Poezie
...că veni vorba
1 min lectură·
Mediu
sunt aici cu jimi hendrix dar fericirea
e tot timpul la cealaltă masă
acolo e septembrie se scot propoziții docte
din gramofon
e musai să se poarte cravată
pentru că atunci nu va mai conta cu câte grade
se înclină coloana vertebrală
lumea e formată din silabe zbârcite și putrede
care înoată cu nepăsare în heleșteul lor
numai jimi scoate din stratocaster mărgăritare
și le aruncă în paharul cu bere. Pleosc!
cine știe mai bine decât jimi cum e cu sunetele ?
să fii doar un sunet
nu tu corp, nu tu fraze prețioase,
retorici involuntare
un sunet care să facă din pătrat cerc
din opinci ponosite condurii cenușăresei
sunt aici cu jimi hendrix
vom sta până la ora închiderii să jupuim
prezentul de la un capăt la altul
002872
0
