x

Pământul meu, sufletul meu, dor și alean, maci înfloriți în lan de grâu prin Bărăgan, te port între gene o lacrimă sfântă,

O adiere printre pomi și liniște, raze de stele, prea multe pe cer pătrund printre ramuri, dureroase fâșii, câtă

Din creștet până-n talpă, sub picior Simt o durere care mă frământă Și nu găsesc răspuns la toate,

Ai fost mai mult decât un vis pierdut, Ne-am rătăcit cândva prin el neștiutori Și-n palmă dulci fiori în taină au crescut,

Frâng clipa-n două și-o-mpart la visele ce vor să vină, o pasăre cu ciocu-a spart un colț de zare spre lumină.

Poate la fel de singur, ca si altadata voi trece prin pustiul dintre stele, Sa aflu taina unei lacrimi,sincere,curata pierduta de un inger, ce s-a-naltat la ele. Nu-mi pasa daca noaptea se va

La tine-n păr foșnesc aceleași ramuri Și-aceleași umbre rătăcesc prin gând, Cercei de stele-ți înfloresc la geamuri

La un colț de stradă stă abătut Un chip amăgindu-și destinul, Cu lacrimi în ochi, cu gândul pierdut

Revin aceleași amintiri la mine-n gând ca un zbor de păsări ce pleacă spre larg, s-aude timpul îmbătrânit,uneori

Generație tânără cu raiați și cercei în ureche, Nu ceda când se-ntâmplă să te-abați din drum, Nu privi-napoi, nu citi

Ai fost cu mine-n vis o noapte Și-mi pare rău că m-am trezit Când depărtarea dintre șoapte, Doar pentru tine astăzi

Ce poți să ceri și-anume cui mai vrei să vinzi așa, oricum, povești din țara nimănui

O lebădă a murit de singurătate și lacul a plâns, Depărtatele maluri s-au lăsat sărutate de valuri prea triste, Nu mai știu sub care sălcii să vorbească în șoaptă s-au strâns Amintirile unde

În care suflet astăzi mai pătrunzi Iubire, ce-nflorești ca un crin Și-n care dintre neguri te ascunzi

Nu mă întreabă nimeni când alerg Desculț prin propria-mi câmpie, Și vreau ca genele cu flori să-mi șterg Cum

Revin pe-același coridor mucegăit, spre tine, Pașii răsună ca un ecou părăsit. Dintr-o durere cineva privește la mine,

Dacă perna unde gândul nopți-ntregi ți l-am vegheat Mi-a păstrat mireasma vie și trecutul sfârtecat O mai ții lângă fereastră unde stelele-au venit Ca să-ți

Se-ntorc puhoaiele de apă peste sate, Peste cărările făcute de copii, Prin iarba verde ninsă-n nestemate

Am impartit cu tine intregul univers in parti egale Chiar stelele care-au cazut le-am pus deoparte pe pamant Si-am recladit cetati din ele cu holuri mari,ambientale Unde tinandu-ne de

Poți să înalți frumos prin noapte sălbatici cai cu coama-n vânt dacă transformi pustiu-n șoapte și plângi cu ochii unui sfânt.