Poezie
Psalm
1
1 min lectură·
Mediu
Doamne,
Gînduri întunecate, nehăruite,
înșeală mintea mea înspre dimineață...
Uneori strigă, alteori șoptesc...
Irosirea lor nefericită,
de paing orb,
e ca un simulacru de vis...
Nu le pot opri Doamne!
Nu le pot atinge...
Crede-mă!
Deși sînt toate acolo
asemeni unor sîmburi ascunși...
Din fructul oprit.
Strig către Tine din întunecime...
Rădacinile minții mă dor,
Iar atingerea apelor furate ale iluziei de a fi același
E ca un drog din ce în ce mai slab...
Orele trec atît de încet
O luptă inegală și surdă.
O vîltoare a mii de vieți parcă adunate în mine.
Trăite toate în aceeași clipă...
Ca o gestație mistică
a unui întreg nedorit...
Doamne!
Te caut,
Iar așternutul se pliază în mii de circumvoluțiuni...
Ca un lințoliu al nașterii din nou,
Ca un scutec al kenozei,
Ca o răstignire nebănuit de vie a morții...
Mă auzi oare Doamne... cum vorbesc limba pruncilor nenăscuți?
Cum Te strig,
Cum vreau să Te aud...
023.070
0
Nu-mi place cum suna, in cel de-al doilea vers, \"neharuite\", atat. E un text minunat pentru care simt nevoia sa te felicit.