Poezie
Statui nescrise
1 min lectură·
Mediu
Culorile ce le respiri
ți le-am trimis azi dimineață
erau încă fierbinți
și ți-au sfîșiat pieptul...
te-au rănit așa de tare
încît s-au apropiat de tine
două frunze ude
din leagănul fiului nostru
și el începe să plîngă
după urmele de praf pe care le-a îndrăgit
dar ele nu mai erau moi ca atunci cînd
au ieșit înaintea mea din camera de tortură...
mi-am amintit că erau frunze de mentă
foile pe care desenam ruguri aprinse
spre a-ți provoca sclipiri în ochi
voiam să le vadă toată lumea
ca să le poată săgeta
cum făceai tu cu prietenii mei cerbii
mi-e dor să mai alerg cu ei
dar mă dor copitele de la atîta miros de mentă
căci începe să crească peste mormintele celorlalți centauri
care n-au încăput în leagănul tău lipsit de lege...
zbor acum în turme dar îmi întorc mereu capul
să nu mai aud plînsetele acelui copil din versul al optulea
nu vreau să-l mai duc în spate
căci mă umplu tot de paie
pe care le fac să urle de cînd am devenit
centaur.
012.707
0
IN