Vlad Lungu

Am băut... din urma pasului tău, doamne și ți-am simțit rana din talpă, mersul șovăit și dorința pentru o noapte de orgie cu una dintre ficele mele... Te las, dacă ai bea cu mine și la final

Niciodată nu am vrut să mor, dar azi un serafim bolnav mi-a zis că s-a terminat vinul, totodată și viața mea... Eu nu vreau să mor azi... azi ascult cîntecul de înmormîntare al tatălui meu

Þi-am uitat numele cînd ai săgetat un cerb care în agonia lui sîngera pe umărul meu murdărindu-mi albul coarnelor în care o fecioară zăcea înfiptă și începea să prindă rădăcini adînci fărîme din

Ști că dacă-i musai ridic primul strat de pămînt ca restul creștinilor să nu aibă unde să ne îngroape?(Wulfried) Ști că dacă trebuie cobor toată ceata de îngeri și zeii nemuririi să adune

Tu ai avea tăria să mori cu mine în noapte cînd îți pierzi răsuflarea în vînt și-n pletele rare? Tu ai avea tăria să muști urechea lupului încercînd să-i scoți din ochi luna plină și apoi

Sunt un alt gunoi ce am izbugnit în răsăritul frunzelor de copac înfășurate în umbre căci un soare oarecare nu-mi lumina tendința de a descoase glia spre a-mi aduna numele din pleava ce

Nemurirea unui fir de nisip Adus de lacrimile tale Am pus-o in sicriul Din temnița viselor mele arginti Pătate cu sîngele unui unicorn Spînzurat de genele tale Doar că ți-a rănit cu o

Sunt prima carte care a văzut că timpul trece, nu prin coperțile de sticlă crăpate și cusute cu sîngele din degetele celor însetați și constipați de curiozitate cînd au vrut să-mi pună foile la

Am înjunghiat o literă Care făcea cuvîntul să pară creștin Și i-am smuls o pană corbului Care a zburat cu ea în cioc Spre răsăritul firului de nisip Adus de umezeala ochilor tăi În care înmoi

Azi ai reușit să-mi scoți din buzunar un ultim chiștoc mototolit al cărui filtru purta încă umezeala buzelor tale a unui beci răcit care cu o tuse bolnavă îmi mănîncă zăpezile de pe

M-a prea lățit Acel fluture moale Sub care dormea leagănul tău de ploaie Nu ești prea mare, dar nici atît de mică Cu capul tăiat Ca să mai dormi în leagăn? Nu mai ești nici urîtă Nici

Urăsc acele cuvinte și acea față de cașcaval care s-a deteriorat prin buzunarele mele… erau atît de multe și-mi doream să-mi țin mîinile în toate…să-mi fie ocupate căci mereu doream s-o prind

Simt cum crește în tine fagul ce l-am plantat ca tu să-i cînți în frunze cînd eu ca o piele uscată voi fi mîncat de cerberi și-ți vei aminti de mine doar cînd îi vei săruta și vei simți bucătile

De ce nu pot să spun ce vreau? vreau doar oameni... în fiecare zi la mormîntul tatei să lustruiască crucea de lemn încît să-i vad lui fața si buzele rostind: \"Cine ești străine? și de ce-mi

Ierburi tăioase îmi atîrnă de pleoape iar printre ele vezi orbitele goale... acolo va fi jăratec și-mi va încălzi fața zbîrcită cînd te voi simți pe tine... Vor plînge copacii ca să-mi stingă

M-am gîndit să mă pierd odată cu tine în valuri limpezi de cuvinte nerostite strivite între dinți de lînă cu care nu puteai să le rănești ci doar să le mîngîi și să pleci odată cu ele spre

Culorile ce le respiri ți le-am trimis azi dimineață erau încă fierbinți și ți-au sfîșiat pieptul... te-au rănit așa de tare încît s-au apropiat de tine două frunze ude din leagănul fiului

Brațele tale mute îmi zgîriau cenușa care-mi astupă pietrele calde și mi se joacă cu licărirea obosită ce-ți aruncă roșu printre genele murdare și strivite de dansul cailor cînd eu pieptănînd

nu am vrut să văd căci noi doi trecem prin fiori de gumă și ne întindem... ne tot întindem în fiori de fier beton,să ne ascundem în brațele necunoscătorilor de materie primă ce zboară prin

săpam... gropi în cartea moale unde fără milă, îngropam litere împiedicate de genele ei lungi căci ea voia să le aibă aproape, să-i rănească genele cu colțurile rupte căci mi-a tremurat

Nu te văd acum prin roiul de harpii ce îmi intră în ochii aceștia miopi și nici nu te caut cu mîna dreaptă tăiată pentru că am furat cele două oase de pe steagul de pirați și-a rămas un

Picurii ce cad din degetele ei îi învelesc în blănuri de urs și-i culc în scutul rotund atîrnat cu șuvițe din coama-i sălbatică să-mi folosească drept platoșă sub mulțimea de blănuri

Aud Cum urlă Pe fruntea mea îngustă Bucăți din pînza De paianjen Schilodită de ochii tăi încleștați Ce scoteau litere Din mine. Mai atîrnă Doar litera ciocnirii Pînzei mele

Mai am vreo două fumuri și apoi termin țigara ca să pot înălța liniștit coloane de scrum deasupra piramidelor din chiștoace făcute în palma ta. Îmi amintesc zîmbetul tău de mîine cînd simțeai