Am băut...
din urma pasului tău, doamne
și ți-am simțit
rana din talpă, mersul șovăit
și dorința pentru o noapte de orgie
cu una dintre ficele mele...
Te las, dacă ai bea cu mine
și la final
Niciodată nu am vrut să mor,
dar azi un serafim bolnav
mi-a zis că s-a terminat vinul,
totodată și viața mea...
Eu nu vreau să mor azi...
azi ascult
cîntecul de înmormîntare
al tatălui meu
Þi-am uitat numele cînd ai săgetat un cerb
care în agonia lui sîngera pe umărul meu
murdărindu-mi albul coarnelor
în care o fecioară zăcea înfiptă
și începea să prindă rădăcini adînci
fărîme din
Ști că dacă-i musai
ridic primul strat de pămînt
ca restul creștinilor
să nu aibă unde să ne îngroape?(Wulfried)
Ști că dacă trebuie
cobor toată ceata de îngeri
și zeii nemuririi
să adune
Tu ai avea tăria
să mori cu mine în noapte
cînd îți pierzi răsuflarea
în vînt și-n pletele rare?
Tu ai avea tăria
să muști urechea lupului
încercînd să-i scoți din ochi luna plină
și apoi
Sunt un alt gunoi
ce am izbugnit
în răsăritul frunzelor de copac
înfășurate în umbre
căci un soare oarecare nu-mi lumina
tendința de a descoase glia
spre a-mi aduna numele
din pleava ce
Nemurirea unui fir de nisip
Adus de lacrimile tale
Am pus-o in sicriul
Din temnița viselor mele arginti
Pătate cu sîngele unui unicorn
Spînzurat de genele tale
Doar că ți-a rănit cu o
Sunt prima carte
care a văzut că timpul trece,
nu prin coperțile de sticlă
crăpate și cusute cu sîngele din degetele
celor însetați și constipați de curiozitate
cînd au vrut să-mi pună foile la
Am înjunghiat o literă
Care făcea cuvîntul să pară creștin
Și i-am smuls o pană corbului
Care a zburat cu ea în cioc
Spre răsăritul firului de nisip
Adus de umezeala ochilor tăi
În care înmoi
Azi ai reușit
să-mi scoți din buzunar
un ultim chiștoc mototolit
al cărui filtru purta încă
umezeala buzelor tale
a unui beci răcit care
cu o tuse bolnavă îmi mănîncă
zăpezile de pe
M-a prea lățit
Acel fluture moale
Sub care dormea leagănul tău de ploaie
Nu ești prea mare, dar nici atît de mică
Cu capul tăiat
Ca să mai dormi în leagăn?
Nu mai ești nici urîtă
Nici
Urăsc acele cuvinte
și acea față de cașcaval
care s-a deteriorat prin buzunarele mele…
erau atît de multe și-mi doream
să-mi țin mîinile în toate…să-mi fie ocupate
căci mereu doream s-o prind
Simt cum crește în tine
fagul ce l-am plantat ca tu să-i cînți în frunze
cînd eu ca o piele uscată voi fi mîncat de cerberi
și-ți vei aminti de mine doar cînd îi vei săruta
și vei simți bucătile
De ce nu pot să spun ce vreau?
vreau doar oameni...
în fiecare zi la mormîntul tatei
să lustruiască crucea de lemn
încît să-i vad lui fața si buzele rostind:
\"Cine ești străine?
și de ce-mi
Ierburi tăioase
îmi atîrnă de pleoape
iar printre ele vezi orbitele goale...
acolo va fi jăratec și-mi va încălzi fața zbîrcită
cînd te voi simți pe tine...
Vor plînge copacii ca să-mi stingă
M-am gîndit
să mă pierd odată cu tine
în valuri limpezi de cuvinte nerostite
strivite între dinți de lînă
cu care nu puteai să le rănești
ci doar să le mîngîi și să pleci odată cu ele
spre
Culorile ce le respiri
ți le-am trimis azi dimineață
erau încă fierbinți
și ți-au sfîșiat pieptul...
te-au rănit așa de tare
încît s-au apropiat de tine
două frunze ude
din leagănul fiului
Brațele tale mute
îmi zgîriau cenușa care-mi astupă pietrele calde
și mi se joacă cu licărirea obosită
ce-ți aruncă roșu
printre genele murdare și strivite
de dansul cailor
cînd eu pieptănînd
nu am vrut să văd
căci noi doi trecem
prin fiori de gumă și ne întindem...
ne tot întindem
în fiori de fier beton,să ne ascundem
în brațele necunoscătorilor de materie primă
ce zboară prin
săpam... gropi
în cartea moale unde
fără milă, îngropam
litere împiedicate
de genele ei lungi
căci ea voia
să le aibă aproape,
să-i rănească genele
cu colțurile rupte
căci mi-a tremurat
Nu te văd acum
prin roiul de harpii
ce îmi intră
în ochii aceștia miopi
și nici nu te caut
cu mîna dreaptă tăiată
pentru că am furat
cele două oase
de pe steagul de pirați
și-a rămas un
Picurii ce cad
din degetele ei
îi învelesc în blănuri de urs
și-i culc în scutul rotund
atîrnat cu șuvițe
din coama-i sălbatică
să-mi folosească drept platoșă
sub mulțimea de blănuri
Aud
Cum urlă
Pe fruntea mea îngustă
Bucăți din pînza
De paianjen
Schilodită de ochii tăi încleștați
Ce scoteau litere
Din mine.
Mai atîrnă
Doar litera ciocnirii
Pînzei mele
Mai am vreo două fumuri și apoi termin țigara ca să pot înălța liniștit coloane de scrum deasupra piramidelor din chiștoace făcute în palma ta.
Îmi amintesc zîmbetul tău de mîine cînd simțeai