Poezie
deasupra de sînge
o iarnă roșie îmi răscolea vara
1 min lectură·
Mediu
o iarnă roșie îmi răscolea vara
erai acolo tu
printre firele fumului de tămăie
cioplite albastru lucid
în cădelnița palmelor mele
cuminte cu mișcări șerpuitoare nude
urcai printre cuie și cioburi
eu pluteam ca un titanic răstignit
pe aripile umbrelor de veghe
printre coapse de sare așteptînd zadarnic
sărutul unui iceberg virgin făgăduit
înghițindu-ne rîuri și rîuri aproape striviți
murmuram în ochii nedeschiși vreodată
de răni binecuvîntate pieziș în carne
crestate lumini dăruite mareelor dinspre nopți
deasupra de sînge zburau spre apus fără noi
timpuri de ploi și frunze sfîșiate în țipăt de păsări
desfăcîndu-ne dimineți nefirești sublimau
imperiul însingurării în doi
012363
0
\"timpuri de ploi și frunze sfîșiate în țipăt de păsări
desfăcîndu-ne dimineți nefirești sublimau
imperiul însingurării în doi\"
- final magistral creat, cu filiatii spre teritorii vaste, acolo unde sufletul cunoaste toate sensurile existentiale.
Timpul e o parte din insingurare.