trandafiri e o portocală
o! trandafiri o! câini este copacul
vara tremură cât ai zice pește iarnă

moară de cunoaștere despre care nu se știe nimic
o! câini o! trandafiri întotdeauna lejer
din apă și din foc este umbra
e ușa cea mare cine poate mai bine


Oricine îi poate acuza cu ușurință pe Tzara și Picasso de pură grafomanie, dar, la o privire mai atentă, consider că se ascunde sub aparența de banală scriere automatică un mare poem cosmogonic. Nu știu dacă poemul e compus doar de Tzara sau dacă e compus împreună cu Picasso la două mâini (se știe, și Picasso a scris versuri) dar, în mod cert, cine a scris poemul a reușit să suprindă o viziune amplă în câteva cuvinte. Dacă este să căutăm un mesaj central, acela ar fi \"Universul e o joacă\". Sau \"un dans cu infinitul\" realizat cu atâta grație prin intermediul splendidelor permutații, care \"îmbolnăvesc\" chiar și titlul: după cum a observat cineva, \"La rose et le chien\" poate deveni \"La chose et le rien\" (Lucrul și nelucrul/nimicul) - nu-i așa că esența poemului devine foarte evidentă?



Cărțile-obiect, în general, n-au nevoie de mai mult decât o prezentare grafică inovatoare, de excepție, iar dacă \"Trandafirul și câinele\" nu este, poate, o carte care să schimbe vieți, este, cu siguranță, o carte-obiect de senzație. Nu știu cât de reușit sau de groaznic, după vreo 4 ore de muncă, este acest eseu (sau articol), dar sper că, chiar și numai prin subiectul abordat, v-a plăcut. Poate că în curând voi face un articol despre \"Parler seul\", o carte scrisă de Tzara în spital și care conține vreo 70 de desene de Joan Miró (care e, a propos, pictorul meu preferat!)... Timpul va spune mai multe, dacă nu este asasinat între timp...