Virgil Titarenco

... și mai e ceva, Emilian. Uneori un lucru îmi place atît de mult că simt aproape un sacrilegiu să pun punct. E ca și cum aș spune: \"Nu, despre tine n-am să mai scriu niciodată!\" Poate ți se va părea ciudat dar eu nu scriu, n-am scris niciodată pentru cititori. (De aceea nici nu am cărți publicate cel puțin pînă acum, probabil că nici nu aș merita). Mă doare inima că trebuie să spun asta. Mă simt aproape ca un mojic fașă de cititori dar asta e. Evident mă bucur dacă sînt citit. Că doar n-oi fi tîmpit. Dar mă simt legat de mîini și de picioare. Întotdeauna mi s-a părut poezia ceva foarte, foarte special. Poezia este ceva foarte puternic. Te domină. Privește la site-ul acesta, ce patimi și dependențe creează! Poezia nu e lucru de șagă. Deci, revenind la ce spuneam inițial, uneori îmi este greu să închid ușa în nas unei idei poetice. Simt nevoia să scriu (I). Apoi (II). Atîta timp cît diamantul mai are fațete ascunse pentru mine. Iată că am fost sincer cu tine.

Eugen, mi se mai întîmplă să te citesc cu toate că de la un moment dat mi-am cam dat seama că nu se prea mai merită. Ești, după părerea mea, prin multe lucruri pe care le scrii, un fel de întrupare a frustrării și nostalgiei post-comuniste care va dispare odată cu timpul. Să nu mă înțelegi greșit, eu cred în necesitatea curentului de stînga în societate, dar îți spun sincer, tu nu îl reprezinți. Ești din păcate prea plin de slogane și nostalgii. Stînga lozincilor s-a fumat prin anii șaizeci. Dar asta are mai puțină importanță pentru că oricum tu nu prea auzi pe nimeni. Pari prea fascinat de sonoritatea propriei voci în portavocea pe care o împrumuți din cînd în cînd de la poezie dot ro.
Aveam doar o întrebare: cînd vorbești despre \"pe toți în troaca noastră\" bănuiesc că te referi la ceva în care locuiești tu și cu cei din jurul tău pentru că eu nu cred că locuiesc în așa ceva nici la propriu și nici la figurat. Și ceva îmi spune că nici ceilalți colegi de pe poezie dot ro. Așa că ai grijă la folosirea pronumelui posesiv (parcă așa îi zice). Poate mai bine ziceai \"pe toți în troaca mea\".
Poate ar fi bine, dacă nu te superi bineînțeles, să ai grijă și la gramatică: se spune, în respectivul context, \"este poetul prefacerilor, al metamorfozelor\" și nu \"este poetul prefacerilor, a metamorfozelor\".
În ce privește Păunescu... mi-a plăcut mai ales partea cu \"Păunescu este poetul țăranului\". Rîd cu lacrimi. Savuros. Știi, în cazul în care tu chiar crezi toate adulațiile astea pe care le scrii aici, mă gîndesc că într-adevăr, comunismul n-a existat. Au existat doar o gașcă grobiană de excroci care au știut (și mai știu încă) să manipuleze masa amorfă de naivi ai României. În rest, nimic nou pe frontul de est.

Wow...cum de nu te-am descoperit pînă acum?... Reușită transpunere. Am să mai revin.
Remarc: \"contorsionandu-se in gesturi obscene
si aratand inspre noi cu degetul:
\"pierdutii\"!\"

Da. Poate cu excepția lui \"joacă barbut laolaltă cu viața\", care mi se pare cam prozaic, poemul e foarte reușit. De fapt acum cînd îl recitesc cred că aș renunța la ultimele 6 rînduri. De ce nu îl pui la poezie?

Sînt și lucruri reușite dar și mai puțin reușite aici.
Îmi place \"cu dinți murdari de ruj\" dar nu \"să sărute\".
Îmi place \"să-ți salvezi
curcubeul din cravată\"
... dar mi se pare banal \"căutându-mă pe mine\"

Mai trec.

Frumoasă astropoetica aceasta de aici. Totuși parcă un pic prea ermetică pentru un cer atît de mare care nici măcar nu pot să îl absorb întreg în plămîni.

p.s.
Cred că anul acesta îmi voi cumpăra un telescop. Ce model îmi recomanzi?

Totul îmi place, mai puțin ultimul vers cu foarfeca. Un univers extraordinar. Am avut senzația că sînt pentru o clipă în Tibet.

Mă numesc Virgil Titarenco. :))

Daniel, mulțumesc.... se pare că avem gusturi asemăanătoare.

Andrei, tu chiar vrei să intri în pielea mea?

Alina, mulțumesc pentru apreciere. Da, m-ai disecat de tot. Abia mai îmi găsesc cîte o mînă sau un ochi prin colțurile biroului. Stai să mă adun. Așa... Deci, am citit-o de mai multe ori. Mie îmi place. Cred că în cursul zilei de azi am să mai fac mici retușuri. Dacă mai ai timp revin-o mai tîrziu să o revezi. Doamne, ce disecție...

Elia, mulțumesc de trecere. Văd că mai multă lume mă trage de mînecă și știi tu cum e... Dacă doi îți spun că ești beat, atunci... poate au dreptate. Am să încerc să văd cum modific. Mulțumesc încă odată că ai curajul să spui ce simți. Uite merg acum și îmi fac un maté.

Thais, să știu că mă citește cineva din Timișoara mea dragă, unde mi-am petrecut ultimii 9-10 ani de Romania, este mai mult decît o răsplată pentru versurile acestea.

Andrei, Andrei... îmi pare bine că ești aici, sincer. Cînd te văd parcă simt aerul acela răcoros și puțin bărbătesc de dimineață după ploaie în București. Pseudonimul... l-am dat peste cap ceva mai demult. La cererea unei părți a publicului. Și am rămas așa, fără pseudonim. Mă vedeți acum așa cum sînt. Prin toate crăpăturile nepriceperii mele.
Imaginile...? la unele poezii pun, la altele nu. Am vrut să fiu consecvent aici. Așa am început ciclul Yerba Maté.
Mă bucur că nu te alungă poeziile mele mai puțin poate pe gustul tău.

Codrina, dacă tot vrei să inaugurezi cuvîntul cu pricina hai să-i zicem titarencian. Cu toate că, sună ciudat. Dar asta e. În rest, ce mai pot spune... nostalgie.

Emilian, uite, eu sînt cel mai nevrednic de numele de poet pe aici. Nu înțeleg ce vrei tu să spui prin 1,2,3,4. Am multe limite, Emilian. Explică-mi tu. Azi sînt tare \"down\".
Da, este o poezie undeva între acceptarea implacabilului și prospețimea inconștientă a revenirii. Cred că mă mai năpădește și pe mine cinismul uneori. Există ciclicitate în textele mele? Poate. Ciclicitatea conferă siguranță, stabilitate, Emilian. Nu e doar semn de bătrînețe, rutină, epuizare. Pe de altă parte ciclicitatea poate fi privită și spațial ca o spirală, ascendentă sau descendentă. Îndrăznesc să sper că a mea este ascendentă. Sînt cîteva modele grafice care m-au fascinat întotdeauna, spirala, fractalii, contururile concentricizate, caligrafia, pictura în ud, păstuirea în guașe sau tempera, profilul ciudat dintr-o singură mînuire a peniței. Urmăresc un ciclu în mod deliberat? Nu, nu încă. Oricum, poezia mi-o scriu pe jumătate conștient. Pentru mine poezia e jumătate \"teche\" și jumătate \"mysterion\".

Eugen, nu s-a vrut replică la nimic. Și e scris, așa cum cred eu că se vede bine, undeva între ludic și parodic. De acolo și clișeele. Iar în ce privește \"de sine stătător\"... dar lasă..

Mă tem că ai o gaură \"persistentă\" în gramatica limbii române. Ceea ce scrii tu \"mie\" de repetate ori se scrie mi-e
Iar o să se uite editorii la mine încruntat dar această greșeală este repetată și e departe de a fi un typos.

Mie tocmai ultimul vers mi se pare că este cheia întregului text. Aș renunța la steluțele acelea trei.

Liviule se vede că stilul dodulescian te-a năpădit de tot. Ai unele accente personale dar se vede că îi citești cartea cu ardoare și ești sub influența ei... La bună citire.

Andrei, să știi că nici nu m-am gîndit la El. Nu a fost gîndit ca religios poemul. Acum cînd îl citesc îmi dau seama că se putea înțelege și așa. Cred că am început să mă specializez în \"iluzii poetice\". Am să mă gîndesc la ce îmi spui. Poate schimb ptr. claritate. Mi-a plăcut doar jocul de cuvinte. Mă stingheresc uneori limitările limbii române.

Mae, mulțumesc de trecere și de versuri. Sînt foarte frumoase. Cu siguranță e un dialog etern și uneori... trist. Eu vorbeam doar despre o rădăcină de salcie și un mal de Dunăre la Galați. ;) Așa cum am văzut de-atîtea ori în copilărie. Povestea este însă cu \"eu\" și \"tu\". Poate m-a influențat și \"Lost in translation\" al Sophiei Copolla.

Liviu, rîd cu lacrimi. Am transpirat rîzînd. Acuma mă duc la culcare că s-a făcut dimineață. Doamne, ce noapte!

Liviu, să știi că o să îmi copii undeva tot ce mi-ai scris tu aici. Dacă mai \"reacționezi\" în felul acesta să știi că îți mai scriu comentarii. ;)
Acum, despre ce spui tu, eu totuși cred că lucrurile se pot vedea și în nuanțe, nu numai în alb și negru sau în șapte culori. Îmi place să cred că un poet, asemeni unui arhitect, care are atît revelație cît și relevanță, tinde să aibă \"stîlpii\", \"grinzile\" și \"structurile de rezistență\" aproape integrate perfect în textura creației. E vorba de un proces, o evoluție (deși detest termenul) spre ceea ce e de fapt poezie. Eu o numesc o \"journey\", o călătorie a poetului în lumea poeziei sale pe care nu face decît să o descopere. Ea fiind întotdeauna acolo. De fapt, bănuiesc ca mi-ai descoperit deja \"filosofia poetică\". Eu nu cred că poezia se \"face\", eu cred că poezia se \"descoperă\". The never-ending expedition.

Și dacă totuși eu m-am prins de ce l-ai scris așa la \"orizontală\"? Nu știu însă dacă s-a prins cine trebuie.

Frumos. Poate puțin confuz pe alocuri, dar frumos.