câtă tristețe descărnată
pot desena două mâini în chip de rugăciune
ritualuri funebre
decantate de conținut
vor să tragă secundele de șireturi
să pună orologiul pe repeat
sufletul se scurge
a fost invadată viena. scriu toate
ziarele despre asta
mă întorc acasă și în lift un necunoscut
îmi strecoară o lăcustă în buzunarul pardesiului
o rană deschisă, din care va ieși trecutul
cu
îmi lipesc mâinile de calea ferată
simt cum se întorc acasă soldații de pe frontul de est
cuvintele lor au rezonanța cartușelor rusești
moartea coboară din pagini
să dea socoteală rudelor
Ipostaza I
întotdeauna fusese curios în privința direcției
pe care grupul avea să o urmeze…
curiozitatea- o nerăbdare copilărească
alimentându-i frisoanele de ură și pesimism.
depindem de
în fiecare zi
mâinile se varsă flegmatic pe lângă corp
ehe, mâinile, acele tentacule
cu care apuci lacom dimineața
sandwich-ul făcut de maică-ta
chestiile alea lungi, deșirate, lălâi
da...chiar
greu de spus când s-a simțit pentru prima dată străin
poate atunci când și-a răsfoit într-un concediu vechile caiete
scrise parcă de o altă mână
a unui băiețel credul care nu prea ieșea din
“se-amână revolta din cauza ploii”
Mircea Dinescu
ești printre norocoșii care au plecat mai devreme
și nu mai aud casele scrâșnind sub buldozerul proletar
copiii tăi cu origini
descopăr în sfârșit alte locuri
cu ugere pline cu bere prin iarbă
în stânga - o fată care habar n-are cine e borges
în dreapta o nostalgică a vechiului regim
“era mai bine pe vremea lu’ ceașcă.
iese lehuza din subterane
și se adâncește în ochii celorlalți
cu pantofi roșii cu tot
zgomotul în cămașă de forță se așterne
la picioarele ei
încă de pe lipscani orașul îi dă uniformă
și un
VS